spondiloza-cervicala

Spondiloza cervicala sau osteoartrita cervicala este o conditie degenerativa acoloanei cervicale, ce afecteaza corpurile vertebrale si discurile intervertebrale de la nivelul gatului (cum este cazul herniei de disc), precum si continutul canalului spinal (radacinile nervilor si/sau maduva spinarii).

Atunci cand are loc deshidratarea si micsorarea discurilor intervertebrale, cand apar osteofitele si are loc alterarea cartilajelor articulare si a discurilor intervertebrale, se dezvolta osteoartrita.

Degenerarea discurilor si aparitia osteofitelor: la adultii tineri si copii, discurile intervertebrale au un continut mai ridicat de apa. Pe masura inaintarii in varsta, acestea incep sa se usuce si sa devina mai friabile, intervenind colapsul la nivelul zonelor intervertebrale si micsorarea distantei dintre discurile intervertebrale.

Pe masura ce creste presiunea de la nivelul fatetelor articulatiilor, debuteaza degenerarea acestora si apar artritele. Cartilajul care le acopera si le protejeaza se uzeaza. In cazul in care cartilajul se uzeaza complet, poate avea loc chiar si frecarea directa a oaselor. Pentru a reface cartilajul pierdut, are loc o proliferare anormala a tesutului osos (aparitia de osteofite). Osteofitele pot duce la marirea presiunii exercitate asupra nervilor spinali sau a maduvei spinarii, rezultand diverse complicatii.

Factorul major al aparitiei spondilozei cervicale este imbatranirea. Pana la varsta de 60 de ani, cei mai multi dintre oameni prezinta semne de spondiloza cervicala la radiografia cu raze X. Alti factori care pot predispune la dezvoltarea spondilozei cervicale sunt:

  • leziuni ale gatului – acestea pot sa creasca riscul aparitiei spondilozei cervicale
  • factori genetici – in unele familii pot exista predispozitii catre aceasta boala
  • excesul de greutate si lipsa exercitiilor fizice
  • ruptura sau alunecarea unui disc intervertebral
  • interventii chirurgicale anterioare la nivelul coloanei vertebrale
  • artrita severa
  • mici fracturi la nivelul coloanei vertebrale din cauza osteoporozei.

Simptome

In cele mai multe dintre cazuri, spondiloza cervicala nu provoaca simptome. Acestea pot varia in intensitate. Manifestarile pot include:

  • dureri de gat – acestea pot radia la nivelul umerilor si la baza craniului. Miscarea gatului poate inrautati durerile. Senzatia de durere se raspandeste de-a lungul unui brat sau spre degete. Acest lucru este cauzat de presiunea si iritarea unui nerv care pleaca de la coloana vertebrala spre restul corpului.
  • rigiditatea gatului, care apare dupa o noapte de odihna
  • dureri de cap
  • amorteli si furnicaturi intr-o anumita parte a bratului sau pe toata lungimea acestuia. Este important sa-i spuneti medicului daca manifestati slabiciune sau amorteala la nivelul unui brat. Manifestarile sugereaza presiune accentuata asupra unui nerv. Situatia poarta denumirea de radiculopatie cervicala.
  • mai rar poate sa apara stangacia in manipularea obiectelor, probleme ale vezicii urinare (mielopatie cervicala).

Uneori, in cazul spondilozelor cervicale se ingusteaza spatiul necesar maduvei spinarii si a radacinilor nervilor care provin din maduva spinarii si, trec prin coloana vertebrala spre restul corpului. In cazul in care radacinile nervoase sau maduva spinarii sunt presate, este posibil sa apara:

  • furnicaturi, amorteala, slabiciunea bratelor si a picioarelor
  • lipsa de coordonare si dificultati de mers
  • pierderea controlului vezicii urinare sau a intestinelor.

Diagnostic

In timpul examenului, medicul va evalua mai multe tipuri de miscari ale gatului. Pentru a afla daca exista o presiune asupra nervilor spinali sau asupra maduvei spinarii, specialistul va testa reflexele, dar si puterea muschilor pacientului. De asemenea, medicul va incerca sa descopere daca presiunea existenta asupra coloanei vertebrale afecteaza mersul pacientului.

1. Teste imagistice – Exista variate investigatii imagistice care pot oferi detalii pentru stabilirea diagnosticului si formularea tratamentului.

  • Radiografia cu raze X la nivelul gatului – in urma acestei radiografii pot fi descoperite osteofite.
  • Tomografia computerizata – acest test foloseste raze X si ofera imagini transversale detaliate ale structurilor gatului, dar in mod special ale oaselor.
  • Imagistica prin rezonanta magnetica – foloseste un camp magnetic si unde radio pentru a produce imagini transversale, detaliate, ale tesuturilor osoase si moi. Acest tip de investigatie poate ajuta la identificarea zonelor in care nervii sunt presati.
  • Mielograma – aceasta implica utilizarea de raze X si chiar a unei substante de contrast, injectate in canalul spinal, pentru generarea de imagini cu diverse zone ale coloanei vertebrale.

2. Testarea functiei nervilor – In unele cazuri poate fi necesar sa se determine daca semnalele nervoase ajung in mod corespunzator la muschi. Testarea functiei nervilor include:

  • Electromiograma – aceasta masoara activitatea electrica a nervilor care transmit mesaje la muschi, cand muschii se contracta si cand se afla in repaus. Scopul investigatiei este de a evalua starea de sanatate a muschilor si a nervilor care ii controleaza.
  • Conductibilitatea nervoasa – pentru realizarea acestui test se vor aplica pe piele electrozi, pentru a se stabili puterea si viteza semnalelor nervoase.

Tratament

Tratamentul pentru spondiloza cervicala depinde de severitatea semnelor si a simptomelor. Scopul tratamentului este de a calma durerea, de a va ajuta in mentinerea activitatilor zilnice obisnuite si de prevenire a prejudiciului permanent al nervilor si a coloanei vertebrale.

1. Medicamente – Daca analgezicele fara prescriptie medicala nu ajuta, medicul va poate recomanda:

  • acetaminofen
  • miorelaxante
  • anticonvulsivante
  • antiinflamatoare
  • injectii cu steroizi

2. Terapie – Un terapeut va poate invata exercitii, pentru a ajuta la intinderea si consolidarea muschilor de la nivelul gatului si umerilor. Unele persoane cu spondiloza cervicala trebuie sa faca tractiuni pentru a mari spatiul in care se afla presate radacinile nervoase.

3. Chirurgie – In cazul in care tratamentele conventionale nu reusesc sau daca semnele si simptomele neurologice – cum ar fi slabiciunea bratelor sau a picioarelor – se agraveaza, este nevoie, probabil, de interventie chirurgicala, pentru a mari spatiul alocat pentru maduva si radacini nervoase. Interventia chirurgicala poate implica eliminarea unui disc herniat sau osteofite ori indepartarea unei parti a unei vertebre.

Sursa: http://www.sfatulmedicului.ro

Ramona Lengyel

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *