In orice anotimp ai calatori, microbuzul are surprizele sale pe care le scoate din maneca la momentul potrivit, sa te surprinda. Cu siguranta ca un suflet de artist, cum este cel al lui Andreescu Gabriel fotograf videochat nu ar rezista sa calatoreasca in conditii primitive ca acestea!
E iarna si se fac pregatiri de Craciun. Ieri am mers tot cu microbuzul, dar mai putin si dupa ce ca nu ne-a dat caldura si masina a fost ca un congelator, soferul a mai deschis si geamul din partea lui sa fumeze pe geam si sa stea de vorba cu colegii. Este de o aroganta extrema si nu indraznesti sa ii zici ceva, fiindca te ia in ciocul opincii imediat. Pana la urma covrigul este in mana lui. Astazi insa este cald. In timp ce imi dau joc cojocul, surad ca am prins un loc si ca nu mi s-a pus un taburet pe culoar sa fiu nevoita sa merg asa aproape 150 de kilometri. M-ar fi durut tot corpul.
La a treia statie imi ingheata insa zambetul de multumire pe buze. In microbuz urca un el si o ea cu un caine urias care miroase ingrozitor si isi pune labele pe toti calatori din jurul lui.
– Cine are suflet bun nu se uita dusmanos la un animal, ca este un suflet si el, spun stapanii cainelui, privindu-i cu repros pe cei nemultumiti.
Intre timp, “Sufletelul” pune labele ude si murdare pe hainele curate ale tuturor, se fastaceste in stanga si in dreapta, nu are stare si deranjeaza pe toti. Noroc ca stau la geam si nu in vecinatatea cainelui!
Eu nu as fi indraznit sa urc asa cu cainele nespalat si nestapanit peste calatori si sa ii oblig sa-l suporte in masina aproape doua ore si jumatate. Inaintam si peste doua statii avem o alta surpriza. Urca in microbuz un domn care a taiat porcul cuiva si este plin de sange, de paie si de miros de fum. A baut sa aiba putere si curaj si raspandeste un miros oribil in jur. Nu se tine bine, nu are echilibru si la prima frana ne trezim cu el in brate.
Nu este cazul sa regret ca nu m-am imbracat mai elegant decat atat, fiindca nu si-ar fi avut rostul. Deja aerul este irespirabil. Cineva deschide un geam, dar frigul de afara ne taie obrajii si rasuflarea. Mai bine suportam caldura si mirosurile, decat gerul taios. Pasagerii mai sensibili icnesc deja si s-au ingalbenit la fata. Mai mergem putin si urca un batran. Este imbracat modest si i se poate citi pe fata saracia. Adopta o atitudine umila si politicoasa, de parca el ar fi vinovat de toate neajunsurile din microbuz. Calatoreste 4-5 statii, nu pana la capat si pune in pumnul soferului un pumn de maruntis. Sunt singurii bani pe care ii are si explica frumos acest lucru. Soferul insa nu sta la discutii si ii arunca banii pe jos. Incepe o dispunta exact cu cine nu trebuie despre bani de pus in batista si de aruncat la rascruci la morti, despre:”Te cauta moartea pe-acasa si nu te gaseste” sau “Ce biserica ai spart?”
Este jenant pentru toata lumea modul in care soferul se poarta cu acest batran, dar fiecare isi vede de treaba lui de teama ca situatia sa nu explodeze. Tensiunile mocnesc. Cainele incepe sa latre ca la stana, doi –trei oameni batrani vorbesc rastit la telefon, fiindca daca nu aud ei, isi imagineaza ca nu aud nici cei de la capatul firului.
– Cui nu-i convine, sa isi ia masina personala, spune soferul obisnuit sa aiba ultimul cuvant.
Pai, daca ar mai fi inca 30 de masini pe autostrata, va dati seama ce ar iesi, plus ca nu avem toti abilitati de conducere.
De ce sa ne luam masina personala, cand am platit biletul si ar trebui sa ni se asigure un transport decent? Asta nu inteleg?
Cu chiu cu vai am ajuns in Bucuresti, dar coboram ametiti in autogara. Peronul este plin de oameni cu bagaje uriase care se pregatesc sa se duca la munte. Le doresc din tot sufletul sa fie mai norocosi, dar desi este ger de crapa pietrele, soferul incuie masina si dispare, motivand ca are pauza.
In curand va voi povesti cum este sa calatoresti si vara intr-un microbuz care miroase a peste, fiindca un calator neglijent a pus plasa care a curs pe jos.