Ion Luca Caragiale

31 ian., 2013

download (29)

Ion Luca Caragiale s-a nascut pe 30 ianuarie 1852 la Haimanale, judetul Prahova si a decedat la 9 iunie 1912 la Berlin. El a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani. A fost ales membru al Academiei Romane post-mortem

Ion Luca Caragiale este fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Manastirii Margineni, si al Ecaterinei Karaboa, descendenta a unei familii de negustori greci din Brasov. Intre anii 1859 – 1860 incepe scoala la „Instructiunea cu slava popeasca”, aflata in curtea bisericii Sfantu Gheorghe din Ploiesti, sub indrumarea parintelui Marinache. In anii 1862 – 1864 continua cursul primar la „Scoala Domneasca” nr. 1 din Ploiesti, avand ca institutori pe Zaharia Antinescu (personaj bizar), apoi pe Basil Dragosescu, caruia ii va pastra o calda amintire. In vara anului 1864 absolva clasa intaiul din 85 de elevi. Mai departe issi continua studiile in 1865 – 1867 la gimnaziul „Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti. Absolvise in prealabil prima clasa gimnaziala in particular. Anul urmator este o perioada neclara in existenta viitorului scriitor. Biografii lui sustin ipoteza ca ar fi urmat cursurile clasei a V-a liceale, la Bucuresti.

Fascinat de timpuriu de teatru, se inscrie la cursul de mimica si declamatie tinut la Conservatorul bucurestean de unchiul sau Costachi Caragiali, actor si autor dramatic cunoscut in epoca. In toamna anului 1868 il cunoaste pe M. Eminescu, pe atunci sufleur in trupa lui Mihail Pascaly ( 1968 – 1870 ).

Dupa un scurt stagiu de sufleur si copist, in trupa celuilalt unchi (Iorgu Caragiali), este angajat – la 20 iunie 1970 – copist la Tribunalul Prahova. La 8 august face parte dintre „republicanii” lui Alexandru Candiano-Popescu. La 10 septembrie, moare tatal sau, Luca, tanarul copist devenind singurul sustinator al familiei. Paradoxal, renunta tocmai acum la serviciu, fiind destituit la 24 octombrie, aceelasi an.

 Sufleur, la Iasi, in trupa lui Mihail Pascaly, apoi sufleur al doilea si copist la Teatrul National din Bucuresti. Peste ani, autorul va evoca acesta epoca in scanteietoarele sale „Amintiri din teatru”, republicate ulterior sub titlul „Din carnetul unui vechi sufleur” ( 1871 – 1872 ).

In 1873 – 1874 debuteaza, apoi colaboreaza la „Ghimpele”. O poema, versuri, ii apare in ‘Revista contemporana’ (1 octombrie 1874).

Caragiale isi incepe activitatea publicistica in anii 1875 – 1876 cu „Girant responsabil” la „Alegatorul liber”, foaie liberala de opozitie. Continua in anii 1876 – 1877 cu activitatea de corector la „Unirea democratica” (organ al tinerilor liberali), redactor la „Claponul” (mai – iunie 1887), apoi impreuna cu Frederic Dame, la „Natiunea romana” (august) si, iarasi singur, la „Calendarul Claponului” (decembrie). La sfarsitul anului, pe parcursul caruia servise in „garda civica”, incepe in „Romania libera” seria de foiletoane „O cercetare critica asupra teatrului romanesc”

In anul 1878, la invitatia lui M. Eminescu, pe care-l cunoscuse la Giurgiu cu zece ani in urma, incepe (in februarie) colaborarea la „Timpul”. Are loc premiera piesei lui Al. Parodi, „Romainvinsa” in traducerea excelenta a lui Caragiale, care avea acum 21 de ani. In 26 mai participa pentru prima data la intrunirile bucurestene ale „Junimii”. La 12 noiembrie citeste la Iasi, la a XV-a aniversare a „Junimii”, comedia „O noapte furtunoasa” sau „Numarul 9”. in anul 1879 este premiera piesei „O noapte furtunoasa”. La al doilea spectacol Ion Ghica, directorul Nationalului intervine in text fara consimtamantul autorului. Iritat, acesta isi retrage piesa de pe afis. Va face prima calatorie in strainatate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. In 1880 „Conul Leonida fata cu reactiunea” este citita in cercul „Junimii” acasa la Maiorescu. In 1881se retrage de la „Timpul”, va fi numit in octombrie, prin decret regal, revizor scolar pentru judetele Neamt si Suceava. In anul 1882 este transferat, la cerere, in judetul Arges-Valcea. Va pune astfel o necesara distanta intre el si Veronica Micle, cu care avusese o scurta idila, evitand astfel si posibilele accese de violenta ale lui Eminescu. Functia de revizor inceteaza in octombrie.

Pe 2 februarie 1883 are loc premiera farsei Soacra-mea Fifina (O soacra). In anul urmator pe 1 martie are loc premiera operei bufe „Hatmanul Baltag”, scrisa in colaborare cu Iacob Negruzzi. Tot in 1884 pe 13 noiembrie are loc intaiul spectacol cu „O scrisoare pierduta”. Succesul depaseste orice asteptari, gratie si actorilor I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipatescu), I. Niculescu (Catavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Branzovenescu), St. Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetateanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe)
Functionar la Regia Monopolurilor, unde o va cunoaste pe Maria Constantinescu; din aceasta legatura se va naste Mateiu I. Caragiale. Pe 8 aprilie 1885 este
premiera piesei „D-ale carnavalului”, care a fost fluierata. In septembrie, Maiorescu publica in „Convorbiri literare” Comediile d-lui Caragiale. Pe 2 iulie 1888 este numit, tot prin decret regal, director general al teatrelor. Oficialitatile si presa ii privesc cu ostilitate initiativele.

In anul 1889 se casatoreste cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina. Va avea cu aceasta mai multi copii, dintre care au supravietuit doi : Luca (n. 1893), viitor scriitor, mort tanar, si Ecaterina (n. 1894). Demisioneaza (5 mai) din functia de director general al teatrelor. In mai, apare la Editura „Socec” volumul Teatru, prefatat de Titu Maiorescu cu studiul publicat in 1885.

Pe 2 februarie 1890 are loc premiera piesei Napasta. In 1891 volumele Teatru si Napasta sunt respinse de la premiul Academiei in sedinta din 14 aprilie (cu 20 de voturi contra, 3 pentru). Rolul cel mai important in dezavuarea operei scriitorului il va juca liberalul D. A. Sturza, care l-a acuzat, declarand sententios ca dramaturgia lui ar fi imorala si antinationala. De altfel, singurul membru al „Junimii” care a avut lealitatea sa pledeze in favoarea fostului colaborator a fost Iacob Negruzzi. In 1892 apare Gandul unui „exil voluntar”, de asta data la Brasov, il tenteaza iarasi. Conferentiaza la Ateneu despre „Gaste si gaste literare”, atragandu-si ostilitatea „Junimii” si a lui Maiorescu. Apar volumele „Note si schite” si „Pacat”. Om cu noroc. In 1893 scoate, impreuna cu C. Baclabasa, prima serie a „Moftului roman”. In 1894 editeaza, impreuna cu I. Slavici si G. Cosbuc, revista ‘Vatra’. In 1896 apare volumul „Schite usoare”. In colaborare cu St. O . Iosif scoare revista „Epoca literara” supliment al gazetei „Epoca”.

In anul 1897 incepe activitate publicistica la „Epoca” , „Drapelul”. Ii apar volumele „Schite”, traduceri originale (Editura Saraga) si „Notite si fragmente literare” . In 1899 este registrator clasa I la Regia Monopolurilor Statului. Delavrancea, devenit primar al capitalei il numeste in postul onorific de membru in comitetul Teatrului National. La 27 septembrie incepe colaborarea la „Universul”, cu foiletoane ce vor forma volumul „Momente”

In anul 1901 este sarbatorit la Ateneul Roman pentru 25 de ani de activitate literara. Publica volumul „Momente” (Editura Socec). „Disponibilizat” de la Regie, scoate, de la 1 aprilie pana la 18 noiembrie, a doua serie a „Moftului Roman”. Un gazetar obscur, Constantin Al. Ionescu (Caion), iritat de intepaturile din „Moftul”, il acuza ca ar fi plagiat „Napasta” dupa piesa unui fictiv dramaturg maghiar Istvan Kemeny. Caragiale ii intenteaza proces pentru calomnie.

In anul 1902 Curtea cu jurati din Ilfov il condamna in lipsa – la 11 martie – pe Caion la inchisoare corectionala, cinci sute de lei amenda si zece mii de lei daune-interese. Ulterior, Caion e achitat. El isi va continua calomniile, invocand si numele lui L. Tolstoi si publicand brosura „Originalitatea lui Caragiale, doua plagiate”. Caragiale a fost aparat la proces de Barbu St. Delavrancea. In 1904, in marie, Academia respinge de la premiu, volumul Momente, preferandu-i o simpla culegere de documente.

1905   Dupa peregrinari, impreuna cu familia, prin Italia, Franta si Germania, se stabileste, toamna, la Berlin ( 1905 ). Intentioneaza sa reia personajele din „O noapte furtunoasa”, si „O scrisoare pierduta” intr-o noua comedie, „Titrica , Sotirescu & Co”. Piesa nu depaseste stadiul de schita. In anul 1907 ziarul vienez „Die Zeit”, publica (sub semnatura „Un patriot roman”) prima parte a articolului „1907”. Din primavara pana-n toamna. Eseul apare integral, in brosura, la Editura Adevarul, intr-un tiraj total de 10.000 de exemplare. Restabileste legaturi amiabile cu Titu Maiorescu.

In1908 la Editura Minerva apare seria „Opere complete”, in trei volume. In 1909 colaboreaza din nou, cu povesti si schite la „Universul”. Scrie instantaneul „Incepem!” cu care Nationalul bucurestean isi deschide noua stagiune. In „Viata romaneasca” (noiembrie) apare nuvela „Kir Ianulea”. In 1910 publica volumul „Schite noua” (Editura Adevarul), ultima aparitie editoriala antuma. In 1911, din februarie pana in mai colaboreaza la „Romanul” din Arad. In 28-30 august se afla la Blaj, unde participa la serbarile prilejuite de semicentenarul Astrei. Cu aceasta ocazie asista la zborul demonstrativ al lui Aurel Vlaicu, efectuat cu avionul construit de el.

In anul 1912 refuza propunerea avansata de Emil Garleanu, in numele Societatii Scriitorilor Romani, de a fi sarbatorit cu prilejul aniversarii a 60 de ani.
Moare subit in zorii zilei de 22 iunie . In toamna aceluiasi an trupul sau a fost deshumat din cimitirul berlinez si adus in tara, unde a fost reinhumat la cimitirul Belu din Bucuresti, alaturi de M. Eminescu si G. Cosbuc.

Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani. A fost ales membru al Academiei Romane post-mortem.

Ramona Lengyel

Distribuie

About the author

Related Posts

Leave a reply