download (31)

O vedem pe campuri pana toamna tarziu, parca imuna la primele brume ale lui noiembrie, ascunzand in verdele albastrui al frunzelor sale taina incredibilei sale vitalitati. De fapt, aceasta este insusirea care descrie cel mai bine aceasta leguma: o vitalitate extraordinara care, prin mecanisme inca prea putin cunoscute, poate fi transmisa din frunzele verzei direct catre organismul uman. Ca este asa, o demonstreaza milioanele de cazuri de persoane care au folosit in scopuri terapeutice aceasta planta, in inimaginabil de multe afectiuni, cu un succes impresionant. Folosita intern sau extern, varza s-a dovedit a fi un adevarat panaceu, care concureaza cu succes cele mai sofisticate medicamente. In cele ce urmeaza, ne-am propus sa va facem cunoscute doar o parte din extraordinarele aplicatii terapeutice ale verzei, urmand ca in numerele viitoare sa mai completam portretul acestui doctor cu frunze, un veritabil vraci al naturii.

Scurt istoric

Povestea verzei incepe cu aproximativ cinci mii de ani in urma, la marginea padurilor din zona mediteraneana, unde surata salbatica a verzei de astazi crestea spontan. Ea a fost „domesticita”, odata cu aparitia primelor forme de agricultura, dupa care a fost raspandita in toata lumea. In Dacia, se pare ca varza a fost adusa de catre celti, care o foloseau atat ca aliment, cat si ca medicament ori ca ingredient magic. Tot in aceasta tripla calitate era folosita si de medicii din Grecia si din Roma antica, unde varza era considerata un soi de remediu universal. In evul mediu, ea a jucat un rol important, intre altele, in descoperirea Americii si a Australiei, facand posibile indelungatele calatorii ale marilor exploratori, care o carau la bordul corabiilor in butoaie, murata. Pe langa hrana, ea era folosita si ca medicament contra scorbutului, pe timpul lungilor traversari ale oceanelor. Dar in ciuda vechimii ei ca leac popular, varza a inceput sa fie cercetata de oamenii de stiinta abia in ultimele decenii, cand aparatura de laborator, tot mai sofisticata, a permis identificarea, in frunzele sale, a unor substante cu proprietati antitumorale, antioxidante si antiinflamatoare exceptionale. In plus, studiile statistice realizate pe la inceputul anilor ’90 au mai pus in evidenta un lucru uimitor: populatiile la care varza este aliment traditional, fiind consumata murata sau cruda in mari cantitati, se bucura de o neobisnuita imunitate, la o multitudine de forme ale bolii canceroase.

Remedii din varza

Cei care au cercetat in laboratoare efectele terapeutice ale verzei au ajuns in unanimitate la concluzia ca valoarea curativa a acestei legume este strict dependenta de modul sau de preparare. Au fost identificate trei variante de administrare a verzei:

1. Cruda (mai exact, sub forma de salata sau de suc proaspat).
2. Preparata bland (adica murata sau fiarta in abur).
3. Preparata vreme indelungata (adica fie fiarta mai mult de 15 minute, fie calita la cuptor, prajita etc.).
Glucozinolatii, substantele „responsabile” in mare masura de efectele anticancerigene ale verzei, sunt partial distrusi de fierberea scurta si de procesul de fermentare prin care se obtine murarea, si sunt total distrusi prin prepararea indelungata. Cel mai bine sunt pastrate aceste substante terapeutic active in varza cruda, care este cea mai eficienta forma de administrare din punct de vedere terapeutic. Cunoscand aceste lucruri, sa vedem in continuare, de data aceasta detaliate, modalitatile de administrare ale acestei legume:
Sucul de varza
Se obtine foarte simplu, cu ajutorul storcatorului centrifugal. Varza se spala, se indeparteaza portiunile stricate, apoi se taie in bucati suficient de mici, pentru a intra pe orificiul de admisie al storcatorului, care le va marunti si apoi le va centrifuga. Sucul de varza va fi consumat imediat dupa preparare, pentru a nu avea timp sa se oxideze. De regula, se beau cate 500-1000 ml de suc de varza pe zi, in cure de 21-60 de zile, cu pauze de 2-4 saptamani.

Salata de varza

Spalata si curatata de frunzele stricate sau imbatranite, varza se taie marunt, cu ajutorul unui cutit cu lama de inox (pentru a reduce la minimum procesul de oxidare a enzimelor si a vitaminelor). Imediat dupa taiere, se amesteca bine cu sare, cu putin cimbru (pentru efect carminativ), cu ulei presat la rece si cu otet sau lamaie, dupa gust. Se consuma cat de proaspata posibil. Doza minima indicata pentru a beneficia pe deplin de efectele terapeutice ale legumei este de 300 g pe zi. O cura cu salata de varza poate dura oricat de mult, dar nu mai putin de patru saptamani.

Varza fiarta

De vreo cativa ani, au aparut in comert dispozitive casnice, numite „steamer” (steam inseamna abur in limba engleza), care fierb in aburi legumele. Este un mod de preparare termica foarte comod, rapid si care, conform studiilor, pastreaza vitaminele si enzimele verzei in proportie mare. De regula, in 10-15 minute, varza taiata felii este fiarta cu acest dispozitiv si, in plus, pastreaza gustul originar si poate fi consumata fara o alta gatire, doar combinand-o cu ulei, cu sare si cu alte legume fierte tot in abur (morcov, patrunjel, telina, dovlecei etc.). Daca din pricina costului nu ne permitem un dispozitiv de fierbere cu aburi, atunci putem fierbe varza intr-o oala de inox sau cu emailul intact, la foc iute, taiata cat mai marunt (eventual data prin razatoare), pentru a reduce la minimum timpul de preparare termica.
Varza calita (la cuptor)

Am luat-o in considerare in acest context doar pentru a sublinia faptul ca, preparata astfel, varza nu mai are practic nici un fel de valoare terapeutica. Din cauza deteriorarii principiilor sale active, in urma expunerii indelungate la temperaturi ridicate, ea isi pierde bogatia de vitamine, de enzime, de pigmenti cu efect antioxidant. De asemenea, oligoelementele si mineralele pe care le contine devin mai dificil de asimilat de catre organism.

Varza murata
Preparata in aceasta forma, varza pastreaza doar partial vitaminele si celelalte substante vindecatoare prezente in leguma proaspata, in schimb, are continutul de minerale, de fibre alimentare intact si, important, are substante care ajuta la imbunatatirea digestiei, mai ales a digestiei grasimilor si a proteinelor. Aceasta este si explicatia pentru care varza murata (la fel ca si castravetii murati) este nelipsita de la mesele cu mancaruri grele, pentru ca simtim instinctiv ca ne ajuta digestia si metabolismul. Studii statistice recente mai arata ca la populatiile care consuma multa varza murata (in Polonia, in anumite regiuni ale Germaniei si ale Olandei), rata anumitor forme de cancer este mult redusa, ceea ce sugereaza faptul ca o parte din vitaminele si antioxidantii din varza se pastreaza intr-un procent semnificativ in urma murarii.

Cataplasmele cu varza

Sunt foarte simplu de aplicat: foile de varza se zdrobesc pe o planseta de lemn si apoi se pun direct pe locul afectat, unde vor fi infasurate cu un tifon subtire, asa incat sa nu cada. In general, o aplicatie externa cu varza se face vreme de 2-4 ore pe zi, dupa care zona tratata se lasa sa se usuce la aer.

Boli prevenite prin consumul de varza

* Boala canceroasa – in ultimii douazeci de ani au fost efectuate nu mai putin de 94 de studii, care au aratat ca varza consumata cruda, murata sau gatita rapid are efecte antitumorale si anticancerigene. Principiile active din frunzele de varza induc celulelor maligne apoptoza (un program de autodistrugere folosit de organism pentru eliminarea celulelor imbatranite), regleaza actiunea hormonilor steroidieni in organism (implicati in aparitia a numeroase forme de cancer), regleaza ritmul de diviziune celulara, induc o crestere a productiei enzimelor responsabile de inactivarea si de eliminarea celulelor maligne. Trei-cinci zile pe saptamana, in care consumam cate 200 g de salata de varza, ne pot salva viata, punandu-ne la adapost de o incredibila multitudine de forme de cancer, despre care vom vorbi detaliat in cele ce urmeaza:
* Cancerul vezicii urinare – sunt diagnosticate la nivel mondial, in medie, cate 336.000 de noi cazuri in fiecare an, afectand de trei ori mai multi barbati decat femei. Conform cercetarilor medicilor de la Universitatea din Texas, care au studiat cazurile a 697 de bolnavi de cancer al vezicii urinare, in paralel cu cazurile a 708 persoane sanatoase din aceeasi grupa de varsta si de aceeasi rasa, consumul de varza reduce puternic incidenta acestei boli. La persoanele care consuma de mai multe ori pe saptamana varza cruda (dar si alte legume inrudite, cum ar fi varza rosie sau broccoli) incidenta cancerului vezicii urinare este cu 29% mai mica.
* Cancerul de prostata – o cercetare facuta in Statele Unite pe 1000 de persoane de sex masculin arata ca persoanele care consuma, la macar o treime din mese, legume in stare cruda au cu 35% mai mari sanse sa nu faca aceasta boala. Interesant este ca la cei care consuma, la macar o treime din mese, in mod special varza cruda si legume inrudite (broccoli, varza rosie), riscul de a face cancer la prostata scade cu 44%.
* Cancerul la san – nu avem spatiu pentru a rezuma in acest articol toate studiile facute despre efectele de preventie ale consumului de varza in neoplasmul mamar (in Singapore, China, Statele Unite, Polonia, Olanda), dar toate arata ca femeile care consuma varza sau varza murata se bucura intr-o proportie foarte ridicata de imunitate fata de cancerul la san. Conform cercetarilor, cea mai ridicata rata a imunitatii o au femeile care au consumat varza, inca de la varsta de 12-13 ani, macar o data la 2-3 zile. In multe regiuni din Polonia, de pilda, unde datorita obiceiurilor culinare o femeie consuma inca din adolescenta, anual, in medie, 25-30 kg de varza, cazurile de cancer mamar sunt mai rare, cu incredibilul procentaj de 72%, fata de celelalte zone ale lumii.
* Cancerul de colon si de rect – intr-un studiu-gigant facut in Olanda, au fost colectate datele privind vulnerabilitatea la cancer de intestin, in raport cu obiceiurile alimentare, de la o suta de mii de persoane, pe o perioada de timp de sase ani. Conform raportului final al acestui studiu, publicat in anul 2000, la persoanele care consuma zilnic vegetale crude se inregistreaza cu 25% mai putine cazuri de cancer cu aceasta localizare. Ei bine, la vegetarienii care consuma cu predilectie legume din familia cruciferelor, adica varza, varza rosie, conopida si broccoli, incidenta cancerului de colon si de rect este cu 49%  mai redusa, fiind practic de doua ori mai protejati de aceasta teribila afectiune.

* Cancerul pulmonar – la Lyon, in Franta, exista o institutie multinationala, „Agency for Research on Cancer”, care a publicat in 29 octombrie 2005 un studiu privind influenta consumului verzei si al legumelor inrudite cu ea (in special varza rosie si conopida), in incidenta cancerului pulmonar. Comunicarea a avut la baza studiul a 2.141 de cazuri de cancer pulmonar, diagnosticat in Republica Ceha, in Romania, in Ungaria, in Federatia Rusa, in Polonia si in Slovacia. Modul de a se alimenta si caracteristicile genetice ale celor peste doua mii de bolnavi investigati au fost comparate cu cele ale unor persoane sanatoase din aceleasi tari. S-a dovedit ca varza cruda si legumele inrudite cu ea reduc cu 37% riscul de aparitie a cancerului pulmonar. Prin studii similare facute in China, s-a aratat ca si fumatorii sau fostii fumatori beneficiaza de aceleasi extraordinare efecte pozitive ale consumului de varza.
* Hepatita, bolile de ficat in general – o substanta continuta de catre varza, sulforafanul, stimuleaza puternic producerea in organism a unor enzime care joaca rolul de detoxifiant al ficatului. De asemenea, consumul de varza s-a dovedit a preveni procesele de destructie celulara la nivelul ficatului, sub actiunea factorilor infectiosi sau a celor chimici. Pentru a obtine aceste rezultate, se recomanda consumul verzei crude, sub forma de salata, de macar 3 ori pe saptamana.
* Cataracta – salata de varza cu ulei de masline este o excelenta sursa de vitamina C si de vitamina A. Ambele vitamine au un puternic efect antioxidant si, intre altele, stopeaza procesul de producere al cataractei. Asadar, pentru profilaxia acestei afectiuni, se recomanda consumul, macar de trei ori pe saptamana, al verzei proaspete, cate 200 g minimum, sub forma de salata.

Tratamente interne

* Obezitate – probabil auziti tot mai des de slabitul cu supa de varza sau, mai nou, cu tot felul de capsule cu supa de varza – o gaselnita de marketing foarte rentabila. Daca in cazul capsulei, o eventuala scadere in greutate se datoreaza efectului placebo, in cazul supei de varza propriu-zise, slabitul este real, dar cura de acest tip… NU v-o recomandam. De ce? Pentru ca hranitul exclusiv cu varza fiarta si, eventual, cu alte mici adaosuri hipocalorice este o tortura ineficienta pe termen lung. In schimb, consumul zilnic, macar la pranz si la cina, a cate 200-300 g de salata de varza cruda poate face minuni in reglarea ponderala, e drept, pe termen lung. Varza este foarte bogata in fibre alimentare, are putine calorii, multe vitamine si minerale, ajutandu-ne sa slabim natural. Obiceiul de a consuma timp de 3-4 zile pe saptamana aceasta salata, in cantitati mari, are si alte avantaje: reduce cantitatea de hrana consumata la fiecare masa, curata organismul de toxine, ne ajuta in regimurile disociate. Mai mult, consumul acestei salate este un important pas pentru schimbarea obiceiurilor alimentare si a stilului de viata, cheia reglarii greutatii corporale.
* Ulcerul gastric – studii facute de mai multe echipe de medici arata ca o cura cu suc proaspat de varza, din care se bea cate un litru pe zi, vindeca spectaculos aceasta afectiune, intr-o proportie de 35-47%, intr-un timp uluitor de scurt (sub doua saptamani). Alt studiu, al doctorului american George Cheney, se intituleaza chiar: „Vindecarea rapida a ulcerului peptic la pacientii care consuma suc de varza”. Se face o cura de 10 zile, timp in care se consuma cate un litru de suc proaspat, in 2-3 reprize, pe parcursul unei zile. Efectele vindecatoare se datoreaza in principal unui aminoacid continut de catre varza (glutamina), care stimuleaza refacerea, cresterea si dezvoltarea normala a celulelor ce alcatuiesc tesutul protector care „captuseste” stomacul si intestinul subtire.
* Polipi intestinali – studii facute in Statele Unite arata ca sulforafanul continut de varza inhiba dezvoltarea polipilor intestinali si chiar provoaca remisia acestora. Se recomanda varza sub forma de salata, din care se consuma cate 300 g zilnic, in cure de 3 luni, urmate de o luna de pauza.
* Adjuvant contra cancerului uterin – un miniexperiment la care au participat 30 de femei cu cancer uterin in stadiul I a presupus consumul unui extract de varza, care contine o substanta denumita I3C (prescurtarea de la indol-3-carbinol). Dupa 12 saptamani de administrare, analizele au aratat ca la 47,5% dintre femeile care au beneficiat de experiment, celulele maligne au disparut, neoplasmul inregistrand remisie completa. Prin comparatie, la nici una dintre pacientele din grupul de control, care au luat un remediu placebo (fals), nu s-a inregistrat remisia cancerului. Contra acestei afectiuni se recomanda o cura de 3-4 luni, timp in care se consuma suc foarte proaspat de varza, din care se beau 600-800 de ml pe zi.
* Adjuvant contra cancerului la san – mai multe studii de medicina experimentala arata ca tratamentele cu compusii pe baza de sulf prezenti in varza determina remisia tumorilor maligne mamare, intr-un procentaj de cel putin 40%. Ca adjuvant contra acestei afectiuni, se recomanda consumul zilnic de salata proaspata de varza, la macar o masa. Suplimentar, se tin cure de cate 4 saptamani, in care se consuma cate un pahar (200 ml) de suc de varza, dimineata si seara.
* Valori ridicate ale colesterolului, ateroscleroza – cercetatorii de la Universitatea de Medicina din Hawaii, Statele Unite, au evidentiat faptul ca unii compusi din varza impiedica transportul colesterolului cu densitate redusa (forma periculoasa a acestuia), catre vasele de sange si catre tesuturi. De asemenea, varza impiedica formarea placilor de aterom si sclerozarea peretilor arterelor. Se recomanda consumul de varza sub forma de salata, cate 300 g zilnic, vreme de macar trei zile pe saptamana.

* Constipatia – cel mai simplu tratament este consumul de varza murata, macar 200 g pe zi. In varza murata se gasesc asa-numitele „bacterii prietenoase”, care combat constipatia prin reglarea florei intestinale. Apoi, varza murata este bogata in fibre alimentare, de unde si efectul ei de „matura” a colonului, din care extrage prin absorbtie toate reziduurile si apoi ajuta la eliminarea lor prompta.
* Surmenaj fizic si intelectual – consumul de varza cruda sub forma de salata este un tratament tonic extraordinar pentru sistemul muscular si pentru sistemul nervos. Bogata in vitamine si in minerale, continand substante cu efecte stimulatoare pentru sistemul nervos central, fitohormoni care intensifica procesele de regenerare din organism, varza are efect adaptogen si anti-oboseala. Se tin cure de trei saptamani, timp in care se consuma la pranz si la masa de seara cate o farfurie (125 g) de salata de varza. Acest tratament este foarte bun adjuvant si contra depresiei psihice.
* Menopauza – studii preliminare arata ca un consum saptamanal de varza cruda (200 g pe zi, vreme de macar 4 saptamani) imbunatateste secretia hormonului estrogen si, important, regleaza raspunsul receptorilor acestor hormoni din organism. Rezultatul este instalarea mai tarzie a menopauzei, atenuarea simptomelor de inceput ale acesteia (bufeuri, transpiratie, nervozitate etc.), prevenirea si combaterea unor afectiuni specifice menopauzei, cum ar fi osteoporoza, prolapsul uterin, cancerul ovarian si uterin.
* Infectii respiratorii – varza este mai bogata in vitamina C decat portocalele, are putine calorii si multe substante cu efect antioxidant, contine magneziu, potasiu, calciu. Toate aceste caracteristici o recomanda in mod special ca remediu pentru intarirea imunitatii. Se administreaza proaspata, sub forma de salata, cate 3-400 g pe zi, la bolnavii cu infectii respiratorii, pentru a sustine si pentru a grabi procesul vindecarii. Persoanelor care iau antibiotice de sinteza li se recomanda si varza murata, pentru restabilirea florei tubului digestiv si pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente.

Tratamente externe

* Cancer de piele – este un tratament simplu, dar care da rezultate cu adevarat extraordinare: se pune zilnic si se tine vreme de 4-6 ore pe zona afectata o cataplasma din frunze de varza, identica cu cea prezentata la tratamentul eczemelor. Foarte multe persoane cu epiteliom bazocelular si spinocelular au beneficiat de uimitoarele efecte ale acestui tratament simplu, dar care da rezultate acolo unde cele mai savante si invazive metode de tratament dau gres.
* Entorsa, luxatii – se pun pe zona afectata frunze de varza bine zdrobite (cu ciocanul pentru snitele) si se leaga cu o fasa. Aplicatia se face vreme de 4 ore pe zi. In primele doua zile de la producerea accidentului, se pun deasupra cataplasmei si pungi cu cuburi de gheata. Practica arata ca, datorita acestui tratament, timpul de refacere a ligamentelor se scurteaza, durerile sunt atenuate, in multe cazuri, chiar pungile cu lichid sinovial care se formeaza sunt mult mai mici.
* Arsuri de gravitate mica si medie – se fac spalaturi si se pun comprese vreme de 15 minute, cate 2-3 pe zi, cu suc proaspat de varza. Are efect antiinfectios, ajuta la o vindecare mai rapida si estetica, previne formarea cicatricelor cheloide.
* Rani care se vindeca greu – se pun zilnic comprese cu suc de varza, care se tin vreme de o ora, dupa care se lasa zona tratata sa se usuce la aer, inca o ora. Studiile arata ca prin mecanisme inca prea putin cunoscute (se presupune ca varza contine substante stimulatoare ale cresterii anumitor tesuturi), procesul de vindecare al ranilor este mult accelerat, scade riscul de infectie, semnele care raman dupa vindecare sunt mult mai putin vizibile.
* Eczeme infectioase, infectii fungice – frunzele de varza proaspat zdrobite cu ciocanul pentru snitele se pun pe zona afectata, apoi se aplica deasupra un nailon, care se fixeaza cu bandaj sau cu leucoplast. Se lasa sa actioneze vreme de 4 ore pe zi, dupa care zona tratata se lasa sa se zvante la aer, macar 45 de minute. Aplicatia se face pana la vindecare. Compusii pe baza de sulf din frunzele de varza au o puternica actiune antiseptica asupra bacteriilor si a ciupercilor parazite.
* Dureri reumatice – pe zona afectata, se pun dimineata si, eventual, seara, frunze de varza bine zdrobite. Se tin minimum doua ore. Intern, se consuma cate 1-2 pahare de suc proaspat de varza pe zi, in cure de 40 de zile, urmate de 14 zile de pauza. Tratamentul extern si intern cu varza proaspata are efect antiinflamator articular, incetineste sau chiar stopeaza procesele degenerative, ajuta la recastigarea mobilitatii articulare.

FRUMUSETE
De la bun inceput trebuie spus ca varza, administrata intern, in stare cruda, este un extraordinar intineritor pentru piele. Frunzele sale consumate sub forma de salata sunt un puternic depurativ si antioxidant, dupa o cura de 30-45 de zile, timp in care se consuma cate 500 g de salata de varza zilnic, aspectul pielii imbunatatindu-se vizibil. Efectele detoxifiante ale acestei legume determina disparitia sau diminuarea petelor de pe piele (inclusiv a asa-numitelor pete de ficat), amelioreaza iritatiile, ajuta la vindecarea eczemelor alergice si a acneei. Iata, in continuare, si doua aplicatii externe pentru infrumusetare cu varza:
* Ten incarcat – se sterge vreme de cinci minute, in fiecare dimineata si in fiecare seara, pielea de pe obraji si de pe gat, cu un tampon bine inmuiat, din cand in cand, in suc proaspat de varza. Aceasta aplicatie are un excelent efect de curatare a pielii, previne tulburarile de pigmentare, da un plus de stralucire tenului astfel tratat.
* Piele imbatranita – bogata in vitamina A si in vitamine din complexul B, continand substante care imbunatatesc irigatia cu sange a pielii, avand efect de curatare profunda a tenului, sucul de varza este unul din secretele saloanelor de cosmetica unde se obtin rezultate miraculoase. Se pun comprese cu suc foarte proaspat de varza, care se tin vreme de 10-15 minute, dupa care se indeparteaza si se lasa pielea sa se usuce la aer alte 15 minute. In final, se aplica o crema hidratanta.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu varza

Toate studiile facute pana in prezent arata ca efectele adverse ale tratamentului cu varza sunt foarte rare si reduse ca intensitate si se refera cel mai adesea la deranjamente digestive: balonare, usoare colici abdominale, in cazuri foarte rare, diaree. Celor care au un sistem digestiv sensibil li se recomanda consumul de condimente cum ar fi chimenul, anasonul, feniculul, care sunt un adevarat antidot la astfel de probleme.
Varza va fi consumata cu prudenta, la inceput in cantitati foarte mici, de persoanele care sufera de colita de fermentatie, care s-ar putea sa nu suporte varza cruda ori pe cea murata, ci doar pe cea fiarta.
Persoanele cu hiper si hipo-tiroidie vor consuma, de asemenea, cu prudenta varza, consumand-o la inceput in cantitati mici.

Sursa:http://www.formula-as.ro/2011/995/medicina-naturii-44/varza-14441

Ramona Lengyel 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *