Maghiranul

Beneficii / Utilizare Maghiran:

 

Maghiranul reuseste bine pe solurile calde, turboase, cu pH de 6,2- 7,5 si nu suporta solurile reci, grele, care prind crusta la suprafata. Acestea impiedica rasarirea plantelor intrucat samanta este foarte mica. Ca sa creasca bine solul trebuie sa fie usor, insorit si fertil, dar nu ingrasat de prea curand cu gunoi. Deoarece este sensibil la frig se seamana la sfarsitul lunii aprilie. Cel mai bine este sa se produca rasad. O data ce planta s-a infiripat, creste rapid si la inceputul lunii iunie se pot recolta primele frunze, iar din iulie pana in septembrie, infloreste intr-una.

Desi peren, maghiranul nu rezista afara in timpul iernii, fapt pentru care in cultura este anual. Daca se scot plantele toamna, cu pamant pe radacini si se planteaza in ghiveci, primavera pot fi readuse in camp. In felul acesta pot vegeta ani de-a randul. Practicarea acestor operatii la un numar mai mare de plante este insa anevoioasa. Mult mai usor este sa se taie toamna lastarii tineri si sa se puna la inradacinat, plantatia refacandu-se primavera cu acesti butasi.

Maghiranul este de altfel o planta frecvent cultivata prin gradinile de la tara ca planta ornamentala, dar si ca planta romatica, avand numeroase intrebuintari culinare, terapeutice si cosmetice. De la ea se recolteaza partile aeriene: frunzele (Herba Majoranae) si florile, adunate dupa ce se ridica roua. Acestea se pun la uscat in strat subtire, in locuri umbroase si bine ventilate.

Varietati:
Mahiranul dulce (Origanum Majorana sin. Majorana Hortensis) este o tufa relativ mica, sensibila, vesnic verde, adesea crescuta ca anuala, cu frunze de culoare verde – gri si capitule globulare, cu flori mici, albe. Are o aroma rafinata, data si de hibridul mai rezistent O. majoricum, o incrucisare cu maghiranul salbatic (O. vulgare) cunoscut atat ca oregano italian, cat si ca maghiran dulce robust.

Magiran de ghiveci, turcesc sau grecesc (O. ONITES) este o specie rezistenta la frig, cu frunze de un verde – pal sau verde – gri, cu flori albe si o aroma puternica, picanta. Hibrizii si formele de O. vulgare sunt adesea vandute in comert, ca O. onites.

Magiran salbatic sau oregano (O. VULGARE) cuprinde 6 subspecii. Cea mai raspandita, O. vulgare, are flori roz si bractee de culoarea vinului rosu. Aroma ei este mai putin pregnanta. Se distinge ca planta de gradina, robusta, cu forme multicolore, precum „Country cream” sau aurii ca „Aureum” si „Gold Tip”. Exista, de asemenea, doua forme pitice, „Compactum” si „Nanum”.

Maghiran de iarna sau oregano grecesc (O. VULGARE ssp. HIRTUM) este urmatoarea subspecie cultivata pe scara larga; are frunze pufoase, ascutite, flori albe si uneori bractee purpurii. Aroma intepatoare a plantei are un iz de creozot.

Se pare ca Majorana Hortensis este originara de pe litoralul Marii Mediterane de unde s-a raspandit pe toate continentele ca planta aromatica si condimentara. Insa multe regiuni ale lumii isi disputa maghiranul. Unii spun ca patria lui trebuie cautata in Africa de Nord, Arabia si Egipt – la vechii egipteni era cultivat ca vlastar al lui Osiris. Orientul, unde este la mare cinste din cele mai vechi timpuri si Europa meridionala, care-l foloseste cel mai intens si unde creste cel mai bine, se pretind fiecare patria celei mai fin inmiresmate plante aromatice.

Europenii se mai prevaleaza de un drept in legatura cu maghiranul: primul care l-a botezat cu denumirea lui de azi, a fost vestitul Albert Magnus in secolul al- XIII- lea. Grecii numeau candva cele doua plante inrudite – maghiranul si oregano – ca fiind „stralucirea muntilor” si parca ne-ar fi imposibil sa ne imaginam cum ar fi fost bucataria mediteraneana sau cea egeeana fara gustul lor deosebit, cald si aromat. Usor de confundat, maghiranul si oregano se pot inlocui adesea unul pe celalalt, in utilizare. In sudul Europei maghiranul creste salbatic, dar in rest el este o planta de cultura.

Continut: 
Partile aeriene ale maghiranului contin 0,8- 1,3 % ulei volatil bogat in alcooli ciclici si anume: cavicol, terpinen, terpineol, carvacrol, acid ursolic, sitosterina etc; tanin, principii amare, sitosterine, vitaminele: A si C etc; minerale: fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, zinc etc.

Intrebuintari medicale:
* Se intrebuinteaza ca: sedativ (in caz de insomnii), tonic stomahic, carminativ, antispasmotic, diuretic etc.
* Stimuleaza apetitul, aciditatea (gastrite hipoacide)si combate balonarile, astenia, ticurile, starile nervoase; este relaxant, antiseptic;
* Fiind diuretic este folosit in reumatism si afectiuni renale.
* Este eficient in stimularea lactatiei si ajuta la eliminarea toxinelor din organism.

Administrare:
• Pulberea – se obtine prin maruntirea partilor aeriene uscate cu ajutorul rasnitei electrice.
Trateaza impotenta, spasmofilia, tulburarile nervoase, celulita, bronsita etc.

• Maceratul – peste planta uscata maruntita se toarna apa la temperatura camerei si se lasa sa stea acoperit, timp de 8 ore. Se poate folosi mai ales pentru alungarea depresiei si buna dispozitie – in acest scop se intrebuinteaza o singura doza marita de planta, maxim 6 lingurite / 250 ml apa / 1 data / 1 zi.

• Infuzia – peste 1 lingurita de planta uscata maruntita se toarna 250 ml apa clocotita care se lasa acoperita 15- 20 min, apoi se strecoara. Se beau 2- 3 cani / zi ca linistitor, usor somnifer, crampe stomacale si intestinale.

Infuzia 5 % din care se ia din 15 in 15 min cate 1 lingura combate migrena, insomnia, constitue un stimulant general, mareste peristaltismul intestinal etc.
Dupa 4- 5 cani de ceai fierbinte, se poate scapa de dureri de rinichi si cistite.

Pentru combaterea racelii se consuma 3 cani de infuzie fierbinte, intr-un interval scurt de timp- zeci de minute. Acestea vor creste brusc si placut temperatura corpului creand astfel mediu propice pentru a actiona sistemul imunitar (de la 38 grade Celsius). Corpul se va destinde, iar suferinta fizica si psihica, cel putin de moment, va disparea. Prin transpiratia produsa se vor elimina toxinele si apa in exces din tesuturi, iar dozele de ceai repetate la 1/2 ora produc relaxarea musculara.

Se pot face si inhalatii cu infuzie de maghiran
Pentru combaterea asteniei si a mari capacitatea de concentrare, se mareste doza de infuzie la 2- 3 lingurite planta / 250 ml apa.

• Ceaiul fierbinte de maghiran – In primul rand, este indicat persoanelor foarte sensibile la frig, care au probleme circulatorii, traduse prin raceala extremitatilor sau care se confrunta cu oboseala si contracturi musculare.

De asemenea, tratamentul cu maghiran are efecte antidepresive si chiar euforizante intense, fiind in consecinta un remediu excelent pentru momentele de impas psihologic, cand boala poate aparea ca o consecinta a asteniei, tristetii sau a lipsei de tonus launtric. Foarte potrivit este acest tratament si persoanelor supraponderale sau care retin foarte multa apa in corp, efectele sale diuretice si sudorifice puternice facandu-l un remediu ideal atat pe termen scurt, cat si pentru cure mai lungi.

• Decoctul – se pune peste 1 – 3 lingurite de planta uscata 250 ml apa rece, se lasa 10 min, apoi se fierbe 15 min. Se strecoara si se bea 1 – 2 cani / zi.
Este sedativ, carminativ.
Decoctul preparat dintr-un amestec din parti egale de maghiran, fenicul, anason si chimion este un bun calmant al colicilor intestinale si usor somnifer. Se fierbe 1 lingurita din compozitie in 250 ml apa, timp de 10 min, apoi se strecoara si se bea incet.

• Unguentul – se prepara o crema cu maghiran din 2 – 3 linguri planta uscata, macinata foarte fin, peste care se toarna 2 linguri rachiu si se lasa sa stea cateva ore. Se combina apoi cu 2 linguri unt si se omogenizeaza bine. Pasta obtinuta se fierbe la bain – marie 10 min. Se strecoara si se depoziteaza in recipiente mici, inchise ermetic. Se utilizeaza pentru intretinerea tenului.

• Uleiul de maghiran: 2 – 3 linguri de planta se pune la macerat in 200 ml ulei vegetal, timp de 2 saptamani. Se filtreaza si poate fi folosit pentru masaj in dureri reumatismale, de dinti, ajuta la tratarea herpesului si a ulcerelor bucale.

In concluzie, daca ar fi sa alcatuim o trusa de prim-ajutor, care sa fie compusa numai cu leacuri naturiste, cu siguranta ca aceasta planta – Majorana hortensis – vanduta in mai toate alimentarele pe post de condiment – nu ar lipsi.

Un simplu ceai fierbinte de maghiran face minuni. De la prima cana, ne va invada o caldura placuta, dupa care ni se va destinde, ca prin farmec, intreg corpul si, apoi, aproape fara sa ne dam seama, stresul si (eventual) suferinta fizica ori psihica vor deveni, cel putin pe moment, un vis indepartat. Repetat de mai multe ori intr-un interval scurt de cateva zeci de minute, tratamentul va face sa apara niste mici (si deloc neplacute) accese de temperatura, in care sistemul imunitar va distruge cu spor germenii unui potential guturai sau gripe, care in timpul primaverii lovesc mai perfid ca oricand.

Daca aveti dureri de rinichi sau o cistita (lucru frecvent intalnit atunci cand se raceste brusc vremea), veti vedea cum ele trec ca prin farmec, iar organismul isi va relua cursul firesc de la primele 4-5 cani de ceai fierbinte.

Daca mai adaugam ca, tratamentul intensiv cu ceai de maghiran, amplifica exponential procesele de eliminare a toxinelor si a apei in exces din tesuturi, facandu-ne sa ne simtim usori ca o… zi de primavara, obtinem un tablou complet al actiunii acestui condiment miraculos.

In cazul in care nu va vine sa credeti toate aceste minuni, atunci cel mai bine ar fi sa le experimentati si veti vedea ca nu o sa fiti dezamagiti.

Si, pentru a veni si in ajutorul celor care au sistemul nervos mai zdruncinat in aceasta perioada, va pun la dispozitie cateva informatii cu adevarat extraordinare, in ceea ce priveste dozajul maghiranului.
* Pentru o relaxare rapida si pentru a chema somnul, puneti o lingurita de maghiran la o cana de apa
* Pentru a risipi astenia si pentru a va mari capacitatea de efort si concentrare, mariti doza la 2-3 lingurite de planta la o cana de apa.
* Pentru a alunga depresia si pentru a va induce o stare de buna dispozitie (la mentinerea careia trebuie dupa aceea sa contribuiti prin efortul propriu de a gandi pozitiv), luati o super-doza, unica, de 6 lingurite la o cana de apa.

Intrebuintari culinare:
Traditia condimentului provine inca din antichitate, din tarile bazinului mediteranean. Frunzele lui contin uleiuri eterice cu un miros specific, usor mentolat ce se regasesc ca ingredient de calitate in retetele cu legume, carne de vita, carne de pui sau peste. Majorana hortensis ca planta aromatica este din ce in ce mai utilizata in bucataria internationala. Cu cat mai fierbinte si uscata este clima in care se dezvolta planta, cu atat mai puternica este aroma si gustul sau.

Maghiranul – condiment este folosit la aromatizarea mancarurilor, mezelurilor, muraturilor, atat singur, cat si impreuna cu alte mirodenii. Maghiranul dulce este preferatul multora, dar aroma lui se pierde la gatit, asa ca trebuie folosit in preparatele care nu solicita un tratament termic intens ori prelungit sau se va adauga la final, in farfurie. De altfel, maghiranul, cea mai placut parfumata dintre toate plantele aromatice, este de mult cunoscut si iubit si ca planta de apartament.

Gingasia acestui membru al familiei mentei, ca si mireasma fina a frunzelor sale, il fac un oaspete permanent si agreabil al casei. Frunzele proaspete sau uscate dau un parfum de o delicatete neasemuita ceaiurilor, bauturilor racoritoare, sosurilor, fripturilor, mancarurilor din carne sau legume, preparatelor din oua, branzeturilor, supelor, ghiveciurilor, salatelor, ba chiar se intrebuinteaza la asezonarea salatelor si pregatirea deserturilor. Se preteaza bine la legumele fierte in abur, la pireul de cartofi si pentru ca are efect stimulator asupra digestiei, se adauga cu precadere in mancarurile greu digerabile, ca supa de mazare, friptura de gasca, de porc, in general la preparatele de carne.

Maghiranul este o incomparabila planta aromatica, pe drept cuvant considerata ca zana buna a artei culinare. Incercati sa adaugati putin maghiran oricaruia din alimentele enumerate si veti vedea ca el ara intr-adevar puterea magica de a inviora si scoate din anonimat mancarea cea mai modesta sau lipsita de orice savoare.

Alaturi de busuioc este inegalabil si de neinlocuit pentru crearea fondului aromatic la fripturi, in sosuri si tocaturi din carne. Are insusirea rara de a redresa gustul si parfumul oricarui preparat culinar, punandu-i in valoare calitatile si estompandu-i defectele.

Cateva frunzulite de maghiran in ceaiul dumneavoastra de dimineata, mai ales cand va simtiti „la pamant”, va redau buna dispozitie si va fac sa priviti viata cu alti ochi. Un ceai caldut de maghiran, indulcit cu putina miere, baut seara, eventual combinat cu cateva flori de tei, cateva fire de busuioc si 2- 3 frunze de menta, da o senzatie de usurare in stomac si creeaza o stare placuta de somnolenta euforica.

Nu degeaba scria botanistul John Gerard, inca in 1597 ca „maghiranul este bun pentru cei prea inclinati spre oftat”. Nici o alta planta aromatica nu are in aceeasi masura cu maghiranul proprietatea de a innobila preparatele cele mai banale, dar foarte apreciate pentru ca sunt consistente si gustoase, cum sunt: carnatii de casa, caltabosii, toba, lebarul, etc, de aceea in Germania, patria carnatilor si mezelurilor de casa, i se spune Wurstkraut- aroma pentru carnati.

Maghiranul poate fi folosit de la ciorbe pana la preparatele de patiserie – placinta, pateuri, etc.- de la sosuri pana la salatele de cruditati sau orientala.

Adaugat in maioneza ii confera si o face pe aceasta mai picanta. Maghiranul se combina armonios cu lamaia si usturoiul fiind delicios in sosurile cu vin si marinade, alaturi de carne sau peste gras, in preparate grecesti sau italienesti, in mancaruri cu fasole, vinete, ardei, rosii etc. Este folosit si in amestecuri renumite de ierburi aromate.

Pastrarea / conservarea frunzele de maghiran in ulei de masline
Frunzele de maghiran se pot recolta tot timpul anului, daca planta este tinuta in ghiveci. Recoltarea se face in cantitati potrivite, rupand ramificatii ale plantei, dar avand grija sa nu se „tunda” planta de la baza solului, ci de la o inaltime de cel putin 5 cm pentru a nu o impiedica sa isi refaca foliajul. De regula recoltarea se face dimineata dupa rasaritul soarelui, perioada in care continutul de ulei eteric in planta este maxim.

Frunzele se folosesc verzi sau uscate. O metoda originala de a le prelungi aroma un timp mai indelungat este pastrarea in ulei de masline. Vor fi mult mai parfumate decat cele uscate, iar uleiul in care au fost puse se poate folosi si el, imprumutand o parte din parfumul frunzulitelor.

Majorana hortensis este mult utilizat si in industria parfumurilor si chiar se afla pe primele locuri, depasit doar de trandafir si levantica, care au insa neaparata nevoie de tovarasia sa, pentru ca le tempereaza si le imbina armonios pe amandoua, adaugandu-le gingasie, distinctie si eleganta.

Tufa globuroasa a maghiranului, asemeni unei gramajoare de confeti, catifelata, cenusiu- verzuie, trece adesea neobservata, semnalandu-se doar prin parfumul suav si delicat. Cei care l-au cunoscut, il indragesc pe loc si nu se mai pot lipsi de el. Pe buna dreptate putem afirma ca maghiranul este simbolul modestiei si discretiei.

Precautii:
Se recomanda sfatul medicului inainte de folosirea uleiului esential de maghiran si evitarea preparatelor pe baza de aceste uleiuri in perioada de sarcina si alaptare.

Contraindicatii
Ceaiul de maghiran nu se recomanda hipertensivilor, persoanelor care au avut accidente vasculare, precum si a celor care deja au febra cu valori mari (peste 38 de grade Celsius).