Cu decenii in urma a fost fondata „Organizatia Internationala de Promovare a Plantelor”, o societate non-profit cu un scop nobil, acela de a readuce lumea vegetala in atentia publicului. O lume a plantelor cazuta in dizgratia societatii de consum, societate care se indeparteaza tot mai mult de natura si, implicit, de o viata dusa in armonie cu ea. Anii au trecut, intre timp oamenii au inceput sa inteleaga ca nu se mai poate trai fara a respecta si a intelege natura, iar sus-numita organizatie a capatat o popularitate tot mai mare. Incepand din 1995, ea a luat initiativa de a alege cate o planta medicinala care sa fie declarata „planta anului”. Aceasta initiativa copiata din lumea marketingului modern are o menire foarte precisa: familiarizarea publicului larg cu ierburile de leac pentru a le putea folosi ulterior ca medicamente. Anul acesta, „PLANTA ANULUI” au fost declarate galbenelele si, ca atare, in intreaga lume s-a declansat o intensa campanie de promovare a acestui leac vegetal. Zeci si sute de studii despre galbenele ale diferitelor laboratoare si spitale din lume sunt facute cunoscute publicului, la fel ca si modul in care pot fi cultivate si folosite. In ton cu aceasta initiativa laudabila, ne-am gandit sa va punem si noi la dispozitie un mic ghid practic de folosire a acestei plante medicinale exceptionale:
Unde gasim si cum culegem galbenelele
Galbenelele (Calendula officinalis) (denumite popular si filimica) sunt o planta de cultura, adusa la noi cu mii de ani in urma din India. Este o planta anuala (nu rasare in fiecare an din aceeasi radacina), care se cultiva din samanta, fiind foarte pretentioasa la soare, de care are nevoie din plin, dar adaptabila si la celelalte conditii de mediu. Cu florile sale de un galben-portocaliu viu colorat, crescand in asociatii dese si inflorind tot timpul anului (daca ii sunt culese florile la timp), este adesea prezenta si in spatiile verzi, ca planta decorativa. Este foarte vitala, si daca a fost insamantata o data, apoi se inmulteste singura de la an la an, devenind chiar usor invaziva. Se culeg numai florile, prin rupere cu mana, in zilele uscate si insorite. Uscarea se face la umbra, in locuri bine aerisite, in strat foarte subtire. Dupa uscare florile se pastreza in pungi de hartie, in locuri lipsite de umiditate si fara lumina. Iata si cateva retete de preparare a galbenelelor:
Preparate pe baza de galbenele
Pulberea de galbenele
Se obtine prin macinarea cat mai fina cu rasnita electrica de cafea a florilor. Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece substantele volatile se evapora rapid). De regula, se administreaza de 4 ori pe zi cate o lingurita rasa, pe stomacul gol.
Infuzia combinata de galbenele
Se pun 3-4 linguri de galbenele maruntite la macerat, in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de 5 minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de galbenele, care se foloseste intern (2-3 cani pe zi) sau extern.
Tinctura de galbenele
Are cele mai bune efecte pentru tratarea infectiilor, inflamatiilor si a leziunilor pielii, afectiuni unde este nevoie de un preparat dezinfectant. Substantele antiseptice, cicatrizante si antiinflamatoare prezente in galbenele sunt cel mai bine extrase in alcool. Pentru obtinerea acestui preparat se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de flori de galbenele, peste care se adauga doua cani (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza din acest remediu de patru ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa.
Cataplasma cu galbenele
O mana de flori maruntite de galbenele se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50gr.C). Se obtine o pasta de galbenele cu apa, care se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa vreme de o ora.
Uleiul de galbenele
In jumatate de litru de ulei de masline, de samburi de struguri sau de susan se pun 10 linguri de flori de galbenele uscate si maruntite. Se lasa sa macereze la soare vreme de 2 saptamani, dupa care se filtreaza, iar preparatul obtinut se trage intr-o sticla inchisa la culoare, care se pastreaza in locuri intunecoase si reci.
Unguentul de galbenele
In comert se gasesc zeci de feluri de creme de galbenele, insa majoritatea au procentaje atat de mici de extract de planta, incat nu se pot incadra nici macar in categoria produselor homeopate, neavand ca atare efecte terapeutice. De aceea, va recomandam sa cautati doar unguentele in care se specifica proportia de extract de galbenele, proportie care trebuie sa fie de cel putin 10%.
Iata in continuare si o reteta de obtinere casnica a unguentului de galbenele, care nu este steril si nu poate fi folosit pe rani deschise, in schimb este excelent pentru tratarea afectiunilor minore si pentru intretinerea pielii. Se prepara din sapte linguri de unt, trei linguri de flori proaspete marunt tocate si cate o lingurita de miere zaharisita si ceara de albine (ambele le gasim in piete la apicultori). Mai intai se pune intr-un vas, la foc mic, untul si se lasa pana devine lichid, dupa care se adauga cele doua linguri de planta fin tocata, mierea si ceara. Se lasa combinatia pe foc vreme de 10 minute, se amesteca cat sa se dizolve complet, dupa care se ia vasul de pe foc si se lasa sa se raceasca. Cat mai este cald se filtreaza preparatul printr-o strecuratoare curata si se toarna intr-un borcan, care va fi inchis si lasat in frigider, unde se poate pastra pana la trei luni.
Tratamente interne cu galbenele
Crampe abdominale – se administreaza pulbere de galbenele, cate o jumatate de lingurita inainte si dupa masa. Mai multe experimente de laborator au aratat ca substantele active din galbenele inhiba spasmele tubului digestiv, refac epiteliile digestive lezate de afectiuni cum ar fi colita de fermentatie sau colita de putrefactie, reduc iritabilitatea colonului.
Atonie gastro-intestinala, constipatie atona – se fac tratamente cu o durata de 12 zile, timp in care se administreaza infuzie combinata de galbenele, 0,5-1 litru pe zi. Experimentele au aratat ca, sub actiunea principiilor active din galbenele, musculatura neteda a tubului digestiv este stimulata sa-si intensifice miscarile, fiind astfel accelerat procesul digestiei, dar si cel de eliminare a materiilor fecale.
Gastrita si ulcer gastric – un studiu facut de un colectiv de medici francezi a testat efectele galbenelelor asupra unui grup de 137 de pacienti cu probleme gastrice. Dintre acestia, 78 sufereau de ulcer gastroduodenal si 59 de gastrita hiperacida. Tratamentul a durat opt saptamani, iar la sfarsitul sau, aproape 90% dintre pacienti au raportat o diminuare semnificativa a durerilor, pana la disparitia completa a acestora. Interesant este ca aceste rezultate au aparut in conditiile in care aciditatea gastrica a scazut foarte putin, ceea ce a condus la concluzia ca galbenelele actioneaza in aceste afectiuni prin vindecarea epiteliului gastric, adica a acelui strat de protectie a stomacului care este lezat de boala. Mai mult, la gastroscopie a fost pusa in evidenta, la mai mult de 28% dintre pacientii cu ulcer, reducerea nisei, ca urmare a tratamentului cu galbenele. Se administreaza infuzie combinata de galbenele, cate un litru pe zi, in cure de 8 saptamani.
Dismenoree (ciclu menstrual dureros si, eventual, neregulat) – principiile active din galbenele au darul de a tempera activitatea hormonala la femei. Tratamentul cu aceasta planta intarzie in multe cazuri menstruatia, cu pana la 3-4 zile, reduce hemoragia, amelioreaza crampele si are efecte de eliminare a spasmelor. Se face un tratament cu galbenele cu o durata de trei luni, timp in care se administreaza cate patru lingurite de pulbere pe zi.
Dispepsie, colecistita – se face un tratament cu tinctura de galbenele, din care se ia cate o lingurita diluata in apa, cu 20 de minute inainte de fiecare masa. O cura dureaza trei saptamani si are efect antiinflamator asupra colecistului, normalizeaza secretia de bila si ajuta la varsarea sa in duoden. De asemenea, are efecte de stimulare a digestiei.
Colita de fermentatie si de putrefactie – se face un amestec in proportii egale de pulberi (obtinute prin macinare cu rasnita electrica de cafea) de flori de galbenele si de iarba de sunatoare. Se ia cate o lingurita de 4-6 ori pe zi, in cure de 21 de zile, cu 7 zile de pauza. Este un tratament simplu, dar cu efecte puternice: reface peretii intestinali lezati de infectia bacteriana, elimina spasmele si, in timp, reduce durerea, normalizeaza tranzitul intestinal, ajuta la refacerea florei intestinale.
Boala canceroasa – un studiu facut in 2006 la laboratoarele Spitalului universitar din Granada, Spania, a pus in evidenta o foarte puternica actiune antitumorala a extractelor de galbenele. Tesuturi cu celule maligne care determina aparitia melanomului, a cancerului de san, de prostata, de pancreas, colo-rectal, ovarian etc. au fost tratate cu galbenele. Rezultatul a fost clar: sub actiunea galbenelelor, dezvoltarea tuturor acestor tipuri de celule maligne este inhibata, iar celulele sistemului imunitar (limfocitele) sunt stimulate sa atace formatiunile tumorale. Cercetarile privind modalitatea cea mai eficienta de a lupta contra bolii canceroase cu ajutorul acestei plante sunt in curs de desfasurare, dar deja cateva concluzii practice pot fi trase. Pulberea de galbenele administrata in cure de 2 luni, timp in care se iau cate 4 lingurite pe zi, este un excelent ajutor contra bolii canceroase. Contra tumorilor maligne situate in abdomenul inferior, se recomanda clismele cu infuzie combinata de galbenele (se folosesc 200-600 de ml), cate o serie de 12 aplicatii pe luna.
Aplicatii externe
Leziuni produse de radioterapie – un studiu francez efectuat intre anii 1999 si 2001 a verificat efectele unguentului de galbenele pe 254 de paciente supuse la radioterapie, dupa interventii chirurgicale in cancerul de san. Pacientele au facut trei aplicatii pe zi cu unguentul de galbenele (care a fost comparat cu unguentul alopat pe baza de trolamina, cel mai frecvent recomandat de radiologi). Pacientele tratate cu galbenele au prezentat leziuni ale pielii simtitor mai reduse ca dimensiuni si frecventa, au avut mai putine dureri, au suportat mai bine tratamentul radioterapeutic si l-au intrerupt intr-un procent mult mai mic decat cele care au folosit unguentul cu trolamina.
Rani de gravitate mica si medie – se spala bine rana cu tinctura de galbenele, care se va aplica apoi sub forma de compresa de 3 ori pe zi, cate jumatate de ora. Tinctura de galbenele stimuleaza cicatrizarea estetica, mareste viteza de vindecare, previne infectia.
Contuzii (vanatai) – in primele 36 de ore se pun comprese cu tinctura de galbenele pe locul afectat, care se tin cat mai mult timp posibil. In urmatoarele zile, se fac aplicatii cu unguent de galbenele. Timpul de vindecare va fi mai scurt, contuzia va fi mai putin evidenta si mai putin dureroasa.
Ulcer varicos, rani care se vindeca greu – comisia germana „E”, care da avizul pentru folosirea in terapie a produselor naturale, considera tinctura si unguentele sterile de galbenele un medicament foarte eficient pentru tratarea acestor afectiuni. Se fac spalaturi si se pun comprese cu tinctura de galbenele, pentru a preveni infectia si extinderea ulceratiilor, iar unguentul se foloseste pe termen lung, pentru o vindecare completa.
Infectii cu ciuperci parazite (boala piciorului de atlet, eczeme etc.) – se tin comprese cu tinctura de galbenele pe locul afectat. Aplicatia dureaza o ora si se face de doua ori pe zi (dupa-amiaza si seara), pana la vindecarea completa. La o aplicare indelungata (de minimum 3 ore pe zi, vreme de 2 saptamani), galbenelele distrug majoritatea tipurilor de ciuperci parazite.
Alaptare – se ung sanii, in special zona areolei mamare, cu unguent de galbenele dupa fiecare alaptare. Acest tratament simplu are o valoare foarte mare, pentru ca impiedica aparitia crapaturilor si a inflamatiilor sanilor, previne infectia sfarcurilor, amelioreaza eventualele dureri de sani care apar in timpul alaptarii.
Afte bucale, inflamatii ale gingiilor – specialistii germani recomanda clatirea gurii de 3-4 ori pe zi cu infuzie combinata de galbenele. O clatire dureaza cinci minute si are ca efect reducerea inflamatiei gingiilor, vindecarea mai rapida a infectiilor, previne sangerarile gingiilor si retragerea acestora.
Interventii chirurgicale – un studiu italian realizat in anul 2001 arata ca o combinatie de extracte de galbenele si de sunatoare, in proportii egale, mareste viteza de vindecare a operatiilor, favorizand o cicatrizare estetica si lipsita de complicatii. Studiul a fost facut asupra femeilor care au avut nasteri prin operatii de cezariana, iar participantele au fost mai mult decat multumite de efectele tratamentului. Se fac zilnic spalaturi si se aplica comprese cu tinctura de galbenele si de sunatoare (combinate in proportii egale), diluata cu apa distilata, in proportia de 1:5.
Precautii si contraindicatii
Galbenelele administrate intern sunt practic netoxice, neexistand contraindicatii in acest sens. Se vor administra totusi cu prudenta, atat intern, cat si extern, celor care au sensibilitate alergica la polenul plantelor, celor care iau medicamente sedative (amplifica, se pare, efectul sedativ) sau hipotensoare (amplifica si efectul hipotensiv). Dozele mari (peste 15 grame zilnic) de galbenele administrate intern pot duce la puseuri de hipotensiune, mai ales la femei si batrani. Femeile insarcinate nu vor lua mai mult de 5 grame de galbenele zilnic.
Galbenelele si frumusetea
Depigmentari – crema de galbenele aplicata de doua ori pe zi ajuta la recapatarea pigmentatiei normale, dupa contactul cu substante chimice sau cu radiatii, care provoaca aparitia unor pete pe piele.
Arsuri solare – se foloseste uleiul de galbenele care ajuta la vindecarea rapida, reduce senzatia de durere si usturime. Pentru cicatrizarea estetica a arsurilor de gravitate mica si medie se folosesc compresele cu tinctura de galbenele diluata cu apa distilata in proportie de 1:3 – 1:5.
Sursa: http://www.formula-as.ro
Ramona Lengyel