Acum cateva zile prietena mea cea mai buna m-a anuntat ca trebuie sa cautam o gradinita pentru fiul ei Alex, m-a rugat pe mine sa ma ocup de treaba asta. Nu-mi vine sa cred ca a venit timpul ca baiatul sa mearga la gradinita.

Oana si cu mine suntem prietene de cand ne stim. Am fost la gradinita impreuna, apoi la scoala. Am suferit foarte mult amandoua a trebuit sa ne despartim la liceu, dar ne vedeam foarte des, in fiecare saptamana, apoi la facultate s-a intamplat cam le fel. Si cand nu puteam sa ne vedem, vorbeam mult la telefon, pe internet. Ea a studiat si in strainatate si o vreme ne-am vazut doar pe webcam. Apoi a revenit inapoi in Bucuresti. Suntem ca doua surori, nu avem secrete una fata de cealalta, oricand ma pot baza pe ea si ea pe mine. Mie mi-a spus prima ca are iubit, apoi ca se casatoreste, am ajutat-o cu nunta. Apoi cand a aflat ca e insarcinata, impreuna ne-am documentat despre tot ce e nevoie pentru a duce sarcina la capat cu bine.

Mi-am dorit  sa am o relatie apropiata cu micutul Alex  pentru ca mama lui e cea mai buna prietena pe care as fi  putut avea eu in viata mea. Eu am doar un frate mai mare cu care ma inteleg bine, dar cu Oana a fost mereu altceva, ei i-am putut spune orice ce am avut pe suflet si in continuare lucrurile stau la fel, chiar daca ea are acum familia ei. Si eu fac parte din aceasta familie si sunt fericita pentru asta.

Abia am asteptat sa creasca mare, sa merg cu el la plimbare, in parc, la film, la gradina Zoo. Ma simt atat de bine cand imi petrec timpul cu acest copilul.

Mi-am dat seama ca prietena mea mi-a dat o sarcina foarte importanta de facut. Sunt constienta ca un copil trebuie sa aiba parte de cea mai buna educatie inca de la gradinita.O colega de serviciu mi-a spus sa caut pe internet portalul online Ambio.ro cu lista gradinite bucuresti . Cand am intrat pe acest site, am surprinsa de informatiile gasite. Spun asta deoarece pe acest portal ai posibilitatea sa gasesti toate gradinitele din Bucuresti centralizate altfel incat sa le fie usor parintilor sa vada ce e mai bun pentru copilul lor  Ambio doreste sa ofere informatii nu numai in functie de locatia gradinitei, ci si in functie de alimentatie sau limba de predare. Portalul le  ofera  gazduire gratuita tuturor creselor si gradinitelor din Bucuresti si Ilfov care vor sa isi prezinte ofertele educationale, sa fie cunoscute de catre parinti.

rita_veverita_1-87966713812f6674a420b73270f960f6_200_130

Mie mi-a placut si cpmentariile postate de alti parinti, mi-am facut o parere despre anumite gradinite. Cand prietena mea mi-a zis despre aceasta treaba, m-am speriat putin, ma gandean ca voi cauta innebunita pe internet zile intregi, dar afland de Ambio.ro lucrurile au fost mult mai usoare.

Acum urmeaza sa-i spun prietenei mele ca am gasit cateva gradinite bune pentru fiul ei, sa se uite si ea peste ele sis a decida care e cea mai buna.

Daca locuiti in Bucuresti sau Ilfov si aveti copii care trebuie sa mearga la crese sau gradinite, intrati cu incredere pe portalul online Ambio.ro. Acolo o sa aveti multe informatii utile care o sa va ajute sa gasiti cresa sau gradinita cea mai potrivita pentru copilul dv. Ascultati-ma si n-o sa regretati.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *