Sfantul Meletie, contemporan al Sfintilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie si Ioan, a ramas in constiinta Bisericii ca aparator al dreptei credinte in fata ereziei ariene, care nega divinitatea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi.
Originar din Armenia, Sfantul Meletie invatase de mic dogmele credintei crestine, devenind renumit pentru viata sa virtuoasa. Este numit mai intai episcop al cetatii Sevastia din Armenia, apoi ales Arhiepiscop in scaunul Antiohiei, in vremea imparatului Constantin al II-lea (337-340).
De trei ori a fost izgonit si exilat Sfantul Meletie, din scaunul sau, de catre ereticii arieni, in Armenia.
Sfantul Meletie a participat la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, in timpul caruia imparatul Teodosie i-a aratat o cinste aparte. La acest Sfant Sinod, Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfantul Meletie. Pe cand acesta explica dogma Sfintei Treimi, slujindu-se de mana sa, aratand mai intai unimea printr-un singur deget, iar treimea, prin trei, inaintea tuturor, a iesit deoadata o vapaie luminoasa din mana ierarhului. Acesta minune a rusinat pe eretici, iar pe cei dreptslavitori i-a intarit in dreapta credinta.
La acest Sinod, Sfantul Meletie l-a confirmat pe Sfantul Grigorie Teologul ca patriarh al Constantinopolului. Tot el, mai inainte de aceasta, l-a hirotonit diacon pe Sfantul Vasile cel Mare si l-a botezat pe Sfantul Ioan Gura de Aur.
Meletie se imbolnaveste in timpul Sinodului si trece la cele vesnice. Sfintele lui moaste au fost mutate dupa aceea la Antiohia.
Sfantul Meletie este considerat ocrotitorul persoanelor cu deficiente de auz, deoarece, acesta a fost nevoit sa vorbeasca prin semne despre Sfanta Treime, marturisind credinta de la Niceea, in biserica din Antiohia, pentru ca un arhidiacon, adept al arianismului, ii astupase gura cu mana. El nu s-a lasat intimidat de gestul arhidiaconului si a facut semne si anume: a aratat trei degete pentru fiecare dintre cele trei Persoane, inchipuind cele trei Persoane si apoi, impreunandu-le, a aratat un deget inchipuind o singura Fiinta. Prin acelasi gest fac referire astazi la Sfanta Treime, persoanele cu deficiente de auz, in limbajul mimico-gestual.
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-meletie-arhiepiscopul-antiohiei-99170.html