Mihai Eminescu, cel mai mare scriitor din istoria tarii noastre

14 Jan, 2012

Mihai Eminescu a fost si este considerat de catre cititori si de critica literara cel mai important scriitor romantic din literature romana supranumit si  ” luceafarul poeziei romanesti “. Mihai Eminescu este cel mai mare scriitor din istoria tarii noastre.

Eminescu s-a nascut la data de 15 ianuare 1850 in satul Ipotesti, judetul Botosani. Primele trei clase primare le studiaza acasa, apoi clasa a IV- a o face la Cernauti. In anul 1960 incepe gimnaziu la K. K. Ober Gymnasium din Cernauti unde studiaza 2 ani, dupa care i se refuza o bursa de studiu la aceeasi scoala. In toamna anului 1865 devine bibliotecar in casa lui Aron Pumnul.

Eminescu debuteaza ca scriitor in anul 1866 cu poezia ” La mormantul lui Aron Pumnul ” intr-o brosura votitiva ” Lacramioarele invataceilor gimnagiasti “. Tot in acelasi an publica in  “ Familia ” din Pesta , cu numele schimbat de Iosif Vulcan in Mihai Eminescu , poezia “De-as avea”. In anul 1868 incepe sa scrie la romanul “ Geniul Pustiu “ care ramane neterminat, din pacate. In anul 1869 pleaca la studii la  Universitatea din Viena unde se inscrie ca student la filosofie, devenind si membru al societatii studentesti ” Romania “.

Debutul sau publicistic il face la ” Albina ” si cateva articole de politica nationala la ” Federatiunea ” de Pesta in anul 1870. Tot in acelasi an publica prima poezie, ” Venere si Madona “ si basmul “ Fat-Fromos din lacrima “ in revista Convorbiri literare.

In anul 1972 citeste la Junimea in Iasi nuvela “ Sarmanul Dionis “ care se publica in Convorbiri literare. Eminescu termina liceul la Viena si se inscrie la Universitatea din Berlin ca student regulat.

In anul 1974,  Maiorescu il numeste director al Bibliotecii Centrale Universitare. Prin intermediul lui Miron Pompiliu, secretarul Universitatii, cunoaste pe Veronica Micle, sotia lui Stefan Micle, rectorul universitatii. Veronica devine marea sa iubire.

In anul 1875 il cunoaste pe Ion Creanga, scriu amandoi cate un basm cu erou central asemanator, al lui Eminescu numit “ Calin “(extras din cal); al lui Creanga “ Fat-frumos, fiul iepei “ . Amandoua in proza, dar basmele raman nepublicate.

In anul 1976 devine redactor al partii neoficiale si corector al ” Curierului de Iasi ” unde publica nuvela   ” La aniversare ” si ” Cezara “. Eminescu a vrut in acel an sa fuga cu Veronica, dar ea a refuzat plecand in vacanta in strainatate. De suparare, Eminescu scrie elegia: ” Pierduta pentru mine zambind prin lume treci “.

In anul 1978 publica in Convorbiri literare: “ Povestea codrului “, “ Povestea teiului “ ( varianta a traducerii din Em. Geibel “ Fat Frumos din tei “, dupa Romanze vom Elfenbrunen ), “ Singuratate “,  “ Departe sunt de tine “ , ” Moartea lui Ioan Vestimie “, ultimul episod din romanul  “ Aur, marire si amor “. Intre timp, Eminescu devinisera redactor la ziarul “ Timpul “ din Bucuresti.

In anul 1879, publica in Convorbiri literare : “ Atat de frageda “, scrisa pentru Veronica, “ Sonete “,   “ Freamat de codru “, “ Revedere “, “ Despartire “.

In anul 1881 publica in Convorbiri literare celebrele scrisori, doar pe a cincea a oprit-o de la publicare. Intre anii 1880 si 1882 scrie marele poem “ Luceafarul “ care apare in  almanahul ” Romania juna ” din Viena in anul 1883. Tot in acel an in           ” Familia “, apar poeziile oferite de Eminescu insusi lui Iosif Vulcan : ” S-a dus amorul… “, “ Cand amintirile.. “, “ Adio.”, “ Ce e amorul ?”, “ Pe langa plopii fara sot.. “ , “ Si daca.. “ Tot in 1883, Eminescu are primul soc nervos si este internat in sanatorii in tara si la Viena. In acel an Maiorescu ii publica primul volum de poezii.

Eminescu moare, fiind bolnav, la 15 iunie 1889 si este inmormantat 17 iunie la cimitirul Belu.

I.L. Caragiale, dupa moartea poetului i-a facut o analiza psihologica, publicand trei scurte articole pe aceasta tema: In “ Nirvana “, “ Ironie “ si “ Doua note “. Dupa parerea lui Caragiale trasatura cea mai caracteristica a lui Eminescu era faptul ca: “ Avea un temperament de o excesiva neegalitate ”. Caragiale mai spunea: “ Asa l-am cunoscut atuncea, asa a ramas pana in cele din urma momente bune: vesel si trist; comunicativ si ursuz; bland si aspru; multumindu-se cu nimica si nemultumit totdeauna de toate; aci de o abstinenta de pustnic, aci apoi lacom de placerile vietii; fugind de oameni si cautandu-i; nepasator ca un batran stoic si iritabil ca o fata nervoasa. Ciudata amestecatura! – fericita pentru artist, nefericita pentru om! ”.

Criticul Titu Maiorescu s-a ocupat de poezia sa in doua dintre articolele sale, Directia noua: în “ Poezia si proza romaneasca ( 1872 ), in care va analiza doar despre poeziile “ Venere ?i Madona “, “ Mortua Est “ si “ Epigonii “ si va reveni ulterior dupa moartea poetului asupra intregului set de poezii publicate antum “ In studiul Eminescu si poeziile sale “, publicat la scurt? vreme dupa moartea sa. In acest studio, Titu Maiorescu accentueaza trasaturile introvertite ale lui Eminescu, care de altfel erau dominante. Maiorescu a promovat imaginea unui visator rupt de realitate, care nu suferea din cauza conditiilor materiale in care traia, indiferent la ironiile si laudele semenilor, caracteristica lui principala fiind “ seninatatea abstracta ”.

Maiorescu mai spunea: “Ceea ce caracterizeaza mai intai de toate personalitatea lui Eminescu este o asa covarsitoare inteligenta, ajutata de o memorie careia nimic din cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa (nici chiar in perioadele bolnave declarate), incat lumea in care traia el dupa firea lui si fara nici o sila era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce si le insusise si le avea pururea la indemana. In aceeasi proportie tot ce era caz individual, intamplare extern?, conventie sociala, avere sau neavere, rang sau nivelare obsteasca si chiar soarta externa a persoanei sale ca persoana ii era indiferenta “.

Eminescu, desi n-a fost de meserie jurnalist, el nu a tratat aceasta ocupatie cu indiferenta. Eminescu a incercat prin articolele pe care le scria sa le faca cititorilor o educatie politica. Iata ce spunea Eminescu: “ Parerea mea individuala, in care nu oblig pe nimeni de-a crede, e ca politica ce se face azi in Romania si dintr-o parte si dintr-alta e o politica necoapta, caci pentru adevarata si deplina intelegere a institutiilor noastre de azi ne trebuie o generatiune ce-avem de-a o creste de-acu-nainte. Eu las lumea ca sa mearga cum ii place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adancul lor binele tarii e cresterea morala a generatiunii tinere si a generatiunii ce va veni. Nu caut adepti la ideea cea intai, dar la cea de a doua sufletul meu tine ca la el insusi ”.

Publicistica lui Eminescu acopera perioada Razboiului de Independenta, a proclamarii independentei, a satisfacerii conditiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoasterea independentei si proclamarea regatului, noua constitutie, legea electorala, bugetul, infiintarea Bancii Nationale, politica externa, etc.

Opera lui Eminescu este numeroasa. Cea mai mare parte a creatiei sale a ramas in manuscris, predate de Titu Maiorescu Bibliotecii Academiei Romane, unde au fost folosite de Perpesscius pentru editia critica din anul 1939 la Editura Fundatiilor Regale de catre Regele Carol al II-lea si finalizata abia in anul 2000. Manuscrisele au ramas mult? vreme nefolosite, criticii au considerat ca ele con?in bruioane sau simple schite ale operelor neterminate. Cel care le-a dat importanta cuvenita a fost criticul literar George C?linescu, care si-a sustinut doctoratul în literatur pornind de la nuvela postuma “ Avatarii faraonului Tla “. Calinescu va da o alt alumina operei eminescene in magistrala sa monografie  “ Opera lui Mihai Eminescu “, un studiu in patru volume, editat initial la Editura Fundatiilor Regale, Regele Carol al II-lea pentru Literatura si Arta, in perioada 1934-1936.

Dupa anul 1947, poezia lui Mihai Eminescu a fost grav cenzurata, in manualele scolare erau doar cateva texte ( ” Imparat si proletar “). In anul 1965 s-a schimbat situatia, poezia lui Eminescu era din nou vie si  prin cîteva momente semnificative, trebuind men?ionate in acest context studiile unor eminescologi ca: Ion Negoi?escu, Rosa del Conte, Ioana Em.Petrescu, Zoe Dumitrescu Bu?ulenga, Petru Cre?ia, Ilina Gregori care s-au ad?ugat canonului eminescologiei interbelice, precum critici ca:Tudor Vianu, Perpessicius, Dumitru Caracostea, etc.

Un moment semnificativ este analiza operei eminesce de catre un grup de critici literari consacra?i, din care faceau parte: Nicolae Manolescu, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cartarescu, un politolog – profesorul de ?tiin?e politice Cristian Preda, dar si de un numar de tineri scriitori: redactorul Cezar Paul-Badescu, Razvan Radulescu, T.O.Bobe, studentul Marius Chivu, l-a constituit numarul 265 din 1998 al revistei “Dilema”, care a provocat o reactie foarte puternica a lumii culturale romanesti dar si a jurnalistilor de la diverse publicatii, toate aceste reac?ii fiind adunate de Cezar Paul-Badescu intr-o antologie intitulata  ” Cazul Eminescu”. Acesta a ales numai reactiile emotionale si a trecut cu vederea pe cele avizate care veneau din partea unor eminescologi ca Ilina Gregori, Eugen Simion, ?tefan Cazimir etc.

Mihai Eminescu a fost si este cel mai popular poet roman, creatiile lui vor fi nemuritoare pentru totdeauna.

 

Ramona Lengyel

About the author

Related Posts

Leave a reply