Craciunul este o sarbatoare de familie si ocazia perfecta ca toata lumea sa isi adune dragii in jurul aceleiasi mese festive. Chiar daca la mesele familiale obisnuite ne mai permitem sa renuntam la eticheta, la mesele festive, cum este cea de Craciun, exista anumite reguli de bun simt care nu ar trebui incalcate niciodata nici de gazda, dar nici de invitat. Ar fi pacat sa umbrim bucuria acestei zile cu gesturi nepotrivite sau lipsite de tact ori eleganta.
Cum se aranjeaza masa. In zilele de sarbatoare, ar trebui sa acordam o atentie deosebita aranjarii mesei, mai ales daca avem invitati. Fata de masa trebuie sa fie curata si pe cat posibil din tesaturi naturale (trebuie evitate fetele de masa din material plastic, chiar daca imita cea mai sofisticata tesatura). Decoratiile pentru masa de Craciun, la fel ca cele pentru orice masa festiva, trebuie alese cu grija, fie ca e vorba de lumanari sau flori, astfel incat sa nu fie prea voluminoase ori prea incarcate, sa ocupe prea mult spatiu sau sa ii impiedice pe invitati sa se vada intre ei.
La mesele festive, fiecare farfurie va fi dublata de o alta care se asaza dedesubt, pentru serviciu, care va fi utilizata doar pentru a pune pe ea farfuria din care mancam.
Potrivit Aureliei Marinescu, autorea cartii Bunele maniere astazi, masa festiva se prezinta, de obicei, astfel :
Farfuria pentru primul fel este asezata deasupra farfuriei de serviciu. Pe ea se pune servetul frumos impaturit.
Locul furculitelor este in stanga farfuriei. Aliniate de la dreapta spre stanga in ordinea utilizarii lor, acestea se asaza cu dintii in sus.
Cutitele se pun in dreapta farfuriei, cu partea taioasa spre farfurie, tot in ordinea utilizarii – cel mai indepartat de farfurie este pentru primul fel de mincare.
In fata farfuriei stau lingura de supa cu curbura in sus si, uneori, lingurita de desert (daca e loc pe masa).
Atentie! Nu vom aseza niciodata alaturi mai mult de trei cutite si de trei furculite.
Locul paharelor este tot in fata farfuriilor, insa acestea se asaza spre dreapta. Trei tipuri de pahare sunt obligatorii – de tuica, de vin (paharul de vin rosu e cevamai mic decit cel de vin alb ) si de apa.
De asemenea, de pe masa nu trebuie sa lipseasca, solnitele si recipientele pentru piper, in timp ce uleiul, otetul sau mustarul se vor aduce doar daca cineva le cere. Nici scobitorile nu au ce cauta pe masa pentru ca ele nu se folosesc in public.
Chiflele sau feliile de paine se pun in doua-trei cosulete speciale , repartizate simetric.
In ceea ce priveste asezarea bauturilor, bunele maniere spun ca sticlele de apa si vin ar trebui dispuse simetric pe masa, la indemana barbatilor care fac oficiul de a servi bauturile.
Pozitia corecta la masa. La masa stam drepti, dar nu incordati. Picioarele nu trebuie intinse prea tare ( sa nu ii incomodeze pe vecini), iar bratele sau coatele nu trebuie sa stea pe masa. De asemenea, nici obiectele persoanale (telefoane, chei, genti) nu vor fi insirate pe masa.
Nu trebuie sa mancam in graba sau nervos, ci trebuie sa servim preparatele pe indelete, savurandu-le.
Bem si mancam cu gura inchisa. Chiar daca avem ceva de povestit, asteptam pana am terminat de mestecat. Este dezagreabil sa vorbim cu gura plina.
Nu cerem ce nu ni s-a oferit mai intai. Regulile de buna purtare ne impun sa nu cerem gazdei un anumit produs, daca aceasta nu ni l-a oferit in prealabil, pentru ca s-ar putea sa nu-l aiba si astfel s-ar simti jenata.
Complimentam bucatarul. Este politicos sa rasplatim efortul celui care a gatit cu un compliment delicat: „Delicioasa supa!” ,”Ce frumos arata salata!” , „Ce bine miroase friptura!”. Nu trebuie, insa, sa exageram cerand pe loc reteta unui anumit fel de mancare.
Fara sfaturi culinare adresate bucatarului. Bunele maniere spun ca musafirul trebuie sa manance asa cum gateste gazda. Ea are obligatia sa condimenteze preparatele moderat, iar musafirul trebuie sa le accepte, fara sa faca remarci, in functie de preferintele sale (Replici ca „Aceasta supa putea fi mai sarata”, de exemplu, nu ar trebui adresate celui care a gatit ). Invitatul isi mai poate adauga sare sau piper in mancare, insa numai dupa ce a gustat preparatul, in caz contrar gestul poate fi considerat o insulta pentru bucatar.
Conversatia din timpul mesei trebuie sa fie agreabila. La masa se vor evita discutiile neplacute sau glumele indecente. De asemenea, sicanele sau observatiile nu prea au ce cauta la masa, asa ca, daca, de exemplu, copilul nostru face o greseala, ii atragem atentia discret, fara a face prea mare caz din asta. Pentru a savura cat mai mult preparatele si pentru a ne bucura de masa, telefoanele mobile ar trebui setate pe modul silentios, astfel incat sa nu deranjeze daca vor suna. Bineinteles, pe cat posibil, trebuie evitat sa vorbim la telefon in timpul mesei. Totodata, la masa nu cascam,nu ne suflam nasul si nu facem niciun alt gest care i-ar putea indispune pe ceilalti.
Portii mici, pe care sa le putem termina. Este nepoliticos pentru un invitat la masa sa isi umple exagerat farfuria cu mancare si sa lase mai mult de jumatate neatinsa.
Fumatul la masa. Oricat de mult si-ar dori o tigara, un fumator trebuie sa astepte sa termine toata lumea de mancat si apoi sa ceara voie sa fumeze de la cei prezenti.
Stiati ca? (Reguli de servire a bauturilor)
Apa naturala sau minerala, precum si sampania dulce trebuie servite intotdeauna foarte reci. Nu se serveste niciodata un vin dulceag intre alte doua vinuri albe sau rosii , seci. Vinurile albe seci se servesc inaintea celor rosii. In schimb, vinurile albe foarte dulci se servesc dupa cele rosii; Ordinea vinurilor la masa este totdeauna crescatoare : mai intai vinurile slabe , apoi cele tari. Vinurile spumante pot fi servite dupa sau inaintea celor nespumante, dar , niciodata intre ele. Berea se serveste foarte rece in pahare mari fara picior sau halbe, insa nu este indicata la o masa festiva, ci doar la reuniuni familiale sau mai intime, cu prieteni apropiati.
Sursa: http://www.avocatnet.ro/#axzz2G0c0yofw
Vlad Placinta