Poveste cu talc

30 dec., 2011

O poveste despre responsabilitate, chiar si in ultima clipa
Un batran tamplar se afla in pragul pensionarii. Era inca in putere de aceea patronul sau il mai dorea la lucru in echipa sa.
Cu toate acestea, batranul era hotarat sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.
Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul ii ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batranul accepta, insa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scanduri nepotrivite. Si lui ii era rusine de cum arata ultima lucrare.

Cand in cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. i
i darui tamplarului cheia de la intrare, zicandu-i:
– Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tamplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca isi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.

Asa e si cu noi. Ne construim vietile, punand în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim in casa care tocmai ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita. Insa nu ne putem intoarce inapoi.
Ia aminte! Tu esti tamplarul. In fiecare zi bati un cui, asezi o scandura sau ridici un perete. Viata e intocmai cum ti-o cladesti. Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine. Deci retine bine: ce faci, te face !

 

Ramona Lengyel

Distribuie

About the author

Related Posts

Leave a reply