Radicalii liberi sunt substante care fie apar, fie raman in urma arderilor si care genereaza reactii nocive pentru celule (fie omoara celulele, fie le denatureaza functiile). Daca vreti, sunt un fel de toxine rezultate ca urmare a “rateurilor” din timpul arderilor.
Radicalii liberi se formeaza in mod continuu, iar dezechilibrele grave si boala apar doar daca acestia se formeaza prea rapid/in numar prea mare. Cantitatea si tipurile lor depind de cat de “bine” se fac arderile, iar acest lucru tine – la randul sau – de alimentele pe care le consumam, de aerul inspirat, de apa bauta, de cum si cata miscare facem si chiar de nivelul de str
Antioxidanti sunt “eroii kamikaze” care reactioneaza cu radicalii liberi, neutralizandu-i.
O prima impartire a antioxidantilor ne arata ca exista antioxidanti de sinteza si antioxidanti naturali.
Asupra majoritatii celor de sinteza exista polemici privind fie posibilele lor efecte adverse, fie (in cazul unora dintre ei) gravitatea efectelor adverse.
Principalele clase de antioxidanti naturali sunt:
– pigmenti: polifenolii (flavonoizi, acizi fenolici etc.), carotenoizii, taninii, antocianii;
– vitamine: vitaminele acceptate unanim ca avand proprietati antioxidante importante sunt C, E si A;
– enzime si cofactori (glutation, coenzima Q10 etc.);
– saruri minerale (indeosebi cele de seleniu, zinc si magneziu);
– molecule care au proprietatea de a lega metalele (albumina, transferina, feritina).
Dintre aceste categorii, cea a pigmentilor este principala care are mari sanse sa ne ofere, in continuare, surprize (placute), nefiind inca – se pare – pe de-a-ntregul cunoscuta.
Ce beneficii majore ne aduc antioxidantii?
– Incetinesc procesele degenerative. Prin aceasta functie, antioxidantii:
– scad semnificativ riscul bolilor cardiovasculare, al celor de cancer, al maladiilor cerebrale degenerative etc.;
– intarzie aparitia ridurilor si degradarea pielii in general;
– incetinesc imbatranirea la nivelul intregului organism.
– Intaresc sistemul imunitar: astfel, previn si combat infectiile. Aceasta este inca o filiera prin care antioxidantii contribuie la reducerea riscului de cancer.
Antioxidantii actioneaza eficient fiecare in parte, insa, in unele asocieri, fie (de exemplu vitamina A – seleniu sau vitamina A – zinc) sunt mai bine absorbiti (in acest caz vitamina A este „beneficiara”), fie (de exemplu vitamina C – zinc) fac o „munca de echipa” a carei valoare este si mai mare (decat „suma” rezultatelor individuale).
Vegetale. Surse concentrate de antioxidanti
Antioxidantii din condimente
Anumite plante medicinale folosite pe post de condimente sunt printre cele mai concentrate surse cunoscute de antioxidanti naturali. In top stau cuisoarele, oregano, rozmarinul, cimbrul si scortisoara.
„Antioxidanti vii”: germenii de cereale si mugurii unor plante (brad, zmeur, jneapan etc.)
Aceste roade ale naturii au, ca si condimentele mai sus amintite, o putere antioxidanta iesita din comun. „Secretul” lor principal sta in enzimele continute (fara a trece insa cu vederea vitaminele si mineralele). Marele neajuns al acestor surse de antioxidanti rezida in faptul ca puterea lor se mentine, in cea mai mare parte, pe o perioada foarte scurta de timp.
Antioxidantii din seva
Seva plantelor si a copacilor (cum sunt cea de mesteacan, ori seva de paltin de camp – asa-zisa „seva de artar”) reprezinta o categorie aparte de surse de antioxidanti, dat fiind ca in aceasta zona este de asteptat ca medicina sa mai aiba descoperiri importante de facut.
Antioxidantii din surse animale
Produsele de origine animala ne furnizeaza in primul rand albumina, vitamina A (in fapt retinil esteri) si coenzima Q10. Din pacate, coenzima Q10 este distrusa (total sau aproape total, in functie de factorii temperatura si timp de expunere) prin prepararea termica (preparare indispensabila in cazul carnii si foarte recomandata in cel al oualor; ouale crude se digera greu).
Sursa: http://www.top-shop.ro
Ramona Lengyel
