Unul dintre principalele motive pentru care oamenii vor sa faca sport in ziua de astazi este nemultumirea fata de propriul „look”. Unii sunt prea slabi, dar cei mai multI care se inscriu in cluburi de culturism sI mai ales de fitness sunt supraponderali. DezamagitI de nenumarate regimuri incercate de-a lungul anilor, ei recurg in cele din urma la cea mai eficienta solutie : exercitiul fizic.
Inca nu se stie cu certitudine daca obezitatea este o boala. Dar, din ce in ce mai multi oameni se imbolnavesc la simplul gand ca au cateva kilograme in plus. Cultul modei trupului subtire, al siluetei ideale, mistica „formei” sI a lui „simte-te bine in pielea ta” cunosc, primavara, o adevarata inflorire. Aceasta frenezie a siluetei subtirei se justifica ea si din punct de vedere medical ? In orice caz, ultimele descoperiri ale specialistilor incita la a considera obezitatea – sau macar ingrasarea – cu altI ochi. Si la a formula unele intrebari : sunt kilogramele in plus chiar de prisos ? Daca totusI anumite forme de obezitate nu prezinta inconveniente pentru sanatate ? Oare nu sunt ineficiente majoritatea regimurilor alimentare ?In cele ce urmeaza va prezentam explicatiile date revistei „MUSCLEMAG” de cativa specialisti americani, explicatii referitoare la rolul jucat de ce este innascut, dobandit, la efectele greutatii corporale asupra compozitiei sangelui, fecunditatii, longevitatii.
Deloc lipsiti de imaginatie, cercetatorii care se ocupa de obezitate au inventat o noua categorie de animal de laborator : soarecele de cofetarie. „Revista Internationala de Nutritie si Metabolism” il defineste astfel : „Soarecele de cofetarie este, intr-un fel, un soarece normal, lasat in libertate intr-un depozit de delicatese, avand acces la o hrana variata si gustoasa – spre deosebire de bietul sau var din laboratoarele obisnuite, care e hranit cu granule insipide si mereu de acelasi fel.” Oricine poate ghici : soarecele de cofetarie devine, indiferent de tipologia sa, obez.Un pediatru, spacialist in obezitatea copiilor, dr.Alfred Bernager, constata : „Copilul de astazi a absorbit la 12 ani, tot atat zahar cat mancau bunicii sai de-a lungul intregii vieti „, iar marele Buffon a scris : „Ce are mai bun de facut soarecele prins in capcana? Sa manance branza.”
In orice caz, daca obezitatea nu il ameninta pe om in aceeasI masura ca pe soarece, ea este o problema ce se ridica, intr-un fel sau altul, in fata multor membrii ai spetei umane. Si risca sa devina din ce in ce mai ingrijoratoare, dat fiind ca suntem confruntati cu doua tendinte opuse : in timp ce publicitatea incita la indopare, moda siluetei si sindromul „costumului de baie” culpabilizeaza la cel mai mic semn de ingrasare. Este o mare contradictie intre doua lumi diferite : in timp ce orientalii venereaza grasimea lui Buddha si-i admira pe luptatorii de sumo, singurii sportivi carora li se cere sa depaseasca greutatea de 150 kg, occidentalii tind catre corpuri suple,definite, ba chiar catre trupuri foarte musculoase, ca ale culturistilor zilelor noastre.Exista si lucruri ciudate pe lume, legate de supreponderali. De exemplu, indienii „pimas” care traiesc in anumite regiuni ale Mexicului sI ale Arizonei sunt caracterizatI de o obezitate naturala destul de pronuntata, care a atras atentia cercetatorilor. Un articol publicat in New England Journal of Medicine incearca sa dea o explicatie acestui fenomen : grasii „pimas” au, intr-un fel nevoie de greutatea lor ; abia atunci cand au atins-o, cand cantaresc destul de greu, ei inceteaza sa se mai ingrase sI reusesc – tocmai datorita greutatii lor, care costa destul de mult pe plan energetic – sa arda toate caloriile pe care la absorb.
Stiinta aproape a elucidat metabolismul energetic al subiectului obez, chiar daca studiile se lovesc, in continuare, de deosebirile frapante care fac ca, la o alimentatie echivalenta , unii sa se ingrase si altii nu.Sa citam doar o certitudine dobandita : cauzele obezitatii sunt multifactoriale, cum se spune ori de cate ori nu s-a ajuns la o explicatie definitiva.
Obezitatea este, macar partial ,ereditara adica transmisa descendentilor, dar nimeni nu poate pune mana in foc ca e genetica : transmiterea se face, poate, pur sI simplu prin intermediul obiceiurilor alimentare familiare. Ea este fara indoiala inscrisa in retetele de mancare si de prajituri, nu neaparat in cromozomi. E vorba, adica, doar de o „transmitere” de natura culturala.Ce facem noi, oamenii, cu caloriile pe care le absorbim ? Doctorul Jacques Fricker, nutritionist, membru in echipa profesorului Marian Apfelbaum de la spitalul Bichat din Paris, prezinta detaliile : ” In medie , in cazul unui individ normoactiv care traieste in oras, 70% din energia alimentara este absorbita prin metabolismul de repaus, matabolismul de baza , deci de functionarea corpului, chiar daca e imobil sau adormit. 10% din aceste calorii sunt consumate prin efect termic – adica sunt prelevate ca un fel de taxa , de punere la dispozitie, pentru transformarea alimentelor brute in metaboliti utilizabili. In sfarsit, 20% din calorii sunt arse prin activitatile fizice si servesc drept carburant pentru miscarile noastre.”
Da, ati citit bine : daca va hotarati sa nu mai faceti, niciodata, nici cea mai mica miscare, sa nu mai ridicati nici macar un deget, va trebui totusi sa absorbiti 70 + 10 = 80 % din ratia dumneavoastra obisnuita. Fractiunea legata de activitatile fizice este foarte mica. De altfel, calculele arata ca trebuie sa parcurgi aproximativ 2 km pe jos, pentru a arde valoarea energetica a unui corn. Concluzia : nu putem slabi decat facand foarte mult sport si mai ales facand sport in mod inteligent , ceea ce este sinonim in acest caz cu „eficient”.
Dar sa vorbim de metabolismul obezului stabil – acela care nu slabeste : metabolismul sau de repaus este mai puternic sI consuma mai multe calorii, pentru ca masinaria de intretinut este mai mare. Cheltuielile sale energetice, legate de exercitiul fizic, sunt la fel de mari , pentru ca masa corporala de deplasat este mai grea sI pentru ca asa cum indica toate studiile, obezul se misca tot atat cat sI normoponderalul. Ramane cheltuiala de calorii prin efect termic : nu exista nici un motiv ca ea sa fie mai mica; ba dimpotriva. Una peste alta, este evident ca obezul are nevoie de mai multa mancare.
Dar daca asa stau lucrurile, ce se intampla daca el se apuca sa manance mai putin ? Bineinteles, slabeste foarte repede cu cateva kilograme. Dintr-odata metabolismul sau de baza devine mai putin lacom, pentru ca masa de intretinut devine mai mica. Miscarile sale consuma mai putine calorii; cota de alimente arse prin efect termic scade deopotriva. Concluzia : obezul slabit – pentru ca mananca mai putin – este, de acum incolo, condamnat sa manance din ce in ce mai putin. Obezitatea lui, care-i servea la eliminarea caloriilor de prisos, nu mai exista pentru a-l proteja. Daca vreodata hotaraste ca a slabit destul si reincepe sa manance la fel ca inainte, dupa poftele sale naturale, atunci isI va redobandi foarte repede greutatea initiala sI chiar ceva in plus. Este un fenomen bine cunoscut de cei obezi.
Din toate aceste motive, astazi, medicii – cel putin aceia care fac parte din noua generatie de nutritionisti – se gandesc de doua ori inainte de a pune un pacient la cura de slabire. Obezitatea este analizata in amanunt, se incearca identificarea cauzelor ei profunde, care sunt aproape intotdeauna psihice, in speranta de a se „deconecta angoasa care conduce la pulsiuni bulimice”, cum spune dr. Frederic Saldmann. Numai obezii androizi (cei „grasi in partea de sus”) sunt in general, luati in serios pentru un tratament medical de urgenta : ” Suprasarcina ponderala androida constituie un foarte puternic factor de risc pentru diabet, ateroscleroza, hipertensiune, guta, calculi renali etc.”
Dr Serban Damian
Sursa: http://www.doctor.info.ro
Ramona Lengyel
