Manastirea Nera

default
Manastirea Nera este asezata in mijlocul naturii pe malul raului Nera (Sasca Montana), in judetul Caras Severin, in mijocul banatului. Parintele Teofan, duhovnicul asezamantului a povestit despre manastire si despre leacurile facute de cele peste cincizeci de maicute care vietuiesc in ea, leacuri ce au inceput sa fie cautate de oameni din toata tara, pentru o anume alifie sau un anume sirop credinciosii venind de la sute de kilometri distanta.
Parintele spune despre leacurile plantelor: „Toate sunt importante. Si felul in care pleci sa culegi planta, si felul in care o culegi efectiv, si ce faci cu ea cand te intorci acasa. Trebuie multa grija si rugaciune, de cand pornesti sa o aduni si pana in momentul in care o folosesti. Daca credinta noastra ar fi mai mare, Dumnezeu nu ar avea nevoie de plante ca sa ne tamaduiasca si sa ne „transfere” prin ele harul Sau tamaduitor. Sunt pustnici care s-au lepadat cu totul de lume si care apeleaza la Dumnezeu in toate trebuintele lor in mod nemijlocit, de la nevoia de hrana pana la cea de vindecare. Sfintii Parinti ne avertizeaza insa ca nu trebuie sa ne lansam intr-o „aventura” a credintei, in care mandria e bine impletita cu parerea de sine. Sa apelam si la stiinta medicala, pentru ca tot Dumnezeu te vindeca si prin medici. Planta are in sine niste principii active care lucreaza in om, chiar daca el are sau nu credinta. Dar credinta poate potenta aceste principii active, le poate amplifica, ori, dupa caz, le poate micsora sau chiar anula.
Din nefericire, in timpurile noastre ne este dat sa traim o acutizare fara precedent a bolii numite „instrainare de Dumnezeu”, o cadere de la fata lui Dumnezeu care a inceput cu protoparintele Adam si se manifesta in fiecare dintre noi. Marea majoritate a oamenilor au o viziune despre Dumnezeu care de multe ori nu se deosebeste cu nimic de viziunea paganilor, cei dinainte de crestinism. Ei il vad pe Dumnezeu ca pe o persoana nazuroasa, pe care e bine sa nu o superi, caci te pedepseste, si careia trebuie eventual sa ii aduci ceva jertfe la biserica. Daca faci rele, el iti intoarce tot rele, si il mai imblanzesti cu o coliva si trei lumanari. E o raportare mai mult decat deformata. Ne-am indepartat de raportarea la Dumnezeu pe care ar trebui sa o aiba un fiu fata de tatal sau. Aceasta este cea mai inalta si cea mai adevarata raportare la El. Asa au fost sfintii, care s-au daruit cu iubire si cu tot sufletul lui Dumnezeu. Mai sunt alte doua trepte de raportare la El. Este a doua treapta, in jos, a celor ce „presteaza servicii” in casa lui Dumnezeu si asteapta rasplata pentru asta, si mai este si cea mai de jos treapta, aceea de rob care lucreaza binele doar din teama fata de Dumnezeu, de frica biciului Sau. Dar Dumnezeu nu este un „manager” al universului, care sta la biroul sau si ne bifeaza bunele si relele. Ar trebui sa ne gandim la El cu dragoste, asa cum o facem fata de un parinte, caruia noi ii suntem mai dragi ca lumina ochilor si care ne trimite atatea semne de iubire si gingasa purtare de grija. Sa faci o rugaciune cand culegi planta si apoi sa te grabesti sa o folosesti sau sa o vinzi, poate fi si aceasta socotita lucrare a credintei, dar a unei credinte mici si, de ce nu, de multe ori meschine… E ca si cum copilul vine la parinte si il roaga, de dimineata, sa ii dea un ban, iar apoi toata ziua uita de parintele lui. Relatia cu Dumnezeu ar trebui sa fie vie si permanenta, adevarata si patrunsa de legea iubirii. Altfel, plantele poate iti vor tamadui trupul, dar la ce bun, daca sufletul ti-e bolnav? ”
Parintele vorbeste despre terapirile alternative:” Sigur ca se poate comunica cu plantele si animalele. Astfel de puteri se numesc in crestinism harisme. In ortodoxie exista oameni care au ajuns la puteri mai mari si mai indestulatoare spiritului decat orice saman, decat orice „iluminat”. Si asta, doar prin credinta si rugaciune, acolo unde Dumnezeu a considerat ca poate da harisma. Avem, bunaoara, cazul parintelui nostru drag si mare facator de minuni contemporan Porfirie, care a primit de la Domnul darul de a cunoaste graiurile pasarilor si animalelor, de a vedea in trecut sau in viitor, de a „prospecta” adancurile pamantului si multe altele. Dar daca acea comunicare de care pomeneam nu se face in prezenta si cu voia lui Dumnezeu, intre tine si subiectul cu care doresti a comunica pot aparea „interferente”, se face prezenta lucrarea duhurilor intunericului; acest lucru comporta multe si mari riscuri, unele cu consecinte in vesnicie.
Daca nu avem garantia ca acele rezultate surprinzatoare de care pomeneati nu sunt venite de la Dumnezeu, ar trebui sa ne ferim de astfel de lucruri. Iar ca sa stim daca ele vin de la Dumnezeu, trebuie sa avem grija si mult discernamant intemeiat pe experienta Sfintilor, pentru ca Diavolul poate lua infatisare pana si de inger al luminii. Noua ni se cade a ramane smeriti si sa nu cautam a lua cu de-a sila, ci sa il lasam pe Dumnezeu sa ne dea cand, ce si cum socoteste mai potrivit. De fapt, rugaciunea nu este decat deschiderea noastra catre El, si El este Cel ce hotaraste. Nu exista putere mai mare decat rugaciunea si pocainta, si nu exista drum mai scurt catre Dumnezeu decat fata spalata cu lacrimi. Este important sa ai o legatura vie si dreapta cu Dumnezeu. El nu este o entitate cosmica, la care ai acces prin formule si algoritmi. La Dumnezeu nu se ajunge prin magie alba. Dumnezeu rasplateste cu dragoste fiecare stradanie a omului de a face bine. Dorinta de a silui natura, de a o supune cu orice pret, asa cum incercau sa faca alchimistii, ca toate sa se faca dupa dorinta ta, fie ea si buna, e una, iar relatia pe care o intelege crestinismul cu natura e alta. Avem convingerea ca plantele sunt tamaduitoare pentru ca Dumnezeu le binecuvinteaza spre aceasta. Fara binecuvantarea Lui, poti sa iei cate plante doresti, dar nu vor fi cu adevarat tamaduitoare. Tratamentul cu plante e o mica jertfa pe care o aduci lui Dumnezeu, spre vindecarea omului suferind, om zidit dupa chipul si asemanarea Sa. Vedeti, e o diferenta ca de la pamant la cer intre un vraci care incearca sa il siluiasca cumva pe Dumnezeu, sau natura, ca sa faca binele prin formule, algoritmi sau descantece, si starea omului lui Dumnezeu, care prin rugaciune cheama harul Duhului Sfant peste ceea ce a lasat Dumnezeu ca „vehicul” pentru actiunea Lui tamaduitoare. Leacurile se imbogatesc cu harul Sfantului Duh, chemand mila lui Dumnezeu peste ele. Noi asta incercam sa facem la Manastirea Nera si, cu voia Celui de Sus, nadajduim sa ii ajutam in acest fel printre altii si pe bolnavii de cancer.
Farmacia din Cheile Nerei