images (48)

Zambilele sunt plante bulboase extrem de apreciate. Se cultiva foarte mult pentru incantatoarele lor flori parfumate, care au culori pastelate minunate. Planta infloreste primavara. In comert exista si bulbi care, cultivati fortat, infloresc in ultimele zile de iarna.

Bulbii care n-au fost fortati infloresc primavara, iar cei fortati, iarna. In casa, se pot cultiva ambele tipuri, dar plantele in ghiveci infloresc doar o singura data si de aceea trebuie cumparate altele noi in fiecare an.

Dupa incheierea perioadei de inflorire nu aruncati bulbii, ci plantati-i in loc descoperit la adancime de 15 cm; pot inflori anul urmator.

Plantati fortat bulbii in septembrie: vor inflori in preajma Craciunului. Cei nefortati se planteaza in ianuarie si vor inflori primavara.

Asezati un strat de pamant pe fundul unui castron, iar deasupra lui, bulbii: asezati-i la mica distanta unii de altii, aproape sa se atinga. Umpleti spatiile goale cu pamant, astfel incat la suprafata acestuia sa apara doar varfurile bulbilor.

Asezati castronul la intuneric, intr-un loc racoros si umed, acoperit cu un strat de turba gros de 15 cm (puteti sa-l ingropati in gradina sau sa-l puneti intr-o cutie plina cu turba).

Cand varfurile frunzelor incep sa se iveasca din stratul de turba, transferati castronul intr-un loc luminos, la circa 10 grade Celsius, crescand treptat temperatura pana la maximum 18 grade Celsius.

Asezati bulbii in ghiveci si udati-i regulat. Puteti sa asezati bulbii si la gura unor vase de sticla adecvate, umplute cu apa – partea inferioara a bulbilor trebuie permanent sa atinga usor suprafata apei.
Zambilele cultivate sunt toate hibrizi sterili. Chiar daca s-ar obtine prin insamantare plante mature, acestea ar fi diferite de cele originare. De aceea se multiplica exclusiv pe cale vegetativa, separand bulbii, care se dezvolta in jurul celui principal, si replantandu-i separat vara, in timpul perioadei de repaus.

Daca udati excesiv planta, mai ales in perioada de repaus, bulbul mucegaieste sau putrezeste. Cand sunt extrasi din pamant pentru replantare, presarati asupra bulbilor o pulbere anticriptogamica, in special daca au fost usor bruscati (loviti).

Daca observati pe bulbi acarieni sau larve de muste, introduceti-i in apa calda, la 45 de grade Celsius timp de o ora inainte de a-i planta.

Sursa: http://www.eva.ro

Ramona Lengyel

Distribuie

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *