Ion Caramitru s-a nascut la 9 martie 1942, in Bucuresti si este absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica I L Caragiale, promotia 1964.
A jucat in numeroase filme, precum Padurea spanzuratilor, Declaratie de dragoste, Liceenii, dar si in numeroase piese de teatru, cum ar fi Hamlet, Eduard al III-lea. Perioada 1985-1990 a ramas in amintirea lui Ion Caramitru printr-o bogata activitate teatrala. In 1985 a avut loc premiera la Hamlet, spectacol care s-a jucat timp de 7 ani pe scena Teatrului Bulandra.
Onorat cu mai multe distinctii, inclusiv cu titlul de Ofiter de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic pentru activitatea culturala romano-britanica, acordat de Regina Elisabeta a-II-a si distinctia de Cavaler al Ordinului Literelor si Artelor in Franta, Ion Caramitru a intreprins si o importanta activitate regizorala.
La Teatrul L.S. Bulandra el a montat spectacolele Amintiri de Alexei Arbuzov, Neinsemnatii de Terry Johnson, A treia teapa de Marin Sorescu, Forma mesei de David Edgar, Acasa de David Storey, iar la Theatre du Signe (Japonia), Negutatorul din Venetia de William Shakespeare.
A participat la Revolutia romana din 1989, fiind printre cei care au cucerit Televiziunea Romana in 22 decembrie 1989. Alaturi de Mircea Dinescu a anuntat la televiziune caderea regimului Ceausescu.
A fost membru in Consiliul Frontului Salvarii Nationale (figurand pe lista membrilor initiali anuntati la TVR de Ion Iliescu), apoi in Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, unde a ocupat functia de vicepresedinte. Membru PNTCD, a fost ministru al Culturii in perioada 12 decembrie 1996 – 28 decembrie 2000, in guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isarescu.
Este vicepresedinte al Asociatiei revolutionarilor fara privilegii. In decembrie 2009, Caramitru a demisionat din conducerea PNTCD, in semn de protest fata de protocolul semnat cu PSD pentru sustinerea lui Mircea Geoana la presedintie.
Sursa: http://www.ziare.com
Ramona Lengyel