Pepene galben

05 aug., 2013

images

Foarte parfumatul pepene galben, inzestrat si cu un gust deosebit, este un aliment despre ale carui calitati terapeutice nu se cunosc prea multe amanunte, in rândul populatiei.

Vom puncta insa mai jos principalele avantaje pentru sanatatea celor care consuma acest „var” al castravetelui, ca si a celor ce pot beneficia de ele. Aceasta, cu atât mai mult cu cât ne aflam in perioada optima de recoltare a melonului si deci când nu riscam ca – daca achizitionam produsul de la cultivatorii autohtoni – sa primim o leguma crescuta cu diverse substante chimice.

Un „dulce” cu putine calorii

Se poate spune ca pepenele galben ii „pacaleste” pe unii consumatori, care nu indraznesc sa-l consume, tocmai din cauza gustului sau foarte dulce. E adevarat, el contine zaharuri in proportie de 10-12%, insa faptul ca este, cum s-ar spune, plin de apa (90-91%), face sa fie totusi putin caloric: 100 de grame de melon ne furnizeaza sub 40 de calorii. Asadar, nici o teama pentru masa noastra corporala. Dimpotriva, de la el primim in cantitate considerabila mineralul care astazi lipseste cel mai mult – potasiul (300 miligrame la 100 grame de aliment). Intr-o linie relativ apropiata, un studiu recent arata ca persoanele mari consumatoare de melon (si de cereale la micul-dejun) beau cel mai putin alcool, lucru valabil mai ales la barbati. In plus, femeile au si o slabiciune accentuata fata de inghetate. De altfel, la ambele sexe, cu cât consumul de alcool e mai ridicat, cu atât subiectii manânca mai multe oua si carne; studiu important in epidemiologie, care asimileaza consumul ridicat de fructe cu cel scazut de alcool.

Protectia vezicii biliare

Fructul in discutie, ca si dovlecelul sau bostanul, stimuleaza functionarea vezicii biliare. S-a constatat ca persoanele consumatoare in mod regulat de melon prezinta cu 70% mai putine riscuri de a face cancer la bila – o forma rara de cancer, deseori incheiata cu decesul bolnavului si favorizata de consumul masiv de carne de vita si de oaie, potrivit cercetatorilor. Si nu e tot. Un important numar de maladii oculare pot fi prevenite gratie vitaminei A si carotenoidelor. Melonul, foarte bogat in precursori ai vitaminei A, permite acoperirea a peste jumatate din necesarul organismului in beta-caroten, cu numai o portie medie. Conform unor studii de specialitate, consumul de melon reduce la jumatate riscul de a suferi, la un moment dat, de cataracta.

Mai putine riscuri pe canicula

Poate parea usor ciudat, insa in perioadele de activitate solara foarte intensa, cum ne-a oferit din plin aceasta vara, un ajutor important poate veni si din partea pepenelui galben. Anumite varietati au un continut important de SOD, o enzima care protejeaza organismele vii impotriva toxicitatii radicalilor liberi din oxigen. Cercetatorii au testat efectele unui supliment alimentar de SOD extrasa din melon, in cazul insolatiilor, in final rezultând o intârziere foarte importanta a aparitiei simptomelor specifice impactului razelor ultraviolete asupra organismului uman. Din acelasi fruct a fost realizata si o pudra care nu-si pierde proprietatile si nu actioneaza nociv la nivel gastric, utilizata si in preparatele destinate pielii, in tratamente contra unor boli de piele, cum este vitiligo. Desi inca nu se poate afirma cu certitudine, enzima SOD obtinuta din pepenele galben ar putea avea importante efecte pozitive, nu numai folosita curativ, ci si preventiv.

Combinatia dintre continutul ridicat de apa al pepenelui galben si potasiu regleaza tensiunea sangelui. Apa din fruct ajuta la eliminarea toxinelor din organism.

Beta-carotenul din compozitie este cel care da frumoasa culoare galbena a pepenilor, fiind transformat de corp in vitamina A. Pepenii sunt foarte saraci in calorii, astfel incat sunt ideali in orice cura de slabire.

Beta-carotenul ajuta ochii si previne cataracta, dar si diverse tipuri de cancer, in timp ce Vitamina C din compozitia sa imbunatateste sistemul imunitar si apara de radicalii liberi, ajutand corpul sa lupte cu bacteriile si infectiile.

Regleaza metabolismul

In plus, acest fruct galben, cu gust placut si arome diferite, apetisante, regleaza metabolismul si nivelul zaharului din organism, datorita complexului de vitamine B si a potasiului, ceea ce face ca zaharul si carbohidratii sa se elibereze treptat si nu brusc.

In caz de stres, pepenele galben regleaza bataile inimii si asigura un circuit sanguin bun catre creier, ajutandu-te sa te concentrezi mai bine si sa dispara starea de anxietate. Consumul regulat de pepene galben poate preveni cheagurile de sange si retentia de apa in exces.

De asemenea, persoanele decise sa se lase de fumat si care sunt consumatoare de pepene galben au observat ca fructul le-a ajutat sa se adapteze mai bine lipsei de nicotina.

O felie – doua de pepene galben, pe vreme de canicula precum cea pe care o traversam acum, nu numai ca racoreste si hidrateaza organismul, dar da si o stare de satietate, reducand senzatia de foame, tocmai pentru ca are foarte multa apa.

Multe persoane care-si propun sa slabeasca ocolesc pepenele galben, crezand ca acesta ingrasa. Pepenele galben, ca si cel rosu, de altfel, nu ingrasa, pentru ca are foarte putine calorii, mult mai putine decat fripturile, de exemplu.

DIN COMPOZITIA PEPENELUI GALBEN (cantitati existente in 100 grame de fruct): · energie (kcal) – 28 · apa (g) – 91,8 · glucide (g) – 6,6 · lipide (g) – 0,1 · proteine (g) – 1,1 · fibre (g) – 0,9 · calciu (mg) – 11 · magneziu (mg) – 11 · fier (mg) – 0,3 · vitamina C (mg) – 21,8 · vitamina E (mg) – 0,1 · vitamina B3 (mg) – 0,2 · vitamina B5 (mg) – 0,1 · vitamina B6 (mg) – 0,2 · vitamina B9 (mg) – 8.

Sursa: http://femina.ro

Ramona Lengyel

Distribuie

About the author

Related Posts

Leave a reply