In vara anului trecut, doamna Dr. Wagner a fost amabila sa-mi raspunda la o intrebare care era in mintea mea de multa vreme. Intrebarerea suna in felul urmator: „ Cat e de important factorul psihologic la persoanele ce sufera de cancer? ” Doamna Dr. Wagner mi-a raspuns : „ In opinia unor specialisti, numarul acestora fiind din ce in ce mai mare, boala canceroasa este legata de personalitate. Potrivit acestei conceptii, oamenii predispusi la cancer si cei la care maladia s-a declansat sunt in general persoane excesiv de supuse, impaciuitoare si binevoitore fata de superiorii ierarhici sau fata de persoanele percepute ca fiind mai puternice, excesiv de timide, rabdatoare, interiorizate si inclinate sa-si reprime emo?iile negative (mai ales furia) in loc sa le exprime, asumandu-si riscul conflictului deschis. Totodata exista si opinia conform careia persoanele caracterizate prin comportamentul descris mai sus, daca se imbolnavesc de cancer, mor mai repede decat persoanele care sunt mai putin supuse, timide ori interiorizate si mai dispuse sa-si manifeste emotiile negative. „Generatoare eventuale de suferinte somatice sunt in primul rand emotiile mari, emotiile soc, stresurile emotionale, traumatismele afective mari, zdruncinarile emotive si, cu deosebire, emotiile care nu se descarca intr-o manifestare exterioara, emotiile retinute, inhibate”. In 1949, Hans Selye a introdus in domeniul medical notiunea de stres. In opinia sa, stresul „este programul de adaptare corporala la o noua situatie, raspunsul sau stereotipic si nespecific la stimulii care perturba echilibrul sau personal” . Selye a emis ipoteza ca fiecare dintre noi e dotat cu o anumita cantitate de „energie stres” irecuperabila prin relaxare si, in concluzie, aceasta trebuie utilizata cu moderatie de-a lungul vietii. Cine consuma prea mult din aceasta energie este sortit sa moara mai devreme, iar batranetea ar fi tocmai epuizarea acestei energii. Aceasta ipoteza confirma afirmatia lui H. Selye potrivit careia „sanctiunile stresului psihic sunt bolile si nefericirea” . Boala canceroasa se incadreaza in sfera patologiilor care deriva din stres, pe de o parte, iar, pe de alta parte, este capabila sa genereze stres. Omul reactioneaza la eforturi, oboseli, frustrari, manie si, in mod special, la conflictele care apar inevitabil in cursul existentei sale. Este cunoscut faptul ca teama, mania, supararea, dar in special conflictele sunt cu mult mai periculoase decat muncile istovitoare. „Un rol deosebit de important se acorda conflictelor in geneza stresului psihic”, este parerea lui Constantin Enachescu. Cele mai importante cauze ale stresului sunt considerate: evenimentele psihotraumatizante; evenimentele si greutatile vietii cotidiene; conflictele; frustrarile, carentele emotionale, situatiile castratoare. Se pot mentiona si alte cauze ale stresului psihic: obstacolele, pierderea resurselor, prejudiciile, lipsa de prevedere, lipsa de control etc. Daca stresul este prea intens, prelungit sau repetat, rezervele organismului sunt epuizate. Ion Chiricuta este convins ca „influen?a unor factori psihici violenti, stresanti, asupra organismului este cunoscuta prin lucrarile lui Selye asupra sindromului general de adaptare, care cuprinde aproape toate componentele importante din economia generala a organismului, creand o susceptibilitate crescuta la actiunea numeroaselor noxe, exo- si endogene. Dar nu numai stresul psihic acut puternic, ci si trairile afective negative de mica intensitate, dar repetate, starile conflictuale de orice fel pot fi generatoare de tulburari endocrine, imunologice, creand un teren favorabil imbolnavirii, inclusiv prin cancer” .
In mod normal, organismul uman dispune de un sistem de aparare pe care il activeaza pentru a infrunta o situatie de amenintare. In fata situatiilor stresante care apar pe parcursul existentei sale, individul poseda diverse aptitudini de a le face fata: efortul de a se stapani in cursul unei stari conflictuale, reprimarea unei replici agresive sau din contra – gesturi, strigate, replici autoironice sau ironice menite sa descarce starea de tensiune. „Blocarea conflictului in interior sau, cel pu?in, suprasolicitarea mecanismelor volitionale, spre a evita exteriorizarea afectelor individului stresat, prezinta un rol patogen ” .
Factorii care vor influenta persoana care afla ca are cancer sunt urmatorii:
tipul si clasa (categoria) cancerului si reactia acestuia la terapie (este stiut faptul ca, in general, tumorile de natura benigna ridica mai putine probleme in ceea ce priveste tratamentul fata de tumorile de natura maligna; acestea din urma, proliferandu-se, determina o evolutie mai rapida a bolii si, ca urmare, pronosticul nu poate fi decat unul rezervat);
stadiul bolii in momentul diagnosticului (in general, asupra unei boli canceroase, descoperita intr-un stadiu incipient, se poate actiona mai eficient, existand totodata posibilitatea unui numar mai mare de optiuni de tratament);
si starea mentala si fizica inainte de diagnostic (un organism tanar va mobiliza mai multe resurse in lupta cu boala fata de un organism imbatranit si tarat de alte boli care au existat sau care chiar coexista cu boala de cancer);
atitudinea persoanei fata de aceasta boala, inclusiv acceptarea de a face compromisuri, de a trece prin terapie si de a beneficia de serviciile medicale si de sprijin (atitudini precum: optimismul, curajul, speranta, implicarea activa pot face adevarate minuni in ceea ce priveste evolutia bolii si chiar exista sansa unei vindecari mai rapide si mai spectaculoase; dimpotriva: pesimismul, deznadejdea, nerabdarea, refuzul de comunica cu personalul de specialitate si de a accepta ingrijirile medicale pot cauza prabusirea rapida a persoanei in cauza, chiar decesul acesteia);
calitatea sprijinului din partea familiei, a prietenilor si echipei medicale (chiar daca familia trece si ea prin momente grele, trebuie sa se mobilizeze si, cel pu?in, la patul bolnavului, sa evite lamentarile, jelitul, reprosurile, mila; bolnavul are nevoie sa-i fie respectate demnitatea si calitatile umane, sa stie ca este bine ingrijit si ca se face tot posibilul pentru a i se reda sanatatea);
masura in care pot fi controlate efectele secundare ale tratamentului.
Tratamentul ca atare, in cancer, poate implica anumite tehnici medicale provocatoare de durere. Lipsa unor explicatii, de altfel absolut necesare, asupra acestor tehnici medicale provoaca pacientului teama si ingrijorare. Atunci cand organismul nu raspunde la tratament conform asteptarilor, bolnavul se poate simti lipsit de speranta. Efectele secundare ale chimioterapiei (caderea parului, greata, varsaturile etc.), interventiile chirurgicale (care au ca finalitate extirparea unor organe sau amputarea unui membru) provoaca pacientului de cancer un grav traumatism psihic. Pe fondul acestor probleme se poate instala, secundar, episodul depresiv.
Depresia care rezulta in urma diagnosticului ca atare si tratamentului sau a medicatiei sunt situatiile cele mai comune, dar este foarte dificil sa determini cu certitudine cand o depresie care apare in cancer este legata de o tulburare de dispozitie preexistenta. In timp ce la o depresie aparuta la un pacient sanatos din punct de vedere fizic au forte mare importanta simtomele somatice ca anorexia, oboseala, pierderea in greutate, acesti indicatori au o foarte mica valoare in evaluarea unui pacient cu cancer, din moment ce sunt comune si tumorilor maligne si depresiei. Diagnosticul se va stabili in functie de simptomele psihologice si nu somatice: anhedonie (lipsa de placere in activitati ce altadata erau placute), tulburari de dispozitie, sentimente ca lipsa de speranta sau de ajutor, pierderea increderii in sine, lipsa de valoare, vina, tendinte de suicid.
O alta tulburare de natura psihologica, des intalnita la pacientii cu diagnosticul de cancer este anxietatea.
Conform DSM–IV, un atac de panica „este o perioada discreta in care exista debutul brusc al unei aprehensiuni, frici sau terori intense, asociate adesea cu senzatia de moarte iminenta. In cursul acestor atacuri sunt prezente simptome, cum ar fi scurtarea respiratiei, palpitatii, durere sau disconfort precordial, senzatii de sufocare sau de strangulare si frica de a nu inebuni sau de a pierde controlul” .
Tulburarile anxioase se clasifica astfel: agorafobia, panica fara agorafobie, agorafobia fara istoric de panica, fobia specifica, fobia socials, tulburarea obsesivo-compulsiva, stresul posttraumatic, stresul acut, anxietatea generalizata, tulburarea anxioasa cauzata de o conditie medicala generala, tulburarea anxioasa indusa de o substanta. Anxietatea insa nu se manifesta intotdeauna direct, ea poate aparea sub forma unor simptome psihologice marcate, gasindu-si expresia in irascibilitate, instabilitate, refuzul tratamentului, insomnie, acuze somatice etc.
Multumesc Doamnei Dr. Wagner pentru amabilitatea sa
Ramona Lengyel
