download

Teena Marie s-a nascut pe 5 martie 1956 in SUA si a decedat pe 26 decembrie 2010. Nici o alta artista alba nu a reusit sa cante R&B la fel de bine precum Teena Marie, a carei voce puternica seamana atat de bine cu cea a unei negrese incat multi critici s-au intrebat daca nu cumva este o afro-americana cu pielea depigmentata. Fara a face confuzie cu braziliana Tania Maria, Marie a crescut in Los Angeles, intr-un cartier denumit „Venice Harlem” datorita populatiei de negri. Solista, compozitoare si producatoare, tanara si-a inceput cariera la varsta de 20 de ani, pe cand lucra la Motown Records. Aici l-a cunoscut pe mentorul ei, Rick James, cel care i-a produs primul album – „Wild and Peaceful”. Duetul cu James – „I’m Just a Sucker for Your Love” – a fost promovat pe un CD a carui coperta nu ii arata figura; din acest motiv cei mai multi prezentatori de radio credeau ca este afro-americana. Al doilea album, „Lady T”, a socat intreaga audienta cand a dezvaluit imaginea ei. Pentru cei mai multi fani acest lucru nu a contat, important era ca muzica pe care o canta se potrivea perfect stilului lor.

Al treilea album, „Irons in the Fire” (1980), a fost realizat in mare parte de Marie, cea mai cunoscuta piesa fiind „I Need Your Lovin’”. Volumul „It Must Be Magic” – pe care se afla hitul „Square Biz” – a fost premiat cu discul de aur si a constituit ultima productie semnata de Motown. Procesul cu aceasta casa de discuri a fost castigat de cantareata si a dat nastere unei legi noi, aceea ca „un studio nu respecta contractul incheiat cu un artist daca nu ii lanseaza propria creatie”. Dupa inscrierea la Epic in 1983, Marie a inregistrat un nou set de piese, „Robbery”, promovat prin hitul „Fix It”. In 1984, a aparut o noua productie, intitulata „Starchild” si apreciata de public datorita piesei „Lovergirl”. Desi muzica ei se axa pe R&B, aceasta melodie a urcat in topurile pop. Era prima oara cand artista se facea cunoscuta in randul populatiei albe.

In anii urmatori au fost lansate alte trei albume: „Emerald City” (1986), „Naked to the World” (1988) – ce contine melodia de succes „Ooh La La La” – si „Ivory” (1990). Din pacate, popularitatea lui Marie a inceput sa scada la sfarsitul anilor 80 si Epic a renuntat la colaborarea cu ea. In 1994, cantareata a lansat „Passion Play” prin casa de discuri Sarat. Zece ani mai tarziu, s-a inscris la Cash Money pentru a inregistra „La Dona” alaturi de Gerald LeVert, Rick James si MC Lyte.

Sursa: http://www.bestmusic.ro

Ramona Lengyel

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *