Nascut pe 9 ianuarie 1959 la Bucuresti, Cristi Minculescu este casatorit cu Rodica si impreuna au doi copii – gemenii Madalina si Florin.
Talentul muzical l-a mostenit de la mama sa, care canta in cor la Manastirea Bistrita, din judetul Valcea.
Parintii sai l-au vrut inginer si, pentru asta, Cristi Minculescu a dat la Hidrotehnica si a intrat, insa in curand s-a lasat de studii pentru a ramane alaturi de Iris.
„Cand m-am lasat de facultate a fost iures. Pe vremea aia, asta era suprema satisfactie a parintilor, sa intri la facultate. Mie nu mi-a placut sa fac chestii care incep cu „trebuie sa…”. Am intrat la Hidrotehnica, la zi, la ingineri, cu medie mica, dar le-am demonstrat ca pot (…).
„A fost adunare acasa, cu aproape toate neamurile. Cred ca erau vreo 60 de oameni, ca asa e la olteni, cand e eveniment, pac, sa vedem ce se intampla. Impresarul de atunci, Mircea Muscaliu, un om extraordinar, a reusit sa intoarca situatia in favoarea mea si a lui. Le-a explicat calm ca oricum o sa fac asta”, povesteste Cristi.
Cristi Minculescu si-a inceput cariera muzicala in 1979, cantand cu formatia Harap-Alb.
In 1980, chiar de ziua lui, a dat proba pentru a face parte din trupa Iris.
In 1982, Cristi Minculescu si Adrian Ilie parasesc Iris – ul, formand trupa Voltaj. Cristi Minculescu se alatura Cenaclului Flacara, canta in grupul Totusi alaturi de Andrei Paunescu si Ioana Paunescu.
In 1984 Dan Bittman pleaca la Holograf, iar Cristi Minculescu revine la Iris.
Formula actuala a Iris dateaza din 1986. Primele doua albume Iris 1 si Iris 2 au aparut in 1986 si 1987 si au avut un succes modest, desi gasim pe ele piese devenite acum clasice: Strada ta, Zi si Noapte.
In 1988, din cauza unui reportaj, facut se pare de Mihai Tatulici , pe 19 aprilie 1988, dupa un spectacol sustinut la Miercurea-Ciuc, trupa primeste ordinul de suspendare definitiva.
Doar ca n-a fost sa fie asa, dupa trei luni de pauza, pe 13 august 1988, trupa isi reia activatea, realizand al treilea album, IRIS III – NU TE OPRI . De pe acest album se remarca Floare de Iris , piesa devenita, cu timpul, un adevarat imn al trupei.
Pe 17 octombrie 1997, IRIS a aniversat 20 de ani de existenta, sarbatoriti printr-un concert spectaculos la Sala Polivalenta.
In 2002, Iris inregistreaza o piesa (Lady in Black) impreuna cu doi dintre membrii trupei URIAH HEEP – o trupa ce reprezinta o legenda a rock-ului universal.
In 2003 a aparut mega-albumul Iris 4Motion, un proiect inedit si ambitios, alcatuit din 4 albume solo, ale fiecarui membru al trupei.
In 2005 apare Iris MAXIMA, cel de-al 14-lea album Iris, ce cuprinde 13 noi piese extraordinare.
In 2007, Iris a cantat in deschiderea concertului Rolling Stones de la Bucuresti!
Cristian Minculescu, Doru Borobeica, Ion Dumitrescu, Relu Marin si Valter Popa se pot lauda, din octombrie 2007, cu titlul de Cavaleri ai Ordinului National „Meritul Cultural”.
Este pentru prima data cand in Romania seful statului acorda o astfel de decoratie unei formatii de muzica rock.
Inalta distinctie a statului roman le-a fost conferita celor cinci muzicieni „pentru activitatea de 30 de ani si contributia deosebita in promovarea muzicii rock” si le-a fost inmanata chiar de Traian Basescu, intr-o ceremonie desfasurata la Palatul Cotroceni.
Seful statului nu si-a ascuns simpatia pentru celebrii rockeri romani: „E o bucurie sa decorez cu inalte ordine ale statului roman o formatie care timp de 30 de ani ne-a adus tuturor bucurii. Ati avut puterea ca in anii 80, la sfarsitul anilor 70, chiar, sa ne daruiti tuturor acele oaze de libertate de care am avut toti nevoie”.
Traian Basescu le-a multumit mebrilor trupei Iris pentru ca melodiile lor au fost „avansuri” pe care le-au facut libertatii in numele romanilor. Presedintele a incercat si un exercitiu de sinceritate: „Chiar daca nu am inteles exact mesajul (cantecelor – n.red.), ati avut puterea sa ne faceti sa le urmam”. Nu a uitat nici declaratia de fan Iris: „Va asigur de toata dragostea mea”, a spus Basescu.
Ca pasiuni, Cristi Minculescu se declara fan infocat al echipei de fotbal Universitatea Craiova.
Pe de alta parte, e fascinat de istorie si spune ca, daca nu ar canta cu Iris, i-ar fi placut sa fie istoric sau artist de performanta.
Cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodata a fost de ziua lui, cand implinea 30 de ani, discografia completa Led Zeppelin.
Cristi Minculescu a colaborat mai bine de 30 cu formatia Iris, dar, dupa incetarea colaborarii cu formatia care l-a consacrat, artistul a inceput un nou proiect cu trupa sa, Lotus.
In prezent, rockerul are planuri mari pentru viitor alaturi de Lotus. Chiar daca s-a mutat definitiv in Germania, Cristi Minculescu spunea, la Rock Fm, ca va reveni in Romania ori de cate ori va fi chemat sa concerteze: “Teoretic, se anunta vremuri frumoase. Speram sa se si materializeze. Piese noi sunt vreo sapte, in engleza, bineinteles. Vreau sa lamuresc o confuzie care se face. Eu sunt definitiv acolo, nu temporar, in Germania. Am plecat deja si, in masura in care voi fi solicitat aici – si separat, si cu Lotus -, voi veni cu mare placere. Dar baza e acolo, in Germania”.
Surse: http://www.enational.ro/online-monden/cristi-minculescu-prima-aniversare-fara-iris-226720.html/
http://www.ziare.com/cristi-minculescu/biografie
Ramona Lengyel