cancerul-ar-putea-fi-inclus-in-asigurarea-de-baza-pentru-sanatate

Cancerul – o multiplicare celulara necontrolata care invadeaza alte tesuturi din organism, fie prin crestere directa (invazie) sau prin migratie a celulelor la locuri mai indepartate in organism (metastazare).

Cancerul reprezinta a doua cauza de mortalitate dupa bolile cardiovasculare , iar cancerul colorectal reprezinta a doua cauza de mortalitate prin cancer in Romania.

Principala cauza responsabila in aparitia cancerului este existenta unor modificari genetice care determina proliferarea aberanta a unor celule de la nivelul colonului si rectului cu aparitia de formatiuni polipoase, care ulterior pot maligniza.

Una din problemele principale ale acestei boli este faptul ca boala are o evolutie silentioasa, frecvent simptomele debutand dupa o perioada de 6-12 luni de la aparitia tumorii.

Simptomele variaza cu localizarea tumorii astfel:

colonul drept-manifestandu-se prin durere discreta, dar persistenta si neinfluentata de calmante, localizata in partea dreapta, balonare abdominala, diaree, cu scaune de putrefactie, pierdere in greutate, astenie, stare subfebrila, sangerari si mai tarziu anemie.colonul stang-manifestate prin jena in partea stanga, cu balonare si gaze, durerea crescand progresiv in intensitate si cedand uneori la masaj abdominal; mai tarziu, apar fenomene de stenoza cu constipatie si falsa diaree.rect-jena la defecare, constipatie de multe ori urmata de scaune moi, cu mucus, sange si puroi, senzatie de evacuare incompleta.
De aceea este indicat sa va adresati de urgenta medicului de fiecare data cand apar urmatoarele simptome:

prezenta sangelui in scaune;scaune neobisnuite (diaree, constipatie sau amandoua odata) de lunga durata si fara alta cauza aparenta;crampe frecvente, constante, timp de mai multe zile;scaune mai mici cantitativ decat de obicei;diverse tulburari digestive si de tranzit (balonari, senzatie de satietate sau crampe);dureri abdominale difuze asociind distensie abdominala;nevoia de a avea scaun dar fara a elimina materii fecale;senzatia de defecare incompleta;pierdere in greutate neexplicata prin dieta;anemie – de obicei urmare a unei sangerari la nivelul intestinului, microscopica sau macroscopica; durere difuza sau senzatie de presiune care poate iradia in regiunea perianala.
Factorii de risc pentru cancerul colorectal pot fi:

varsta (la persoanele > 45 ani riscul este mai mare);polipii (mici tumori benigne prezente pe peretele intern al colonului si rectului);antecedente in familie de cancer de colon si rect , polipoza ereditara familiala, etc;alimentatia saraca in fructe si legume si predominant axata pe grasimi si carne rosie,conserve, mezeluri ;obezitatea;sedentarismul;consumul exagerat de alcool;prezenta unei boli inflamatorii la nivelul tubului digestiv (colita ulceroasa sau boala Crohn);fumatul;diabetul zaharat-la acesti pacienti riscul de dezvoltare de cancer de colon este cu 40 %mai mare (Mayo Clinic).
Persoanele cu antecedente familiale de cancer de colon sau rect, in special daca o ruda de gradul 1 a suferit de cancer inainte de 45 de ani, sunt cele mai expuse riscului de imbolnavire. Aceste persoane sunt deseori monitorizate in vederea depistarii precoce a acestui tip de cancer.

Metode de diagnosticare:

Tuseu rectal-examinare efectuata de un medic specialist, nedureroasa, prin care se verifica existenta unei formatiuni tumorale in primii 6-7 cm ai rectului.Test de decelare a hemoragiilor microscopice in scaun ( Hemocult)- sunt frecvente reactiile fals positive; de altfel prezenta sangelui in scaun se poate datora si unor cauze benigne- hemoroizii. Cu toate acestea nu este costisitoare si este un eficient test de detectie si ridicare a suspiciunii unui neoplasm colorectal.Tranzit baritat – se consuma o solutie de sulfat de bariu in timp ce se realizeaza analiza radioscopica a intregului intestin gros. Permite detectarea polipilor situati in zone inabordabile prin colonoscopie.Colonoscopia – este cea mai sensibila metoda de diagnosticare a cancerului colorectal si a polipilor- permite de asemenea rezectia si biopsierea polipilor. Este o investigatie recomandabila a se efectua o data la doi ani persoanelor trecute de 45 de ani care au in familie rude cu cancer colorectal, precum si acelora care prezinta alternanta diaree- constipatie, sange in materiile fecale sau dureri abdominale recurente. Mentionez faptul ca desi este metoda standard de diagnosticare cu certitudine a cancerului colorectal in stadii precoce, aceasta investigatie nu este acceptata ca test de screening, fiind o manevra neplacuta, costisitoare, si care necesita pregatire adecvata si sedare.Testari genetice – sunt recomandate pentru familiile la care incidenta cancerului colorectal este mare, cu mentiunea ca evidentierea unei mutatii nu da certitudinea bolii.Noi tehnologii: determinari ADN din celulele anormale izolate din materiile fecale.
De asemenea sunt necesare efectuarea de analize sanguine-hemoleucograma, uree, creatinina, transaminaze, Na, K, precum si determinare de markeri tumorali- substante a caror expresie este crescuta in cazul proliferarilor maligne-ex: antigenul carcinoembrionar.

Tratamentul:

Tratamentul cancerului colorectal implica o abordare multidisciplinara, in functie de gravitatea bolii, astfel:

chirurgical – segmentul intestinal in care se afla tumoarea trebuie extirpat, inainte de extinderea ei in profunzime sau de aparitia metastazelor;radioterapia si chimioterapia antitumorala;tratamentul simptomatic se prescrie mai ales in cazurile inoperabile si terminale. In acest caz se pot prescrie opiacee, antispastice si anestezice locale – acestea au regim strict si se vor prescrie pe retete speciale.
Preventia:

Ceea ce este totusi incurajator la aceasta boala, este faptul ca poate fi prevenita cu succes , daca realizati controale regulate prin medical de familie si specialistul gastroenterolog. De asemenea preventia presupune adoptarea unor modificari in dieta si stilul de viata si anume:

Consumati cel putin cinci portii de fructe si legume zilnic- acestea , impreuna cu cerealele contin vitamine, minerale, fibre si antioxidanti.Evitati consumul de carne rosie, grasimi animale, branzeturi fermentate;Suplimentati dieta cu alimente bogate in Calciu (lapte dietetic,iaurturi dietetice, branza tofu,sardine), Magneziu ( salata, varza, nuci, alune), vitamina B6 (cereale, mazare, spanac, cartofi, morcovi, lactate), folati (spanac, urzici, banane, broccoli, banane, portocale, pepene galben); Limitati consumul de alcohol-nu depasiti 150 ml vin/zi, 500 ml bere/zi;Renuntati la fumat;Controlati-va greutatea, si mentineti o activitate fizica zilnica – de minim 30 de minute ( miscarea fizica stimuleaza peristaltismul intestinal si reduce timpul de expunere al mucoasei intestinale la agentii carcinogeni);Nu ezitati sa urmati tratamente medicamentoase hipolipemiante ( statine- ex-simvastatina) daca s-au determinat nivele ridicate ale colesterolului si trigliceridelor in sange. Un studiu publicat in luna mai a anului trecut in New England Journal of Medicine a demonstrat ca la persoanele cu un nivel normal al lipidelor sanguine, precum si in cazul celor ce urmeaza tratamente hipolipemiante eficiente s-a inregistrat o incidenta mult mai scazuta a cancerului colo-rectal.
Aparent o maladie greu de invins, asociata cu o rata semnificativa de mortalitate, datorita depistarii tardive, cancerul colorectal poate fi prevenit cu succes de o persoana cu un stil de viata ponderat si care se adreseaza unui medic de la aparitia primelor suspiciuni.

Dr Mirela Wagner

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *