Pe masura ce ajungem sa patrundem tainele vindecarii naturale, ne dam seama ca suntem inconjurati la tot pasul de minuni. Plantele din padurile si poienile noastre ascund in ele nestiute izvoare de sanatate. Cand mangaiem tinerele mladite ale unui copac ori cand strivim un mugure proaspat din care tasneste seva nici nu banuim ce minune tamaduitoare tinem in palma.
O data cu viata care renaste, natura pune in circulatie cele mai „teribile” medicamente ale sale. Fiecare specie de arbore poarta in seva, in mugurii si in mladitele sale verzi substante si energii nebanuite, de o diversitate care abia incepe sa fie descoperita si cu o putere vindecatoare pe care putini o intuiesc.
Pentru a afla tainele vindecarii cu ajutorul mugurilor, ne-am adresat doamnei farmaciste Carmen Ponoran de la firma „PLANTEXTRAKT” din Cluj, singurul laborator din tara si printre putinele laboratoare din Europa si din lume care prepara astfel de extracte.
„Initial, toata productia noastra a mers la export. De foarte curand desfacem aceste remedii in Romania”
– Istoria moderna a vindecarii cu muguri incepe cu zeci de ani in urma, cand un medic francez, Max Teteau, a pornit primele studii privind efectele extractelor de muguri asupra organismelor vii. Au fost testate zeci si sute de plante lemnoase. In final, s-au sintetizat 55 de preparate din muguri, mladite, radicele ori scoarta interna, pe care le-a destinat terapiei „de drenaj”. Drenajul este un termen specific homeopatiei, sinonim cu mai cunoscutul termen de purificare (detoxifiere), cu care incepe orice tratament naturist.
– Sa intelegem ca aceasta terapie este o creatie a ultimelor decenii?
– Radacinile acestei cai de vindecare sunt mult mai vechi si se afla tot in medicina traditionala populara, care este un izvor nesecat de cunoastere pentru cei care cerceteaza vindecarea cu ajutorul plantelor. De altfel, chiar si taranii nostri, mai ales cei din regiunile muntoase, cu multe paduri, cunosc si folosesc curent aceasta terapie cu muguri si mladite de arbori. Cercetarile contemporane nu fac altceva decat sa aduca mai multa lumina, sa coreleze si sa sistematizeze ceea ce deja era cunoscut.
– Cum actioneaza extractele de muguri asupra organismului uman?
– Inca se stiu foarte putine despre modul concret prin care actioneaza aceste extracte naturale din muguri. S-au putut face totusi anumite observatii, care deschid intr-adevar perspective extraordinare. Una dintre aceste observatii este ca extractele din mugurii si mladitele multor plante (cum ar fi stejarul, coacazul negru, zmeurul, rozmarinul s.a.) au asupra organismului uman efecte asemanatoare hormonilor de sinteza, insa mult mai blande (actionand in sens curativ, fara a perturba nici o alta functie).
Se mai stie ca extractele din anumite plante (tei, paducel, smochin) au certe actiuni benefice asupra mintii si psihicului, fiind un remediu verificat contra starilor de tensiune, de incordare nervoasa, contra stressului. Aceste extracte sunt deosebit de eficiente pentru combaterea diferitelor stari emotionale perturbate, care declanseaza sau insotesc anumite afectiuni.
Organismul uman este foarte receptiv la substantele naturale din plante, mai ales daca ele sunt extrase la rece, prin metode care distrug cat mai putin din structura naturala. Analizele facute pe pacienti arata ca la doar cateva saptamani de la administrarea unor asemenea preparate, corect alese de medic, anumiti parametri fiziologici se modifica simtitor in bine, desi modul exact in care acest lucru se produce ramane invaluit in mister.
– Ati folosit termenul de drenaj, de detoxifiere. Vorbiti-ne putin despre importanta acestui element.
– In scoala de medicina homeopatica franceza (ca si in medicinile traditionale chineza, indiana si tibetana – n.r.) se considera ca medicamentele nu pot „prinde” daca organismul uman este incarcat de toxine, daca mintea si sufletul fiintei umane sunt blocate de tensiuni, stress, emotii negative. Iata de ce tratamentul natural are 3 faze:
¥ purificarea – prin care se urmareste deblocarea tranzitului intestinal, mobilizarea toxinelor din organism si eliminarea lor, deblocarea activitatii bilei si ficatului;
¥ „netezirea” planului emotional, prin relaxare, meditatii si rugaciune;
¥ tonifierea – in care se urmareste rezolvarea afectiunii si restabilirea functiilor normale ale organismului.
Primavara si toamna, adica de la trecerea dintre sezonul rece si cel cald, sunt momente propice de dezintoxicare. Mugurii si plantele tinere ale primaverii pe de o parte si fructele si legumele proaspete ale toamnei de cealalta parte sunt remediile cele mai indicate pentru realizarea acestor dezintoxicari.
– Cu alte cuvinte, cel mai potrivit moment sa incepem un tratament cu muguri este acum, primavara?
– Perioada primaverii este, intr-adevar, sub semnul schimbarii, fiind un moment mai dificil de trecut din punct de vedere al sanatatii, dar si un prilej excelent de intinerire, de revigorare. Evident, toate vietuitoarele se confrunta in aceasta perioada cu probleme intrucatva similare, dar ele stiu sa-si gaseasca singure remediile in natura. Pasarile ciugulesc mladitele verzi, albinele recolteaza propolisul din muguri, in timp ce animalele erbivore se tonifica cu muguri si plante tinere. Inscriindu-ne si noi in acest circuit natural, prin intermediul preparatelor gemoterapeutice avem cele mai mari sanse, nu numai sa ne pastram in forma obisnuita, ci chiar sa intinerim si sa ne vindecam de afectiuni de mult instalate.
– Cat dureaza un asemenea tratament cu extracte de muguri?
– Un tratament cu produse gemoterapeutice, pentru a fi eficient, trebuie sa dureze minimum o luna si jumatate, durata medie fiind cuprinsa intre 2 si 3 luni. In bolile cronice, tratamentul poate dura si jumatate de an sau poate fi reluat periodic. In tratamentul de acest tip, consecventa in administrarea remediilor si respectarea dozelor este esentiala.
– Cum cerem la farmacie aceste extracte?
– Preparatele gemoterapeutice sunt cunoscute in farmaciile specializate dupa denumirea lor stiintifica in latina (scrisa de noi in paranteza si inclinat). Farmacistul, ca si medicul, cunoaste modul de administrare al acestor remedii, precum si dozele.
– Care sunt perspectivele dezvoltarii acestei terapii in Romania?
– Initial, toata productia noastra a mers la export (in principal in Franta si Italia), relativ de curand incepand desfacerea acestor remedii in Romania, desi erau produse aici. Foarte mult depinde viitorul gemoterapiei (si nu numai al ei) de ceea ce vor face medicii nostri. Sunt unii dintre ei care au studiat in profunzime actiunea acestor remedii si care au obtinut rezultate de exceptie. Din pacate, multi dintre ei ezita deocamdata sa publice in vreo forma ceea ce cunosc. Aceasta si din cauza ca este vorba de o terapie de pionierat, cunoscuta foarte putin la noi si, probabil, nu vor sa fie considerati aventurieri. Insa fara concursul celor ce lucreaza direct in sanatate, care sunt pasionati de aceste modalitati naturale de tratament, pasii facuti vor fi timizi, iar oamenii vor beneficia intr-o masura prea mica de aceste izvoare de sanatate care sunt plantele noastre. Avand in vedere avantul pe care il are in Occident aceasta terapie, este de crezut, totusi, ca si noi ne vom alinia si ne vom aduce contributia la progresul medicinii naturiste.
Terapia cu muguri – cateva utilizari
¥ Depasirea asteniei si a oboselii de primavara – stejar (Quercus pedunculata); rozmarin (Rosmarinus officinalis); sequoia (Sequoia gigantea); mesteacan (Betula verrucosa).
¥ Scaderea colesterolului – maslin (Olea europaea); fag (Fagus sylvatica). Cel mai activ s-a dovedit a fi Olea europaea.
¥ O primavara fara dureri de cap – macesul (Rosa canina) este unul dintre remediile cele mai eficiente contra cefaleelor (durerilor de cap) si migrenelor, el eliminand in cateva saptamani durerile si restabilind echilibrul nervos.
¥ Contra gastritei hiper-acide – smochin (Ficus carica). Acesta nu numai ca actioneaza local in ulcer gastro-duodenal, gastrite hiper si hipotonice, precum si in alte tulburari gastrice, dar ajuta si la stabilizarea fondului emotional, care – se stie – in aceste afectiuni are o importanta foarte mare.
¥ Intarirea sistemului imunitar – brad (Abies pectinata), mesteacan pufos (Betula pubescens); calin (Viburnum lantana). Betula pubescens creste imunitatea nespecifica la nivelul traheii si a arborelui bronsic; Abies pectinata stimuleaza imunitatea nespecifica la nivel rino-faringian, fiind un remediu foarte eficient si la copii; Viburnum lantana stimuleaza imunitatea nespecifica la nivelul arborelui bronsic si la nivel pulmonar.
¥ Alergiile – extractul din mugurii de coacaz negru (Ribes nigrum), un adevarat cortizon natural, da rezultate mai ales in tratamentele de lunga durata (2-3 luni) si repetate periodic. Extractul din muguri si mladite proaspete de cedru (Cedrus libani) combate manifestarile alergice la nivelul pielii si mucoaselor (eruptii, mancarimi, usturimi). Pentru ca organismul sa fie pregatit in momentul inceperii polenizarii, cand este cel mai expus la alergii, e necesar ca tratamentul sa inceapa inca de pe acum.
¥ Contra varicelor si a altor tulburari de circulatie venoasa – paducel (Crataegus oxyacantha); castan salbatic (Aesculus hypocastanum); castan comestibil (Castanea vesca). Crataegus oxyacantha se foloseste cand gradul de gravitate nu este foarte mare. In fazele avansate, se intervine in corelatie cu Aesculus hypocastanum si Castanea vesca.
¥ Alte afectiuni in care preparatele din farmacia primaverii sunt foarte eficiente: diabet zaharat, hipertensiune, tulburari de ritm cardiac specifice menopauzei, sechele postinfarct, ciroza hepatica, fibrom uterin, chist ovarian, tulburari cerebrale dupa accidente vasculare, ramolisment, psoriazis, reintinerire, bronsite, constipatie..
Parerea specialistilor
„Folosesc preparatele gemoterapeutice de mai bine de trei ani si sunt foarte multumita de ele”
Specialitatea mea este homeopatia si la inceput am fost destul de reticenta la folosirea acestor remedii – mi-a trebuit un interval de acomodare. Acum imi vine greu sa concep anumite tratamente fara a folosi maceratele glicerinate din muguri. In primul rand, practic gemoterapia ca drenaj, pregatire pentru tratamentul homeopatic. Am capatat incredere in preparatele din muguri vazand rezultatele obtinute in tratamentul unor afectiuni foarte dificile, cum ar fi psoriazisul, sechelele post-infarct, infectiile cronice. De exemplu, am reusit vindecarea unor cazuri de psoriazis (rezistente la orice forma de tratament vreme de 12-15 ani, cu manifestari de prurit si cu plagi foarte extinse) in cateva luni cu extracte de Cedrus libani, Tilia tomentosa si alte cateva preparate drenoare. Un caz cu totul exceptional a fost acela in care am tratat sechelele unui infarct miocardic cu extract de Zea mays si remedii homeopate. In 6 luni, pe electrocardiograma s-a putut remarca un fapt cu totul exceptional: graficul nu mai indica existenta unei cicatrice pe cord!
Trebuie sa remarc efectul hormonal exceptional a doua preparate: Sorbus domestica si Rubus idaeus. Aceste doua preparate reduc excesul de foliculina, care este sursa multor tulburari din sfera genitala si nu numai. Acum, pentru mine este greu de conceput tratarea acneei, a tulburarilor post climax fara aceste doua preparate obtinute din muguri.
Am putut verifica eficienta acestor preparate intr-o gama foarte larga de afectiuni, intre care mentionez: chisturile ovariene, fibroamele si adenofibroamele, adenomul de prostata, tulburarile de tranzit intestinal, tulburarile respiratorii (bronsita, astmul), acneea, psoriazisul, alergiile, rinitele alergice, migrenele.
Dupa parerea mea, aceste extracte sunt practic lipsite de efecte secundare in dozele recomandate in mod curent. Tratamentul trebuie sa dureze minimum 1,5-2 luni, adesea chiar 6 luni sau mai mult, pentru a putea stabiliza efectele. Nu am practicat gemoterapia separat de tratamentul homeopatic, dar cred ca este posibil ca ea sa functioneze de sine statator, ori in corelatie cu fitoterapia sau chiar cu medicina clasica.
„Este pacat ca aceste preparate gemoterapeutice sunt puse in umbra”
Desi am folosit prima oara acum cinci ani aceste preparate (chiar atunci cand au aparut pentru prima oara la noi in tara), din cauza unei aprovizionari deficitare in aceasta zona a tarii cu aceste remedii, nu am putut avea continuitatea necesara in tratament.
Vreau, totusi, sa remarc un fapt foarte important: acestor remedii, deocamdata nu li s-a acordat locul cuvenit in terapia naturala, fiind puse practic in umbra de rolul lor de adjuvant in homeopatie. Efectul asupra glandelor endocrine, efectul de stimulare si reglare a activitatii sistemului imunitar, efectul reglator asupra metabolismului – pentru a mentiona doar cateva din efectele maceratelor glicerinate din muguri – le recomanda ca preparate de sine statatoare. Sper ca rezultatele bune obtinute deja cu aceste preparate sa permita cunoasterea si, mai ales, folosirea lor pe o scara mai larga.
FARMACII DIN TARA LA CARE GASITI PREPARATE GEMOTERAPEUTICE:
¥ SIBIU: „FARMASIB” – tel. 069/21.78.97; „VIOFARM” – tel. 069/21.10.15
¥ CRAIOVA: „3F” – tel. 051/41.33.80
La aceste farmacii va pot fi recomandati si medici care folosesc aceste produse gemoterapeutice.
Extractul obtinut din muguri de nuc macerati (numit gemoderivat) este
recomandat de naturisti drept unul dintre cele mai eficiente remedii
pentru curatarea sangelui.
Gemoderivatul se obtine din muguri proaspeti, recoltati la inceputul
primaverii, care se macereaza in solutie hidrogliceroalcoolica. Despre
el ne-a vorbit dr. Victor Taran, din cadrul companiei Hofigal.
ANTIDIABETIC
Gemoderivatul din muguri de nuc face parte din grupa celor sase
remedii majore care stimuleaza mecanismele de curatare a organismului
de toxine, alaturi de mesteacanul pufos, mesteacanul alb, sangel, fag,
ulm. Mugurii de nuc au efect antiinflamator; antibacterian;
cicatrizant. De asemenea, reduce valorile colesterolului, stimuleaza
celulele plasmatice si celulele hepatice Kupffer si are actiune
antidiabetica.
BOLI TRATATE
Extractul din muguri de nuc se recomanda in afectiuni ale pielii
(dermatoze, eczeme, acnee, herpes, psoriazis, eruptii cutanate);
afectiuni inflamatorii cronice ale cailor respiratorii (rinite,
rinosinuzite, bronsite cronice); afectiuni intestinale (meteorism,
diaree, diaree dupa folosirea antibioticelor); afectiuni inflamatorii
urogenitale (blenoree, uretrite, cistite, prostatite); afectiuni ale
splinei si pancreasului; inflamatii ale vaselor limfatice. Se iau cate
30-50 picaturi de 1-3 ori zi, in putina apa, cu 15 minute inainte de
mesele principale.
REGLEAZA DIGESTIA
Ceaiul de frunze de nuc se foloseste in constipatie si alte tulburari
digestive. De asemenea, se intrebuinteaza cu bune rezultate in
tratamentul diabetului si contra icterului.
TINCTURA DE NUCI
Din nucile verzi culese pe la mijlocul lunii iunie se poate prepara o
tinctura care curata stomacul, ficatul si inlatura lenevia stomacala.
Aceasta tinctura este, de asemenea, un remediu execelent contra
sangelui ingrosat.
SEMINTELE DE FRASIN, AFRODIZIACE
Mugurii de frasin trateaza bolile de ficat si rinichi, iar semintele
de frasin au proprietati afrodiziace. Ele se folosesc inclusiv in caz
de sterilitate masculina.
Mugurii proaspeti si semintele de frasin se pun la macerat, pentru a
se obtine un extract numit gemoderivat.
CONTRA GUTEI
Mugurii de frasin se folosesc pentru tratarea bolilor care afecteaza
caile biliare, caile urinare, ochii si aparatul osteo-articular. Au un
efect benefic si in metabolismul lipidelor din organism. Mugurii mai
sunt un bun remediu impotriva gutei, a febrei, a colesterolului mare.
Semintele au dat rezultate in tratamentul tulburarilor de libido
masculin, impotentei, asteniei sexuale, insuficientei testiculare,
sterilitatii masculine.
CE ALTE BOLI TRATEAZA
Bolile in care se recomanda extractul din muguri de frasin sunt guta
acuta si cronica, artrita gutoasa, hipercolesterolemie, dischinezie
biliara si colecistita, congestie hepatica si biliara, celulita,
insuficienta renala usoara cu oligurie. De asemenea, are efecte
pozitive in obezitate cu retentie de apa, fibromatoza uterina, nevroza
anxioasa, retinopatii.
CATE PICATURI SE IAU
Gemoderivatul din muguri de frasin se administreaza inainte de mesele
principale, dizolvat in putina apa, 50 de picaturi, de 1-2 ori pe zi.
Pe durata tratamentului trebuie urmarit nivelul uremiei si al
colesterolemiei.
PADUCELUL REGLEAZA TENSIUNEA
Paducelul (Crataegus oxyacantha) este o planta cu efecte terapeutice
foarte bune in bolile de inima. Regleaza tensiunea si combate crizele
de angina pectorala.
De la paducel se folosesc mai ales mladitele, puse la macerat. Ce alte
boli trateaza ne-au explicat doctorii Cristina si Alex Costescu, de la
compania Hofigal.
INSUFICIENTA CARDIACA
Gemoderivatul obtinut din mladite de paducel diminueaza ritmul cardiac
si normalizeaza tensiunea arteriala. Este vasodilatator, realizand o
mai buna irigare coronariana. Restabileste circulatia in zonele
afectate de infarctul miocardic. Are efect antispastic, sedativ si
creste capacitatea de oxigenare a creierului, prin imbunatatirea
circulatiei cerebrale. Trateaza insuficienta cardiaca congestiva
incipienta; angina pectorala stabila si instabila, infarctul
miocardic; nevroza cardiaca; miocarditele, endocarditele; tulburarile
minore ale somnului; starile de anxietate; tulburarile de memorie.
ANGINA PECTORALA
Infuzia de paducel este foarte buna in combaterea crizelor de angina
pectorala. Actiunea sa vasodilatatoare are ca efect reglarea
circulatiei sangelui si a tensiunii arteriale.
Se prepara dintr-o lingurita amestec de flori, fructe si frunze
uscate, la 200 ml apa clocotita. Se infuzeaza in vas acoperit timp de
10 minute si se bea o cana cu ceai in timpul crizei sau preventiv in
cursul unei zile.
TINCTURA DE PADUCEL
Efecte deosebite are si tinctura de paducel. 20 g flori uscate
macerate timp de 10 zile in alcool de 70?. Se iau cate 15-20 de
picaturi in timpul crizei sau, preventiv, cate 15 picaturi, in putina
apa, de 3 ori pe zi.
CUM SE IA
Din gemoderivatul de mladite se iau cate 30-50 picaturi, de 2-3 ori pe
zi, diluate in putina apa, cu 15 minute inainte de mesele principale.
Poate fi asociata cu tei in aritmii; cu sanger, porumb in cardiopatie
ischemica; cu tei si sanger in nevroza cardiaca, insomnii.
Sursa: http://www.terapii-naturiste.com
Ramona Lengyel