Tiziano Ferro s-a nascut pe 21 februarie 1980 intr-un mic orasel din apropiere de Roma. La varsta de 7 ani primeste cadou o chitara, iar mai tarziu studiaza tobele si pianul. In adolescenta compune cateva piese, iar la 16 ani se alatura corului de gospel din orasul sau natal.
In 1997 este descoperit de producatorii Mara Majonchi si Alberto Salerno. Sub indrumarea lor, tanarul Tiziano se pregateste serios pentru o cariera muzicala, cantand si lucrand la cateva compozitii proprii, de al caror aranjament se va ocupa Michele Canova. Hotarat sa reuseasca, Tiziano bate la usa tuturor caselor de productie din Italia. Vazand in tanarul aspirant potentialul unul mare star, EMI ii ofera un contract, iar in luna iulie a anului 2001, Tiziano iese pe piata cu un prim single, Perdono. Piesa urca rapid in topuri, stationand pe pozitia intai timp de patru saptamani si devenind al treilea cel mai bine vandut single in Italia in 2001. Albumul de debut, Rosso Relativo, se bucura de acelasi succes, ramanand mai bine de sapte luni in Top 10-ul italian. Cele 12 piese de pe album sunt compuse de Tiziano. In Europa, albumul se vinde in peste 1 milion de exemplare, incurajandu-i pe producatori sa il distribuie si in Statele Unite si America de Sud. Rosso Relativo ii aduce tanarului artist italian o nominalizare la premiile Latin Grammy din 2003 si o multime de distinctii acasa, in Italia. 42 de tari, intre care si Arabia, Africa de Sud, Japonia si Noua Zeelanda, fac cunostinta cu noua senzatie a muzicii pop italiene, prin intermediul acestui album echilibrat, cu influente R&B si cu un succes de piata impresionant pentru un album intr-o alta limba decat engleza.
In urmatorii doi ani, Tiziano calatoreste in toata lumea, promovandu-si albumul de debut si lucrand in acelasi timp la un nou material discografic. Inregistrarile incep in mai 2003. O avanpremiera la ce va urma, single-ul Perverso este bine primit de radiouri si confirma statutul de star international al lui Ferro. In noiembrie, EMI lanseaza simultan noul album 111-Centoundici in Europa si in America. `Nu s-a schimbat cine stie ce fata de ce faceam inainte`, declara Tiziano, `pentru ca intentionez sa merg inainte pe aceeasi directie creativa cu care am inceput acum doi ani. Scopul meu este sa reusesc o fuziune intre elementele ritmice ale muzicii ‘negre’ si frumusetea limbii italiene`.
Sursa: http://www.bestmusic.ro
Ramona Lengyel