Tuse, nas infundat, ochi mici si inlacrimati, putina febra si multa indispozitie care te indeamna mai mult spre somn, fie zi, fie noapte dar cum sa dormi cand nu poti sa respiri. Sa ne amintim de bunica si de leacurile ei miraculoase care ne vindecau pe data cand eram raciti si nu ne puteam odinhi. Pune pe ochiul aragazului o tabla, poate fi cea pe care vara coci ardeii, si las-o sa se infierbante bine si apoi presara pe ea niste faina de malai. Apleaca-te si inhaleaza fumul care se degaja si, indata, vei simti ca poti sa respiri mai bine.
Ia o ceapa de marime medie si asa, intreaga, necuratata, zdrobeste-o cu pumnul de coltul mesei asa cum facea odinioara bunicul de la tara. Apoi, apropie-ti nasul de ceapa zdrobita si doua, trei minute, trage puternic, pe nas, mirosul pe care-l emana. Te va ajuta sa respire mai bine si vei simti si efectul dezinfectant al cepei.
Fierbe un litru de apa. Dupa ce da in clocot, pune in apa cateva crengute de busuioc, menta, cimbru sau cimbrisor, valeriana si acopera vasul pentru cinci minute dupa care, cu un prosop mare pe cap, apleaca-te deasupra vasului si fa inhalatii, 10, 15 minute daca rezisti, si nu mai iesi afara. Ar fi bine sa ai un resou ori un fierbator pentru ca infuzia sa aiba aceeasi temperatura pe tot parcursul procedurii.
Pune pe o batista ori pe o bucata de tifon cateva picaturi de otet de mere si tine batista la nas. Daca ai in casa bitter suedez, procedeaza la fel. Daca nu esti ranit pe interiorul nasului, inmoaie betisoare igienice in bitter si sterge nasul pe interior. Vei respira mult mai usor.
Fa un ceai de galbenele, mai concentrat decat cel pe care il bei de obicei si, dupa ce se raceste la temperatura corpului, ia o lingurita de ceai si stoarce si doua, trei picaturi de lamaie. Pune cate una, doua picaturi din acest amestec in fiecare nara dar nasul sa nu fie ranit pe interior ca ustura tare.
Tineti in casa, intr-o vaza cu apa, crengute de brad. Daca nici crengutele nu va ajuta sa respirati mai bine, atunci puneti in vasul cu apa de pe calorifer cateva picaturi de ulei de brad. Nu numai ca desfunda nasul dar veti putea avea un somn linistit, odihnitor si veti scapa mult mai repede de simptomele neplacute ale racelii.
sanatate.bzi.ro
Vlad Placinta