Povestea mea
Povestea mea a inceput intr-o zi de vineri, 9 februarie 1973. Era o zi frumoasa cu soare, dar geroasa. Am venit pe lume la ora 12:45. Asa mi s-a spus ! Primele sase luni de viata au fost normale. Incepand cu 23 august 1973 au aparut problemele, am facut o febra mare, spume la gura, spasme si imi lasam capul intr-o parte. Parintii mei m-au dus la doctor imediat, dar din pacate, a fost pus dinagnosticul gre?it. Au spus ca am otita si mi-au tratat-o cu antibiotic si alte medicamente.
Dupa trei luni, medicii au constatat ca au gresit si mi-au pus cu totul alt diagnostic, mai grav si dur prin urmarile lui : encefalopatie infantila cu sindrom hiperkinetic, dubla atetoza si tetrapareza spastica. Parintii mei m-au dus la tot felul de medici : de la doctori docenti pana la ‘’ Badea Cotan ‘’ din varful muntelui. Au urmat multe tratamente care au dat sau nu au dat rezultate. Vreo ?ase ani eu nu am vorbit decat cateva cuvinte : mama, tata, papa …
Incetul cu incetul, dupa ore si zile intregi de repetat cu mama si cu intreaga familie, am inceput sa vorbesc tot mai mult si mai clar. In 1982 am fost dusa la scoala in clasa intaia ca si un copil normal, avand varsta de 9 ani. Au urmat cei mai frumosi ani din viata mea. Atunci am simtit caldura colegilor care m-au acceptat si m-au considerat ca si una de-a lor. Am facut clasele primare, apoi scoala generala si liceul cu rezultate foarte bune. In 1990 am intrat la liceu cu cea mai mare medie. Am terminat liceul ca ?efa de promotie. Am dat bacalaureatul pe care l-am luat tot cu cea mai mare medie din liceu.
In decembrie 1990 am plecat cu parintii mei in Franta pentru un control medical. Primul meu zbor cu avionul s-a produs cu calm si liniste, fara mari evenimente. Am aterizat la Paris chiar in noaptea de Anul Nou. Am parcurs 2000 de km in aproximativ 3 ore si inainte cu 5 minute de a trece intr-un nou an, am intrat pe usa gazdei noastre. Am ciocnit paharul de sampanie si am inceput sa povestim. Timp de 21 de zile mi-au facut toate analizele posibile si imposibile, dar concluzia a fost una trista si greu de acceptat: nu se mai putea face mare lucru, doar niste ameliorari, dar de vindecat, nu. Au fost zile frumoase, in care am vizitat multe camine, spitale, castele , magazine, am legat prietenii ; ziua de 5 ianuarie a fost una speciala, pentru ca atunci s-au organizat meciuri ?i din banii aduna?i pe bilete s-a facut o tombola la seara dansata. Toti banii au fost folositi pentru analizele mele. Acolo si atunci m-am simtit pentru prima oara o persoana foarte importanta.
In 1997 am Inceput studiile la Universitatea Americana prin Corespondenta. Dupa primul an pe care l-am terminat cu rezultate foate bune, am fost nevoita sa intrerup aceasta facultate deoarece nu pot sa scriu, nu pot sa ma deplasez, deci era imposibil sa-mi fac rost de materiale, de conspectat si de facut referatele, cu tot ajutorul familiei.
Am pus bazele ziarului local INFO-OCNA in anul 1998. Vreo patru ani am facut cum am putut sa-l tin in viata. Povestea e complicata, cu multe urcusuri si coborasuri. In 2008 s-a reluat publicarea ziarului, la care am ramas ca si colaborator si sper ca aceasta colaborare sa dureze mult timp de acum inainte. Forma ziarului de acum este cea dorita si visata de mine inca de la inceputuri.
In 2006 am reusit publicarea unei carticele de poezii numita “ VISARE ” cu ajutorul unei fundatii non-guvernamentale, care a f?cut posibil visul meu. Lansarea cartii a avut loc in cancelaria scolii. Eu nu am vazut volumul de poezii pana in acel moment si cu atat a fost mai mare emotia si nerabdarea. Au participat mul?i invitati. Imi cer scuze, dar din motive de spatiu nu-i pot enumera. Atunci m-am simtit pentru a treia oara in viaaa importanta, in atentia tuturor am tinut si un mic discurs surpriza in care am multumit organizatiei ‘’ Liga tinerilor de pretutindeni ‘’ si tuturor celor prezenti pentru ca mi-au facut onoarea sa fie alaturi de mine intr-un moment special pe care nu-i voi uita niciodata.
Din pacate, urmarile din copilarie au ramas… sunt o tanara adolescenta cu dizabilitati fizice, care nu poate face mare lucru decat sa gandeasca, sa priveasca, sa simta, sa doreasca si sa viseze. Comunicarea e putin mai dificila, dar dac? oamenii au putina rabdare si bunavointa ne putem in?elege foarte bine. Cu ajutorul mobilului si al computerului pot scrie, dar cu eforturi foarte, foarte mari, dar cand vreau, pot. Cine ma cunoaste stie ca nu ma las usor batuta. Scriu poezii, am inceput sa scriu doua romane la care inc? lucrez. Vreau sa fac atatea, dar nu stiu cate voi reusi. Imi plac lucrurile frumoase si bine facute. Eu sunt o fire optimista, deschisa pentru orice noutate, vesela si jucausa.
Viata mea continua …
Mioara Laura Parvu
