Un miracol de Craciun

24 dec., 2013

Iarna isi arata pentru prima oara coltii in anul asta, peste cateva zile era Marea Sarbatoare a Naaterii Domnului. Afara era un ger cumplit, zapada asternuta schitia sub pasilor oamenilor care se pregateau de marele eveniment religios. In magazine, in piete nu puteai sa respiri de atata lume care faceau cumparaturi peste cumparaturi, parca nu se mai saturau.

Diana lucra ca vanzatoare intr-un supermarket, o obosea foarte mult aglomeratia ce se facea de sarbatori. Cand pleca seara spre casa in frig, ii venea sa planga, mai ales pentru ca acasa n-o astepta nimeni. In garsoniera unde locuia cu chirie nu era nimic ce s-o faca sa fie mai vesela. Singura bucurie a Dianei era prietena ei din Italia cu care s-a cunoscut pe facebook in urma cu 9 luni, cand a reusit sa-si cumpere un telefon mobil si sa aiba internet ca toata lumea. Corina era prima persoana din viata ei cu care putea sa comunice fara retineri. Amandoua simteau ca pot avea incredere una in cealalta, ca pot sa-si deschida sufletul.

Cele doua amice aveau multe in comun, niciuna nu mai avea pe nimeni. Diana era orfana de mica, Corina statea in Italia de cativa ani. In urma cu un an mama ei a murit de o boala incurabila.

In fiecare zi vorbeau pe internet, povesteau despre viata lor, despre ce faceau in ziua respectiva, se incurajau reciproc, simteau ca se cunosc de o viata. Desi uneori se intrebau in gand, daca se intalneau in realitate, s-ar fi inteles tot atat de bine? Doreau mult sa se cunoasca si in realitate.

Cu cat se apropia mai mult Craciunul, Diana era tot mai trista. La serviciu lucra foarte mult in acea perioada. Corina incerca s-o conving? ca trebuie sa fie mai vesela:

– Impodobeste-ti si tu casa cu beculete, sunt atatea podoabe frumoase de pus in casa. O sa vezi ca te vei simti mult mai bine.

– Nu trebuie sa impodobesc nimic, nu mi-au placut niciodata podoabele de Craciun..

– Nu cred ca nu-ti place.

– Ce rost are sa impodobesc toata casa, daca sunt singura. In plus nu am niciun motiv sa fiu vesela

– Ma ai pe mine…

– Da, te am pe tine la mii de km.
– As face orice sa petrecem Craciunul impreuna. Poate se va intampla vreodata, cine stie.

– Da. Speranta moare ultima, scrise Diana pe telefon cu lacrimi in ochi.

– Eu cred ca se va intampla intr-o zi. O sa-i scriu Mosului.

– Lasa-ma cu Mosul!

– Eu am adorat mereu Craciunul, desi de multe ori nu am avut parte de cadouri, atmosfera creata de oameni si colindele, imi da o stare speciala.

– Eu la toate familiile unde am crescut, nu pot sa zic ca nu am primit cadouri, dar mereu m-am simtit prinde straini, niciodata nu m-am simtit iubita, nefacand parte din acea familie. Acelasi sentiment il am si fata de Craciun, parca nu e pentru mine.

– Diana, trebuie sa lasi trecutul in urma si sa incepi o noua viata, sa incerci sa te bucuri de ea.

– Asta fac de la 18 ani, Corina.

– Stiu, dar trebuie sa-ti doresti mai mult.

– Daca as avea pe cineva langa mine…

Ma ai pe mine.

– Da..

– Uite, te rog eu sa incerci sa te bucuri de acest Craciun mai mult.

– Cum adica?

– Sa-ti cumperi un bradulet, sa-ti iei bunatati si sa-ti impodobesti casa frumos.

– Ei na!

– Te rog eu, Diana!

– Daca ai fi aici cu mine, as mai zice.

– Stii bine ca as veni daca as avea bani. Daca aveam de lucru poate reuseam sa vin.

– Ok.

– Imi promiti ca faci ceea ce ti-am spus?

– Nu stiu..

– Incearca sa vezi cum te simti!

– Bine…

Corina nu era prea convinsa ca Diana va face ceea ce o batea ea la cap. De o saptamana niciuna dintre ele nu mai daduse niciun semn de viata scris. Amandoua se gandeau la conversatia lor. Corina isi spunea ca daca ar castiga in acel moment o suma de bani, nu s-ar mai gandi la datoriile pe care le avea de dat sau la nevoile sale, ar plecat cu primul avion in Romania sa petreaca Craciunul cu prietena ei. Diana o ajutase mult in ultimele luni sa uite de durerea din suflet Mama ei a fost persoana care a iubit-o cel mai mult in viata, tatal ei murise cand era mica. La scoala a invatat bine, a facut facultatea de psihologie, dar din cauza banilor nu a putut sa ajunga sa profeseze ca psiholog ass cum isi dorea. In Italia a plecat cu speranta ca va strange bani pentru a-si continu studiile. La inceput a fost bine, ii placea ca ducea o viata mai buna ca acasa, a luat-o si pe mama ei sa poate avea grija de ea mai bine. Dar incet incet nu a mai castigat atat de bine si banii s-au dus. Acasa nu mai avea unde sa mai vina si odata cu moartea mamei sale se simtea singura pe lume. Acolo unde locuia nu reusise sa-si faca niciun prieten, facea eforturi mari sa ramana optimista, cu pofta de viata.

Povestea Dianei a pus-o mult pe ganduri, era o fata care a avut parte numai de suferinta de cand se stia, nu cunostea ce e dragostea de parinti, de frati sau de prieteni. Cu toate astea a reusit sa-si construiasca o viata echilibrata, desi inca are probleme cu increderea in ea ca poate avea prieteni si poate sa fie iubita. A adormit cu gandul la prietena ei, ca poate Mos Craciun face o minune pentru Diana.

A doua zi era 23 decembrie. Cu putinii bani pe care ii avea, Corina a plecat sa-si cumpere cate ceva pentru Craciun, dar inainte sa mearga la magazine s-a dus pe plaja sa vada marea. In Italia era temperaturi de primavara, era frumos afara. Ii placea sa se aseze jos si sa se joace cu maine in nisip,

Privea valurile marii, cand a simtit ca a dat de ceva, parca cineva a indemnat-o sa caute in nisip sa vada peste ce a dat. A durat sa sape,dar cand a vazut ce era acolo, si-a adus aminte cu ce gand a adormit. Minunea s-a produs in acel moment, asa cum si-a dorit, avea in maini o suma de bani cu care putea sa ajunga la Diana. Era socata cum a descoperit ea banii in nisip. Nu mai avea nicio indoiala ca Mos Cr?ciun exista. A luat imediat telefonul in mana sa se uite pe internet daca avea cu ce sa vina in Romania.

Era o cursa cu avionul a doua zi, ajungea seara la ora 22. Nu stia inca cum va merge la Diana la Ploiesti, dar era convinsa ca va reusi cumva. Avea nevoie de adresa ei, i-a scris ca ii va trimite ceva, dorea sa-i faca o mare surpriza, sa n-o uite niciodata. Trebuia sa mearga acasa sa se pregateasca de calatorie.

Diana avuse o zi la fel de grea ca si zilele trecute. Cand venea de la serviciu spre casa, a trecut pe langa o piata si i-a sarit in ochi un bradulet care era la vanzare. In acel moment i-a venit in minte ce i-a spus Corina si asta a determinat-o sa cumpere bradul. A doua zi lucra schimbul doi si avea de gand ca de dimineata sa faca cumparaturi.

In acea zi era foarte obosita,i se grabea sa ajunga acasa sa se odihneasca. Dupa ce a dormit putin,a terminat curatenia. Nu stia de ce prietena ei era asa vesela, pusa pe glume, simtea ca nu era de vina doar atmosfera de Craciun, dar nu banuia ce ar putea fi.

Au vorbit pana la miezul noptii, apoi s-au culcat. Diana s-a trezit devreme a doua zi si s-a dus la cumparaturi, a plecat cu gandul ca va lua doar ceea ce avea nevoie sa manance 2 zile, dar in final s-a lasat plutata de val si a cheltuit toti banii pe o multime de bunatati asa cum o batea Corina la cap. Dup? aproape 4 ore a venit acasa si a inceput sa impodobeasca bradul si casa, dorea sa-i faca o surpriza prietenei sale in acea seara. Cand a terminat, a facut numeroase fotografii, avea sa le arate Corinei cand venea de la serviciu. Era convinsa ca o va lasa cu gura cascata, se simtea fericita pentru acest lucru.

Corina era foarte emotionanta pentru ceea ce se va intampla in acea seara, ii treceau o multime de ganduri prin minte, se ruga ca totul sa iasa bine, sa ajunga cu bine la Diana si petreaca impreuna un Craciun fericit.

A aranjat ultimele amanunte inainte sa plece la autobuzul ce o ducea intr-un alt oras mai mare de unde trebuia sa se urce intr-un tren ca sa ajunga la aeroport. Tot drumul a fost un chin, i se parea ca merge prea incet, se uita mereu la ceas. Nu-si amintea cand s-a mai simtit asa. Calatoria cu avionul era o noutate pentru ea. Pana atunci a mers doar cu autocarul in Romania.

Tot zborul a fost foarte agitata, nu s-a simtit prea bine, dar aerul rece din Bucuresti a facut-o sa-si revina. A reusit sa convinga un taximetrist s-o duca pana in Ploiesti.

Diana a plecat de la serviciu dupa ora 22, afara ningea cu fulgi mari, pe jos era asternuta zapada proaspata. Peste tot se vedeau luminite colorate,, pe alocuri se auzea rasete sau muzica. Cand in sfarsit a ajuns unde locuia si era aproape de garsoniera sa, a observat un pui de pisica, era ghemuit langa usa sa. Pisica a inceput sa miaune cand a vazut-o. Nu stia ce sa faca, pana la urma s-a hotarat sa ia puiu in casa. L-a luat in brate si a intrat. Era o pisica alba cu pete negre, inca tremura de frig si plangea de foame. A pus intr-un castron lapte si i-a dea sa bea. S-a gandit imediat la Corina sa-i spuna ca s-a facut cu un pui de pisica, dar prietena ei nu era online, se ruga sa fie totul bine cu ea. Se simtea foarte obosita, s-a intins pe pat cu telefonul in mana asteptand sa intre pe internet amica sa, dar a adormit. A trezit-o interfonul, nu a mers sa vada cine e in prima faza, s-a dus dupa cateva minute bune cand sonaria nu inceta sa sune. S-a dus la uaa si a apasat pe butonul interfonului, dar nu a apucat sa zica nimic deoarece o voce ragusita a inceput sa spuna ceva.
– Sunt Corina!
– Cine?!
– Prietena ta, Corina! Nu ti-am spus ca iti fac o surpriza?
Dianei nu-i venea sa creada ca e posibil asa ceva, statea nemiscata langa usa.
– Diana, deschide te rog! Am venit sa petrecem impreuna Craciunul.
Usa s-a deschis dupa ce Corina a inceput sa planga. c? prietena ei nu-i deschide. Dianei nu-i venea sa creada ca persoana din fata ei era prietena sa cea mai buna.
– Mai fato, m-ai facut sa inghet ca un rahat afara.
Diana tot nu-si revenea din soc. Corina s-a apropiat de ea si a imbratisat-o.
– Abia am asteptat momentul asta si tu reactionezi asa?
– Eu… nu ma asteptam la asa ceva. Scuze ca.. nu ti-am dat drumul!
Diana nu a mai putut sa mai zica ninmc, plangea in hohote.
– Pana joi nici eu nu credeam ca se poate intampla asta, dar miracolul s-a produs. Sa nu te mai aud ca nu exista Mos Craciun.
Cele doua prietene s-au imbratisat iar, apoi s-au studiat una pe cealalta.
– Esti asa cum credeam.
– Da?
– Vad ca m-ai ascultat, ai impodobit frumos.
– Parca am presimtit eu ceva…
– Ai si o pisica? A spus Corina foarte mirata cand a vazut animalul in pat
– L-am gasit la usa cand am venit de la serviciu.
– Vezi ca Mosul exista?
– De ce nu mi-ai spus ca vii in tara? De cand esti venita?
– Tu nu auzi ca nici eu habar nu aveam ca vin pana joi? Acum am venit de la aeroport.
– Serios? Ce s-a intamplat joi?

Corina a inceput sa-i povesteasca prietenei sale cum a gasit banii pe plaja. Diana a ramas uimita cand a auzit de bani, dar si-a dat seama ca si ceea ce a facut amica sa era foarte frumos. Acum stia ca va avea cel mai frumos Craciun din viata ei.

Cele doua fete au vorbit pana dimineata, cand le-a venit somnul si s-au culcat. Au petrecut frumos apoi, Diana nu-si amintea sa fi ras atat de mult vreodata, si-au spus tot ce se putea zice una despre alta. Amandoua au povestit orice amanunt trist sau vesel din viata ei, unele lucruri erau spuse pentru prima oara cu voce tare. Niciuna nu mai avea nici secret, sufletul lor era ca o carte deschisa, se simteau minunat impreuna, se potriveau perfect in toate. Uneori glumeau ca sunt surori gemene si au fost despartite la nastere fara sa stie.

Corina a stat in tara pana dupa Anul Nou, nu-i venea sa plece in Italia, dar era nevoita s-o faca. Sarbatorile au fost de vis, era convinsa ca si mama ei era bucuroasa acolo sus in cer ca a conoscut-o pe Diana. Acele zile petrecute la Ploiesti n-o sa le uite niciodata, toate pozele si filmuletele facute in oras cand au iesit la plimbare sau cele facute in casa vor fi dovada ca totul a fost real, nu un vis.

Cele doua prietene s-au distrat pana cánd a venit momentul sa se desparta. Au promis nu vor face din asta o tragedie, dar amandoua au izbucnit in lacrimi inainte ca Corina sa plece cu taxiul, s-au imbratisat si s-au pupat pe obraji. Apoi Corina a plecat. Diana a ramas in fata blocului uitandu-se dupa masina. Ambele au mai plans putin, apoi au inceput sa se gandeasca la clipele petrecute impreuna. Spereau ca se vor mai vedea in curand.

Distribuie

About the author

Related Posts

Leave a reply