Ingerii, de sarbatori,
Se-ngrijesc de muritori
Noi, ceilalti, nemuritorii,
Facem pe cumparatorii…
Astazi am fost in spital, la urgente, cu gandul sa mai invat cate ceva. Asta datorita unei prietene binevoitoare a mamei mele, careia trebuie sa-i multumesc toata viata pentru ajutorul pe care mi-l da. N-am sa descriu ce se intampla la sectia de urgente a unui spital municipal…se intampla multe….insa cel mai simplu vizitator, mai socant prin aparitia sincera, atat de fireasca, detasarea si inocenta cu care se plimba din salon in salon, de la pat la pat, de parca ar fi pe plaja, intr-o zi cu soare si ar admira pescarusii, este moartea. Nu te afecteaza in niciun fel vizita ei. E pur si simplu acolo.
Nu are coasa, nu te sperie, nu te face sa simti palpitatii, sa transpiri… doar sta cuminte si din cand in cand merge si se atinge de fruntea cate-unui bolnav…. unul batran, altul mai tanar, unul mai slab, altul mai puternic, toti sunt, in fata atingerii ei doar ceea ce au daruit in viata lor, doar ceea ce au ales sa fie, doar ceea ce au in inima lor. Atat. Poate sotii, copiii, prietenele celor doua femei care astazi au plecat la cer din salonul unde am nimerit eu le-au cumparat cadouri… poate una dintre ele si-ar fi dorit ceva dintr-un magazin, cealalta altceva din alt magazin…la ce folos?
Niciodata nu m–am intrebat unde Isi trimite Dumnezeu ingerii Sai de Craciun ca sa mai ridice la cer pe cineva…aveam impresia ca-Si ia un fel de vacanta, ii lasa pe oameni sa se bucure de sarbatori si apoi reia lucrul. Dar nu, Dumnezeu ii da liber mortii sa viziteze spitalele si de sarbatori. De ce oare? Ca sa ne arate ca sarbatoarea este o responsabilitate? Moartea este, mai mult decat orice, o responsabilitate a noastra, este un examen pentru care cei mai multi nu se pregatesc, cere din partea noastra constientizare, cutremur, framantare. Sa ne cutremuram si de Craciun? Cand tebuie taiat porcul, cand trebuie sa-i cumpar sotiei, sotului, prietenei, mamei, cadoul care stiu ca i-ar placea, cand eu ma grabesc sa nu inchida la magazinul de jucarii pentru ca nu mai am ce le pune copiilor sub brad, Dumnezeu trimite sa ma ia la ceruri? Adica pana si acum trebuie sa ma tem de moarte?
Nu. Nu trebuie sa ma tem si acum de moarte. De moarte nu trebuie sa ne temem niciodata, asta este ceea ce am inteles eu astazi si ce incercam sa arat prin descrierea simplitatii cu care lucreaza oaspetele acesta venit de cele ai multe ori nepoftit. Mai ales de Craciun nu trebuie sa simtim frica de moarte. De ce? Pentru ca Hristos a venit sa scoata la lumina pe cei ce sedeau in intuneric si in umbra mortii, a venit sa ne vindece de frica si groaza pe care o simteau oamenii de dinainte.
A venit sa ne invete nu numai cum sa traim, ci si cum sa murim. Si ne-a invatat cum sa murim si de Craciun, pentru ca da, si de Craciun se moare. Asadar, Doamne, ca ne ceri sa traim sarbatorile cu multa responsabilitate inteleg, ca ne ceri sa stim sa traim si ca ne ceri sa stim sa murim si de sarbatori, iar inteleg, insa cum ramane cu cadourile cumparate pentru oamenii care mor de Craciun? Cei dragi le cumpara cadouri, cheltuie bani, investesc timp, energie si indura frig si zapada pentru cadourile acestea, iar Tu faci toate lucrurile astea zadarnice? Pentru ca sa stii ca pentru mine a merge la Carrefour, Real, Pic samd si a cauta printre toate rafturile un cadou potrivit pentru fiecare, nu este lucru prea simplu.
Eu imi fac planuri, imi potrivesc banii, ma stresez cu timpul putin si Tu spulberi totul cu atata simplitate si liniste? Una din femeile pe care le-ai luat azi la Tine nu cred ca avea mai mult de 50 de ani… poate copiii ei i-au cumparat un cadou frumos de care nu au apucat sa se bucure impreuna. Daca lucrul acesta a fost in zadar, oare ce voiai Tu sa faca acesti oameni in schimb pentru mama lor? Cu ce puteau fi schimbate toata alergatura si gerul de afara si cadoul scump pentru ca Tu sa fii multumit si sa nu lasi ca toate acestea sa nu fie facute degeaba? Pentru acesti oameni, pentru mama lor, Hristos nu Se mai naste de 25 decembrie anul acesta? Ce puteau sa-si daruiasca oare unii altora pentru ca acest Craciun sa nu le fie asa de trist?
Azi sunt intr-o incurcatura in care cred ca am fost si anul trecut: nu le-am luat cadouri inca celor dragi. Sincer, nu stiu din ce motiv, am inceput sa nu ma mai simt atras atat de mult de a face cadouri..inainte eram un pasionat al sarbatorilor…eram atent ce si cui cumpar…strangeam bani…acum nu mai simt asta… simt nevoia de a-i strange in brate pe unii, de a le multumi altora, de a le sterge lacrimile celor pe care-i stiu in suferinta, as vrea sa ofer o mana prieteneasca…. ma indoiesc insa ca sunt destui oameni care sa aprecieze lucrurile acestea.
Cei mai multi se aseapta la ceva material, la un ceas, o bratara, o geanta noua, o haina noua, orice, insa ceva care sa le satisfaca simturile, sa fie ceva straluctor, cu cat mai stralucitor cu atat mai frumos cadoul, cat mai scump, ca sa dovedeasca atentia si dragostea celui care ofera, cat mai nou, mai la moda, ca sa satisfaca mandria si nevoia de apreciere si de evidentiere a unora. Mi-e sila de astfel de Craciunuri…nu mai vreau niciun cadou, nu vreau ca cineva din lumea asta sa mai cheltuiasca vreun ban pentru mine, sa mai bantuie printre rafturile hypermarketurilor chinuindu-si mintea si trupul pentru a-mi gasi ceva pe plac…
.Pe placul meu ar fi o imbratisare din partea tuturor celor pe care-i cunosc, care ma iubesc, care ma urasc, din partea celor pentru care nu insemn nimic si a caror ignoranta ma doare mai mult decat orice, din partea celor pe care-i iubesc enorm, dar fata de care nu pot sa-mi arat dragostea si recunostinta…din partea celor care sunt departe de mine, pe care nu i-am vazut niciodata, dar carora de atatea ori le-am scris si care de atatea ori mi-au ascultat ofurile, pe care i-au durut cuvintele mele si care poate au varsat lacrimi pentru ce am spus in unele momente.
Simt nevoia de a oferi ceva care sa-mi imbogateasca sufletul si mie, as vrea sa pot oferi din inima mea ceva imbucurator, linistitor, as vrea ca lumea intreaga sa aiba alt sistem de valori, astfel incat sa puna mai mare pret pe cat de minunate cadouri suntem unii pentru altii, decat pe cat de scumpe cadouri ne cumparam unii altora. As vrea sa ofer cadouri care sa-L nasca pe Hristos in inimile celor carora le daruiesc. Asa ca nu voi lua niciun cadou anul acesta din vreun magazin, din vreun super, hyper, mega market.
Vreau sa dau ceva din inima mea, iar daca nu voi putea sa-mi manifest dragostea mea fata de ceilalti prin cuvinte de recunostinta, printr-o imbratisare sincera, printr-un lucru facut de mana mea, gandit de mintea mea, atunci nu voi face altceva decat sa ma rog pentru toti aceia fata de care in toti anii pe care i-am trait nu am invatat sa-mi manifest recunostinta si bucuria. Pentru ca dintre toate de lucrul acesta sunt cel mai sigur, si anume ca toti, pana la unul, avem nevoie sa ne rugam unii pentru altii. Cred ca Hristos, a Carei nastere o asteptam si o sarbatorim, S-ar bucura mai mult decat daca ne-ar vedea cheltuind fara masura pentru a ne umple viata cu cat mai multe gunoaie.
De aceea, dragii mei, fie ca apreciati, fie ca nu, pentru toti cei pe care va iubesc, care mi-ati fost alaturi in diferite etape ale vietii mele, pentru aceia care mi-ati fost ingeri calauzitori in momente grele, pentru cei care mi-ati aratat care-mi sunt marginile, pentru cei care m-ati invatat ce este inima franta, durerea indiferentei sau a tradarii, pentru cei care mi-ati acordat increderea voastra si laolalta pentru cei care m-ati privit cu suspiciune si neincedere, cadoul meu sincer, din toata inima si daruit cu toata dragostea si recunostinta este o umila rugaciune adusa in fata Domnului pentru ca sufletele voastre sa-si gaseasca linistea, rostul si calea spre Imparatia lui Hristos, in care sper sa ne intalnim
cu totii la sfarsit. Astfel, daca astazi sau maine voi muri, cadoul meu pentru voi nu va fi zadarnicit de nimic, nici macar de moarte, iar eu voi da marturie ca Hristos se naste cu adevarat si face lucrurile noi in inimi de oameni, nu in rafturi de hypermarket.
Craciun cu pace si bucurie va doresc tuturor!
Catalin Topoe
Cu drag , din drag ,pentru domnisoara doctor Stoian Mirela -Roxana si pentru toate cadrele medicale care se ingrijesc de sanatatea noastra trupeasca.
Sursa: http://peogor.wordpress.com/2009/12/24/ce-face-moartea-de-craciun-sau-despre-cadourile-date-de-pe-raft-nu-din-inima/
Vlad Placinta
